j-hope 'NEURON (with Gaeko, yoonmirae)' Official Motion Picture

지민 (Jimin) 'Closer Than This' Official MV

정국 (Jung Kook) 'Standing Next to You' Official MV

The Kid LAROI, Jung Kook, Central Cee - TOO MUCH (Official Video)

정국 (Jung Kook) '3D (feat. Jack Harlow)' Official MV

V 'Slow Dancing' Official MV

V 'Love Me Again' Official MV

정국 (Jung Kook) 'Seven (feat. Latto)' Official MV

Happy Release Day si La mulți ani, BTS Army! 💜 #BEYOND_THE_STORY

Pentru sărbători cea de-a10-a aniverzare, BTS publica azi, 9 iulie, cartea ''BEYOND THE STORY: 10 Year record of BTS''.

"BEYOND THE STORY'' este prima carte oficiala BTS, aceasta contine un rezumat cronologic al carierei lor muzicale, din zilele de debut si pana in prezent, precum si anticipatii pentru eforturile viitoare.

Membrii BTS împărtășesc povești personale, din culise, despre călătoria lor de până acum, prin interviuri și mai mult de trei ani de documentare aprofundată realizată de către Myeongseok Kang, care a scris în diferite publicații despre K-pop și alte culturi pop coreene. Prezentate cronologic în șapte capitole de la debutul BTS până în prezent, vocile și opiniile lor luminoase se armonizează pentru a spune o poveste sinceră, plină de viață și profundă. În interviurile individuale care au fost realizate fără cameră sau machiaj, ei își explică parcursul muzical din mai multe unghiuri și discută semnificația acesteia.

Cartea se deschide cu portretele membrilor trupei BTS ca indivizi și artiști, iar pe tot parcursul volumului sunt fotografii conceptuale, liste cu melodiile tuturor albumelor anterioare și peste 330 de coduri QR. Ca trupă de artiști digitali, BTS a comunicat cu lumea prin intermediul internetului și această carte le permite cititorilor să acceseze online imediat trailere, videoclipuri și multe altele pentru a avea o înțelegere complexă a tuturor momentelor cheie din istoria BTS. Completată cu o cronologie a tuturor reperelor majore, BEYOND THE STORY este o arhivă remarcabilă – conține cu adevărat totul despre BTS într-un singur volum.

Cartea ''BEYOND THE STORY'' va fi publicata in 23 de limbi.
In limba română este disponibila de azi la Editura Trei

BTS (방탄소년단) 'Take Two' Live Clip #2023BTSFESTA

Take Two by BTS

Colde 콜드 - 다시는 사랑한다 말하지 마 Don’t ever say love me (Feat. RM of BTS)

FAST X | Angel Pt. 1 (Official Video) - NLE Choppa, Kodak Black, Jimin o...

Don't ever say love me (feat. RM of BTS)

Agust D '사람 Pt.2 (feat. 아이유)' Official MV

지민 (Jimin) 'Like Crazy' Official MV

지민 (Jimin) 'Like Crazy' Official MV

지민 (Jimin) 'Set Me Free Pt.2' Official MV

So!YoON! (황소윤) 'Smoke Sprite' (feat. RM of BTS) Official MV

TAEYANG - 'VIBE (feat. Jimin of BTS)' M/V

[MV] YOUNHA(윤하) _ WINTER FLOWER(雪中梅) (Feat.RM of BTS)

STAY WITH RM 3 Years With Winter Flower BY

#방탄소년단RM #RM #NAMJOON

RM 'Still Life (with Anderson .Paak)' Official MV

             

RM 'Wild Flower (with youjeen)' Official MV

            

Cititi un FRAGMENT in avanpremiera din Umbra dragonului de Rachel Hartman

• Traducere din limba engleză de Ruxandra Gogu
• Categorie de vârstă: 14+
• paperback, 616 p, 125x205 mm
• ISBN 9786069674055
• Autor: Rachel Hartman
• Cuvinte cheie: Fantezie, Poveste de dragoste
• Domeniul: Romance
• Clasificare generala: Noutăți
• Beletristică 14 ani +; Fantasy adolescenți;

Disponibilă pentru livrare din 15.12.2021

Să fii diferit nu e întotdeauna un lucru bun. Mai ales când diferențele dintre tine și ceilalți sunt vizibile cu ochiul liber. Seraphina, ființă hibrid – jumătate om, jumătate dragon –, e considerată o monstruozitate. Dar nu e singura. Asemenea ei există mulți alții, doar că răutatea lumii îi obligă să trăiască ascunși. Prinsă în mijlocul războiului dintre oameni și dragoni, Seraphina e nevoită să colinde ținut după ținut pentru a-și găsi semenii și a-i uni împotriva Vechiului Ard. Cea mai mare amenințare însă e chiar în mintea ei, asupra căreia cel mai cumplit inamic ar putea oricând să preia controlul. Dar să-i țină departe pe intruși înseamnă și să-și încătușeze adevăratele puteri, așa că Seraphina se trezește în fața unei decizii de proporții uriașe: să se agațe de siguranța vechii sale vieți sau să îmbrățișeze un nou destin grandios?

 „O poveste despre dragoste, greșeală, trădare și suferință – o poveste care m-a lăsat cu inima zdrobită.“ - Tamora Pierce

„Rachel Hartman dezvoltă lumea pe care a creat-o îmbogățind-o cu fapte și detalii care-i pot mulțumi până și pe cei mai pretențioși cititori. În plus, face toate acestea cu atâta naturalețe încât îți vine greu să crezi că rezultatul e o simplă operă de ficțiune. Poveștile cu dragoni n-au fost niciodată mai reușite ca acum.“ - Kirkus Review

FRAGMENT:

1

 

Regina Glisselda a fost prima care a văzut dragonul. Era o pată mai neagră decât întunericul, care se mișca cu agilitate pe cerul nopții, ascunzând stelele și apoi făcându‑le din nou să apară.

— Un singur dragon dinspre vest, Sfinte Ogdo, salvează‑ne! a strigat ea imitând cavalerii din trecut și arătându‑l cu degetul.

Nu prea i‑a reușit asemănarea cu cavalerii pentru că sărea pe vârfuri și râdea. Vântul iernatic a dus sunetul de veselie până departe; dedesubtul nostru, orașul se culcușea sub o pătură de zăpadă proaspătă, tăcut și gânditor ca un copil care doarme.

Odinioară, santinele bine pregătite cercetau cerul să vadă batalioanele de dragoni din exact același loc, din Turnul Ard al Castelului Orison. În seara aceasta, eram doar eu și Regina, iar dragonul singuratic care se apropia era un prieten, slavă Sfinților: dragonul Eskar, care fusese cândva ministru subsecretar de stat la ambasada noastră a dragonilor. Ea îl ajutase pe unchiul meu Orma să scape de Cenzori cu aproape trei luni în urmă, pe când abia izbucnea războiul civil al dragonilor.

Ardmagarul Comonot, liderul demis al neamului dragonilor, se așteptase ca Eskar să‑i găsească lui Orma o ascunzătoare în afara pericolului, apoi să se întoarcă la noi în Goredd, unde Comonot își înființase sediul central în exil. Ardmagarul intenționase s‑o numească unul dintre sfătuitorii lui, sau chiar s‑o facă general, dar lunile au trecut fără să i‑o aducă nici pe Eskar, nici vreo explicație.

Eskar îl contactase pe Comonot, cu ajutorul unui dispozitiv quigutl, puțin mai devreme în seara aceasta. La cină, Comonot o informase pe Regina Glisselda că Eskar va ajunge după miezul nopții. Apoi se dusese la culcare, lăsând‑o pe Regină să aștepte, sau nu, în funcție de cum i se părea a fi potrivit.

Tipic lui Comonot să rezolve lucrurile astfel. Regina se săturase de el.

El n‑a spus nimic despre motivul pentru care Eskar se hotărâse dintr‑odată să se întoarcă sau despre locul în care fusese până atunci. Era posibil ca el să nu știe. Glisselda și cu mine ne dădeam cu părerea ca să ne distragem atenția de la cât de frig era.

— Eskar a hotărât că războiul civil al dragonilor durează prea mult și vrea să‑i pună singură capăt, a spus Glisselda până la urmă. S‑a uitat vreodată urât la tine, Seraphina? Privirea ei ar putea să oprească și planetele în loc.

Nu avusesem parte de acea privire, dar am văzut cum l‑a privit pe unchiul meu acum trei luni. Cu siguranță că Eskar a fost cu el în tot acest timp.

Glisselda și cu mine țineam fiecare câte o torță, ca să‑i arătăm lui Eskar că ar trebui să aterizeze pe acoperișul turnului. Era ideea Prințului Lucian Kiggs – ceva referitor la curenții de aer și teama că ar putea sparge un geam dacă aterizează în curte. Prințul nu spusese nimic despre faptul că erau mai puține șanse să sperie pe cineva acolo sus. În Goredd puteai vedea dragoni pe cer în toată mărimea lor, pe măsură ce aliații lui Comonot veneau și plecau, dar ar fi fost o exagerare să spun că oamenii se obișnuiseră cu ei.

Acum că Eskar se apropia, părea prea mare ca să poată ateriza pe acoperiș. Poate că și ea credea asta; bătând din aripile de piele întunecată și răspândind o pală de vânt fierbinte, a cotit spre sud către marginea orașului, unde trei cartiere încă ardeau mocnit, transformând în aburi zăpada proaspăt căzută.

— Ce face? Verifică meșteșugul compatriotului ei? O s‑o vadă vreun insomniac, a spus Glisselda, dându‑și pe spate gluga hainei căptușite cu blană.

Bucuria ei de mai devreme deja se transforma în agitație. Vai, starea de agitație părea să fie ceva obișnuit pentru ea zilele astea. Buclele ei blonde luceau într‑o totală nepotrivire cu lumina torței.

Eskar s‑a înălțat spre cerul înstelat, apoi a plonjat din nou în întuneric, îndreptându‑se spre inima orașului ca un șoim care urmărește o pitulice. Glisselda a tresărit alarmată. În ultima clipă, Eskar s‑a ridicat brusc – o umbră neagră pe zăpada proaspătă – și a zburat pe deasupra Râului Mews, acum înghețat, spărgând gheața cu coada ei de șarpe.

— Și acum ne arată cum ne‑ar infiltra sistemul de apărare, zburând atât de sus încât proiectilele noastre și torțele în flăcări să n‑o poată ajunge. Nu așa au fost distruse acele case, Eskar! a strigat tânăra regină în vânt, de parcă dragonul o putea auzi de la o asemenea distanță. El deja pătrunsese în castel.

El fusese cel de‑al treilea asasin de dragoni deconspirat de Prințul Lucian și trimis de Vechiul Ard să‑l ucidă pe Comonot. Se transformase din saarantras, un dragon sub formă umană, într‑un dragon de mărime naturală ca să poată scăpa. Comonot s‑a transformat la rândul lui și l‑a ucis pe cel care‑l atacase înainte ca acesta să poată fugi, dar cinci oameni au murit și alți cincizeci și șase și‑au pierdut casele în infernul care a rezultat.

Toate aceste distrugeri, provocate doar de doi dragoni. Niciunul dintre noi nu îndrăznea să se gândească la cât de mari ar fi fost pagubele dacă Loialiștii lui Comonot nu reușeau să‑i țină la depărtare pe cei din Vechiul Ard și războiul ar fi ajuns în Goredd cu adevărat.

— Lars inventează noi mașini de război, am spus, încercând să aduc puțin optimism. Și ar trebui să‑i punem la socoteală și pe dragomachiștii care se antrenează la Fortul Oversea.

Bătrânii cavaleri ai Ținuturilor din Sud și scutierii lor de vârsta a doua, care fuseseră ridicați în grabă la rangul de cavaleri, se alăturaseră și ei acestei strădanii.

Glisselda a râs în bătaie de joc, în timp ce urmărea cu privirea al doilea circuit pe care Eskar îl făcea deasupra orașului.

— Chiar și atunci când erau cavalerii noștri în deplină putere – iar dragomachiștii antrenați în grabă nu sunt cavaleri –, orașul acesta era adesea ars până la temelii. Noi două n‑am văzut așa ceva pentru că am crescut pe timp de pace.

Bătea vântul, ceea ce făcea greu să uit cât de sus eram; îmi transpirau mâinile în mănuși.

— Loialiștii lui Comonot or să ne apere.

— Cred că‑i vor apăra pe ai noștri, dar ei nu dau nici doi bani pe oraș în sine. Lucian e de părere că ar trebui să reparăm tunelele, să le facem locuibile. Am mai supraviețuit acolo, și putem oricând reconstrui, a spus Glisselda ridicând un braț și apoi coborându‑l, de parcă i se părea de prisos și un simplu gest. Orașul acesta este moștenirea pe care mi‑a lăsat‑o bunica; a înflorit pe timp de pace. Urăsc ideea că ar trebui să renunț la el.

Eskar se întorcea, prinzând un curent de aer ascendent în partea estică a Dealului Cetății. Glisselda și cu mine ne‑am sprijinit de parapet pe când dragonul se apropia să aterizeze. Dinspre aripile ei întunecate, din care bătea cu putere, a venit un vânt sulfuros care ne‑a stins torțele. M‑am aplecat din cauza vântului, speriată că voi fi suflată peste margine. Eskar a aterizat pe acoperișul turnului și s‑a oprit cu aripile întinse, o umbră vie pe fundalul cerului. Am mai avut de‑a face cu dragoni – și eu sunt dragon pe jumătate –, dar priveliștea încă îmi ridica părul de pe ceafă. În fața ochilor noștri creatura întunericului cu colți și solzi s‑a înfășurat în aripi și s‑a strâns, s‑a răcit și s‑a condensat, învăluindu‑se în sine până când tot ce‑a rămas din ea a fost o femeie asemenea unei statui, cu părul scurt, goală pe acoperișul înghețat al turnului.

Glisselda și‑a dezbrăcat grațioasă haina de blană și s‑a apropiat de saarantras – dragonul în formă umană – întinzându‑i îmbrăcămintea deja încălzită. Eskar a făcut o plecăciune, iar Glisselda i‑a pus ușor mantia pe umerii goi.

— Bine ai venit înapoi, doamnă ministru subsecretar de stat, a spus tânăra regină.

— N‑am venit să stau, a răspuns Eskar scurt.

— Într‑adevăr, a aprobat Glisselda, fără vreo urmă de mirare în glas.

Era regină doar de trei luni, de când bunica ei se îmbolnăvise din cauza otrăvii și a mâhnirii, dar deja stăpânea la perfecție arta de a părea imperturbabilă.

— Ardmagarul Comonot știe?

— Îi sunt de mai mult folos acolo unde am fost până acum, a răspuns Eskar. O să‑nțeleagă când îi voi explica. Unde este?

— Doarme, mai mult ca sigur, a spus Glisselda.

Zâmbetul reginei ascundea un imens sentiment de enervare deoarece Comonot nu se obosise să stea treaz și s‑o întâmpine el însuși pe Eskar. Glisselda își păstra nemulțumirile la adresa lui Comonot pentru lecțiile de clavecin, așa că auzeam constant cât de nepăsător era; cât de mult se săturase să‑și ceară scuze față de aliații umani pentru comportamentul lui necioplit; cât de pregătită era ca el să‑și câștige războiul și să plece acasă.

Înțelegeam dragonii destul de bine, mulțumită unchiului meu Orma și a amintirilor pe care mi le lăsase mama. Comonot n‑o putea jigni pe Eskar, orice ar fi făcut. Într‑adevăr, ministrul subsecretar de stat se întreba de ce nu ne‑am dus și noi la culcare. În timp ce Glisselda era de părere că protocolul cerea o petrecere de bun‑venit, eu eram atât de însetată de dorința de a afla vești despre unchiul Orma, încât am înhățat imediat șansa de a o întâmpina personal pe Eskar.

Mă simțeam puțin copleșită s‑o văd din nou. Ultima dată o zărisem la infirmeria de la Sf. Gobnait, în timp ce‑l ținea protector de mână pe unchiul meu rănit; părea că a trecut un secol de‑atunci. I‑am întins instinctiv mâna și‑am întrebat‑o:

— Orma e bine? N‑ai venit cu vești proaste, sper.

Eskar s‑a uitat la mâna mea și‑a ridicat o sprânceană.

— E bine, asta dacă nu profită de absența mea să facă ceva ce n‑ar trebui.

— Vă rog, să intrăm, doamnă subsecretar de stat, a spus Glisselda. E o noapte geroasă.

Eskar își adusese în gheare o bocceluță cu haine, pe care a ridicat‑o din zăpadă și ne‑a urmat în josul scărilor înguste. Glisselda avusese prezența de spirit să lase o altă torță arzând în clopotniță și a luat‑o cu ea în timp ce coboram scările în spirală. Am străbătut o curte interioară mică, pe care zăpada o făcea să arate ca și cum era bântuită. Majoritatea celor din Castelul Orison dormeau, dar străjerii de noapte ne‑au urmărit din priviri cât am trecut printr‑un coridor din spate pentru a intra în castel. Dacă erau îngrijorați de sosirea unui dragon în miez de noapte erau prea profesioniști pentru a o arăta.

Un paj, prea adormit să‑și dea seama de Eskar, ne‑a ținut ușa care dădea în biroul noii Regine. Glisselda renunțase la camera încărcată de cărți a bunicii ei, aproape din superstiție, și alesese o altă încăpere, mai aerisită, care semăna mai degrabă cu un salon de primit oaspeți decât cu o bibliotecă. Un birou larg se afla în fața ferestrelor întunecate, iar tapițerii bogate îmbrăcau pereții. În fața șemineului, în stânga noastră, Prințul Lucian Kiggs ațâța de zor focul.

Kiggs aranjase patru scaune cu spătar înalt în fața focului și pusese un ceainic la fiert. S‑a îndreptat de spate ca să ne salute, netezindu‑și tunica stacojie, cu o expresie care nu trăda niciun sentiment, dar în ochi i se putea citi nerăbdarea.

— Doamnă ministru subsecretar de stat, a spus el, foarte protocolar față de femeia saarantras pe jumătate goală.

Eskar l‑a ignorat, iar eu mi‑am abținut un zâmbet. De‑abia dacă îl văzusem pe prinț în aceste trei luni, dar fiecare gest, fiecare buclă din părul lui negru încă mi‑erau dragi. Mi‑a întâlnit privirea pentru un scurt moment, apoi și‑a întors atenția spre Glisselda. Nu era politicos să se adreseze celui de‑al doilea compozitor al curții înaintea verișoarei, logodnicei și reginei sale.

— Te rog, ia un loc, Selda, a spus el, ștergând un praf imaginar de pe unul dintre scaunele din mijloc și întinzându‑i mâna. Cred că ești pe jumătate înghețată.

Glisselda i‑a luat mâna și l‑a lăsat s‑o ajute să se așeze. Era zăpadă pe tivul rochiei ei de lână; a scuturat‑o pe dalele pictate ale vetrei șemineului.

M‑am așezat pe scaunul cel mai apropiat de ușă. Fusesem invitată aici ca să primesc vești de la unchiul meu și trebuia să plec dacă începea o discuție despre secrete de stat, dar eram, neoficial, și un fel de traducător, care putea să înlesnească conversațiile dintre oameni și dragoni. Faptul că Glisselda încă nu‑l dăduse pe Comonot afară din palat se datora, în parte, diplomației mele.

Eskar și‑a aruncat bocceluța pe scaunul dintre mine și Glisselda și a început s‑o desfacă. Kiggs s‑a întors hotărât la focul din care s‑au revărsat scântei când a mai aruncat un buștean în șemineu.

— Ai venit cu vești bune despre război, Eskar? a întrebat el.

— Nu, a spus Eskar în timp ce și‑a găsit pantalonii și i‑a întors pe față. N‑am fost nici măcar în apropierea frontului. Și nici nu intenționez să merg acolo.

— Unde ai fost? am izbucnit eu, complet nepoliticoasă, dar și incapabilă să mă abțin.

Kiggs mi‑a întâlnit privirea, făcând o mișcare înțelegătoare din sprâncene.

Eskar a devenit tensionată.

— Cu Orma, după cum sunt sigură că ți‑ai dat seama. Nu‑mi place să spun unde. Dacă Cenzorii află unde este, mintea lui e pierdută. Îl vor goli complet de amintiri.

— În mod evident, niciunul dintre noi n‑o să le spună, a zis Glisselda, jignită.

Eskar și‑a îndesat capul și brațele în tunică.

— Iartă‑mă, a spus ea în timp ce și‑a scos iar capul la iveală. Precauția devine un obicei. Am fost în Porfiria.

M‑a străbătut un sentiment de ușurare, ca și cum aș fi fost sub apă timp de trei luni, iar acum puteam, în sfârșit, să respir. Am fost cuprinsă de o dorință puternică de a o îmbrățișa pe Eskar, dar știam că nu trebuia să încerc așa ceva. Dragonii au tendința să se zburlească atunci când sunt îmbrățișați.

Glisselda o privea pe Eskar cu ochii mijiți.

— Loialitatea ta față de Orma este admirabilă, dar îi datorezi mai mult Ardmagarului tău. I‑ar prinde bine un luptător puternic și deștept ca tine. Am văzut cum l‑ai răpus pe dragonul Imlann.

A urmat o pauză lungă. Imlann, bunicul meu dragon, a lovit la solstițiul de iarnă, a ucis‑o pe mama Glisseldei, a otrăvit‑o pe bunica ei și a încercat să‑l asasineze pe Ardmagarul Comonot. Orma s‑a luptat cu Imlann în văzduh și a fost grav rănit; Eskar a sosit la timp ca să‑l înfrângă pe Imlann. Între timp, un complot al generalilor dragoni, Vechiul Ard, care au regretat profund Tratatul lui Comonot cu Goredd, au pus la cale o lovitură de stat în Tanamoot. Au pus stăpânire pe capitala țării și l‑au declarat pe Comonot un proscris.

În cazul în care Comonot ar fi fost ucis, Vechiul Ard ar fi năvălit, pur și simplu, peste Goredd, reluând războiul pe care Comonot și Regina Lavonda îl opriseră cu patruzeci de ani în urmă. Dar Comonot a supraviețuit și avea Loialiști care erau dispuși să lupte pentru el. Până atunci, războiul se concentrase în munții din nord, dragon contra dragon, în timp ce Goredd privea cu circumspecție. Vechiul Ard îl voia pe Comonot, sfârșitul păcii cu oamenii și înapoierea terenurilor de vânătoare din sud; aveau să ajungă în sud până la urmă, dacă Loialiștii nu puteau să‑i țină pe loc.

Eskar și‑a trecut degetele prin părul ei scurt și negru, zburlindu‑l, și s‑a așezat.

— Nu pot să fiu generalul lui Comonot, a spus ea direct. Războiul este ilogic.

Kiggs, care luase ibricul de pe foc și începuse să umple ceștile cu ceai, a turnat prea mult într‑o ceașcă și s‑a fript la degete.

— Ajută‑mă să‑nțeleg, Eskar, a spus el, scuturându‑și mâna și încruntându‑se. Este ilogic să‑și vrea Comonot țara înapoi? Sau să se apere – atât pe el, cât și regatul Goredd – de violența Vechiului Ard?

— Nici una, nici alta, a spus Eskar, acceptând o ceașcă de ceai din partea prințului. Comonot e îndreptățit să lupte. Să răspunzi violenței cu violență este o reacție defensivă.

— Războiul generează război, am zis eu, citându‑l pe Pontheus, filosoful preferat al lui Kiggs.

 

 

Umbra dragonului, de Rachel Hartman

Traducere din limba engleză de Ruxandra Gogu

Editura Youngart, 2021, 616 pagini

https://bit.ly/UmbraDragonului

Alte titluri de Rachel Hartman:

Seraphina , Editura Youngart, colecţia Lectura 14 ani +
Seraphina | paperback , Editura Youngart, colecţia ( Paperback) Young

Fragment in AVANPREMIERA! Nu renunta, Simon de Rainbow Rowell (Editura Youngart)

Disponibilă pentru livrare din 15.12.2021

Simon Snow și Basilton Grimm-Pitch sunt colegi de cameră încă din primul lor an la Watford. Dar doar pentru că n-au de ales, din moment ce sunt dușmani juruiți și cel mai probabil unul dintre ei va sfârși ucis de mâna celuilalt. Norocul lor că nu mai au mult de îndurat: ultimul an școlar, de altfel pe cale să înceapă, va fi și ultimul an în care vor locui împreună. Însă întors la Watford după vacanța de vară, Simon descoperă că Baz e de negăsit. Cum e posibil ca inamicul lui cel mai aprig să nu profite de ultima ocazie de a-i face viața un calvar? Și unde să fi dispărut fără urmă?

Neliniștit că Baz ar putea pune la cale vreun complot odios, dar și îngrijorat mai mult decât e pregătit să accepte că i s-ar fi putut întâmpla ceva, Simon se reîntoarce în lumea magiei, pe care o găsește la fel de fabuloasă, dar mai întunecată și mai populată de monștri ca niciodată. În plus, au trecut douăzeci de ani de la ultima ridicare a Vălului, ceea ce înseamnă că morților li se va permite din nou să treacă pragul dintre lumea lor și lumea celor vii.

„Nu renunța, Simon este o capodoperă. Un roman plin de suspans și provocator, amuzant și terifiant, profund emoționant și foarte, foarte magic. Credeți-mă pe cuvânt, n-ați mai auzit niciodată de o asemenea școală de magie.“ - Lev Grossman

„O poveste de dragoste genială, sinceră și captivantă despre adolesenți care nu pot fi împărțiți pe categorii și care încearcă să reziste stresului, suferinței și provocării de a nu-și ascunde adevăratele identități. Zici că Rowell a întors pe dos cărțile din universul Harry Potter și ne arată părțile lor ascunse și absolut uluitoare.“ - Time Magazine

„Aprovizionați-vă cu mai multe exemplare; titlul ăsta cere să fie citit și răscitit.“ - Booklist

FRAGMENT:

3

Simon

 

Când ajung în gară, nu mă aşteaptă nimeni. Cel puţin niciun cunoscut – văd un taximetrist plictisit care a scris Snow pe un carton.

— Eu sunt, zic.

Pare suspicios. Nu prea par cine ştie ce fandosit de elev, mai ales când nu port uniformă. Sunt tuns prea scurt – mă rad în cap când se termină anul şcolar –, port adidaşi prea ieftini şi nu par destul de plictisit, abia mă abţin să nu mă uit în toate părţile.

— Eu sunt, repet, zburlindu-mă un pic. Vrei să-mi vezi buletinul?

Oftează lăsând cartonul.

— Dacă ai chef să te las pe coclauri, frate, n-o să stau să mă cert cu tine.

Mă sui pe bancheta din spate a taxiului şi-mi arunc geanta lângă mine. Şoferul porneşte motorul şi dă drumul la radio. Închid ochii; şi când am o zi bună mi se face rău de mașină dacă stau pe bancheta din spate, iar azi n-am o zi bună, sunt emoționat şi n-am mâncat decât o ciocolată şi o pungă de chipsuri cu aromă de brânză şi ceapă.

Mai am un pic.

E ultima oară când fac asta. Când mă întorc la Watford toamna. O să mă mai întorc, însă nu aşa, ca şi cum m-aş întoarce acasă.

La radio dau Candle in the Wind şi şoferul se apucă să cânte.

Lumânarea în vânt e un farmec periculos. Băieţii de la şcoală zic că poţi să-ţi creşti, cum se zice, rezistenţa cu el. Dar dacă pui accentul pe silaba greşită, o să stârneşti un incendiu de nestins. Un incendiu pe bune. N-aş încerca aşa ceva niciodată, nici dacă aş avea de ce, nu m-am priceput niciodată la lucrurile cu două înțelesuri.

Maşina dă într-o groapă şi mă azvârle înainte, de mă agăţ de scaunul din faţă.

— Pune-ţi centura, se răsteşte şoferul la mine.

Mi-o pun şi mă uit în jur. Deja am ieşit din oraş, suntem la ţară. Înghit în sec şi îmi îndrept bine umerii. Şoferul se apucă iar să cânte, în gura mare de-acum – never knowing who to turn to –, de parcă e total captivat de cântec. Îmi vine să-i zic eu lui să-şi pună centura.

Mai dăm într-o groapă şi mai că mă ciocnesc cu capul de capotă. Mergem pe un drum de ţară. De obicei nu pe aici se ajunge la Watford.

Mă uit rapid la şofer, în oglinda retrovizoare. Ceva scârţâie aici – are pielea verde-închis şi buzele roşii, culoarea cărnii crude.

Apoi mă uit drept la el, cum stă în faţa mea. E un taximetrist oarecare. Cu dinţii strâmbi şi nasul turtit. Cântând Elton John.

Iar în oglindă: pielea verde. Buzele roşii. Arătos ca un star pop. Goblin.

Nu mai stau să văd ce-mi coace. Îmi duc mâna la şold şi mă apuc să murmur incantaţia Sabiei Magilor. E o armă invizibilă – mai mult decât invizibilă de fapt, nici n-o ai cu tine până nu rosteşti cuvintele magice.

Goblinul mă aude cum îmi zic vraja şi se uită în ochii mei în oglindă. Rânjeşte și-și vâră mâna în haină.

Dac-ar fi Baz aici, sigur mi-ar înşira o listă cu toate farmecele pe care aş putea să le folosesc în clipa asta. Probabil ar găsi ceva în franceză tocmai bun pentru ocazie. Însă de cum îmi apare sabia în mână, îmi încleştez dinţii şi lovesc cu ea speteaza scaunului din faţă, retezând capul întors al goblinului cu tot cu tetieră. Voilà.

O clipă conduce mai departe, apoi volanul o ia razna. Graţie magiei, nu ne desparte nimic – îmi desfac centura şi mă reped peste scaun (şi locul ocupat înainte de capul goblinului), ca să apuc de volan. Probabil că apasă mai departe pe acceleraţie: deja am ieşit de pe drum şi luăm viteză.

Încerc să întorc maşina. De fapt, habar n-am să con‑ duc, trag zdravăn de volan spre stânga şi taxiul intră din plin pe lateral într-un gard de lemn. Perna cu aer mi se umflă în faţă şi mă trezesc azvârlit în spate – maşina se mai izbeşte de ceva, probabil alt gard. Nu credeam că aşa o să mor...

Până să găsesc un plan să mă salvez, taxiul se opreşte locului.

Sunt prăvălit pe jumătate la podea şi m-am lovit la cap mai întâi de geam şi apoi de banchetă. Când o să-i povestesc într-un final lui Penny episodul ăsta, n-o să pomenesc că mi-am scos centura de siguranţă.

Întind braţul deasupra capului şi trag de mânerul portierei. Portiera se deschide şi mă prăvălesc din taxi pe spate în iarbă. Se pare că am pătruns prin gard şi ne-am rotit cu maşina pe câmp. Motorul încă merge. Mă ridic gemând în picioare şi întind mâna prin geamul şoferului, ca să-l opresc.

E un tablou pe cinste. Perna cu aer e plină de sânge. Şi cadavrul la fel. Şi eu.

Dau deoparte geaca goblinului, însă nu găsesc decât un pachet de gumă de mestecat şi un cutter. Nu pare lucrarea Monotonului – în aer nu i se simte amprenta furnicătoare. Trag adânc o gură de aer ca să mă asigur.

Probabil e doar o altă misiune de răzbunare. Goblinii mi-au pus gând rău de când am ajutat Sabatul să-i alunge din Essex. (Îi hăpăiau pe beţivi prin budele cluburilor, iar Magul îşi făcea griji că o să piardă jargonul zonei.) Cred că goblinul care reuşeşte să mă lichideze o să fie pus rege.

Ăsta n-o să se aleagă cu nicio coroană. Sabia a rămas înfiptă în scaunul de lângă el, aşa că o scot şi o las să dispară la loc în şold. Apoi îmi amintesc de geantă şi o iau şi pe ea, ştergându-mă de sânge pe pantalonii de trening înainte să deschid geanta ca să scotocesc în ea după baghetă. Nu pot să las tot dezastrul ăsta în urmă şi nu cred că merită să păstrez vreo dovadă a întâmplării. Înalţ bagheta deasupra taxiului, simţind cum îmi năvălesc puterile în piele.

— Ajută-mă, şoptesc. Piei odată, pată blestemată!

Am văzut-o pe Penny scăpând de chestii înfiorătoare cu farmecul ăsta. Însă mie doar îmi curăţă un pic de sânge de pe pantaloni. E şi asta ceva, mă gândesc.

Magia mi se acumulează în braţ – învârtoşându-se până îmi tremură degetele.

— Haide, zic întinzând bagheta. Şterge tot!

Din baghetă şi degete curg scântei.

— Băga-mi-aş, hai odată...

Scutur mâna şi întind iar bagheta. Văd capul goblinului rostogolit pe iarba de la picioarele mele, cu pielea iar verde ca la început. Goblinii sunt al dracului de arătoşi. (Bine, toţi dracii arată destul de bine.)

— Pun pariu că l-ai mâncat pe taximetrist, zic dându-i un şut în direcţia taxiului.

Simt că-mi arde braţul.

— Topeşte-te-n aer! urlu.

Simt un şuvoi fierbinte înălţându-se din pământ şi pă­trunzându-mi până-n vârfurile degetelor de la mână, iar maşina dispare. Cu tot cu cap. Şi cu gard. Şi cu drum...

 

O oră mai târziu, asudat şi încă plin de sânge uscat de goblin şi praful ăla care iese din pernele cu aer, zăresc în sfârşit cum se profilează în faţă clădirile şcolii. (A dispărut doar o porţiune mică din drumul ăla de ţară, de-abia dacă era un drumeag amărât. A trebuit doar să mă întorc la şoseaua principală şi să pornesc de-a lungul ei încoace.)

Toţi Normalii au impresia că Watford e o şcoală-internat ultraexclusivistă. Ceea ce presupun că e adevărat. Domeniile sunt poleite cu vrăji amăgitoare. Ebb mi-a zis odată că şcoala e vrăjită încontinuu, pe măsură ce inventăm noi farmece. Aşa că e învăluită în straturi groase, ocrotitoare. Dacă eşti Normal, îţi ard ochii de la atâtea farmece.

Mă duc la porţile înalte de fier – deasupra cărora scrie ŞCOALA WATFORD – şi-mi sprijin capul de bare, ca să-mi simtă puterile.

Pe vremuri era de-ajuns. Porţile se deschideau pentru orice magician. Chiar asta scrie şi pe barele orizontale: MAGIA NE DESPARTE DE LUME; NIMIC SĂ NU NE DESPARTĂ UNII DE ALŢII.

— E o idee frumoasă, a spus Magul când a solicitat măsuri de siguranţă mai dure în Sabat, însă haideţi să nu lăsăm o poartă veche de şase secole să ne dicteze cum să ne apărăm. Nu mă aştept ca oamenii care-mi intră în casă să respecte inscripţiile brodate pe pernele de pe divan.

Am asistat şi eu la întrunirea aceea a Sabatului, alături de Penelope şi Agatha. (Magul voise să fim de faţă, ca să arate care e miza poveştii. „Copiii! Viitorul lumii noastre!“) N-am stat să ascult întreaga dezbatere. Mintea mi-a luat-o aiurea, tot gândindu-mă unde locuiește Magul de fapt şi dacă o să mă invite vreodată pe la el. Mi-era greu să-mi închipui că are casă, d-apoi perne ornamentale. Are un apartament aici la Watford, însă lipseşte cu săptămânile. Când eram mai mic, credeam că Magul trăieşte în pădure când e plecat şi se hrăneşte cu nuci şi fructe de pădure şi doarme în vizuini de bursuc.

An de an au întărit tot mai mult măsurile de siguranţă de la poarta şcolii şi de pe zidul exterior.

Una dintre Gărzile Magului – fratele lui Penelope, Premal – stă de pază azi înăuntru, ceva mai încolo. Probabil e foarte nemulţumit că l-au pus aici. Restul trupei Magului e probabil sus, la el în birou, punând la cale următoarea ofensivă, pe când Premal e aici jos, pe post de portar pentru boboci. Vine în faţa mea.

— Toate bune, Prem?

— Din câte văd, eu ar trebui să te întreb...

Mă uit în jos, la tricoul însângerat.

— Un goblin, zic.

Premal dă din cap şi îndreaptă bagheta spre mine, murmurând un farmec de curăţare. E la fel de puternic ca Penny. Poate să facă vrăji aproape pe muteşte.

Nu-mi place deloc să-şi încerce alţii farmecele de curăţare pe pielea mea, mă simt ca un copil mic.

— Mersi, zic oricum şi o iau pe lângă el.

Premal mă opreşte cu braţul.

— Stai o clipă, zice înălţând bagheta spre fruntea mea. Azi sunt măsuri speciale. Magul spune că Monotonul şi-a luat faţa ta.

Tresar, încercând să nu mă retrag din fața baghetei lui.

— Credeam că rămâne secret.

— Corect, a spus el. Numai că cei ca mine tre’ să ştie secretul ca să te apărăm ca lumea.

— Dacă eram Monotonul, zic, te-aş fi mâncat până acum.

— Poate că asta e şi ideea Magului, zice Premal. Măcar aşa am şti sigur că e el. (Lasă bagheta în jos.) Eşti în regulă. Du-te.

— Penelope a ajuns?

 Dă din umeri.

— Nu sunt păzitorul soră-mii.

O clipă, am impresia că o zice cu emfază, cu puterea magiei, că face un farmec, însă el îmi întoarce spatele şi se sprijină de poartă.

 

Pe Marele Câmp nu e nimeni. Probabil sunt unul dintre primii elevi care s-au întors. O iau la fugă, pur şi simplu pentru că pot, tulburând mai multe rândunici dosite laolaltă în iarbă. Ţâşnesc în jurul meu în aer, ciripind, iar eu o ţin tot într-o fugă. Peste Câmp, peste podul mobil, pe lângă un alt zid şi prin a doua şi a treia poartă.

Watford e aici din secolul al XVI-lea. E organizat ca o cetate zidită – terenurile şi pădurile sunt în afara zidu‑ rilor, clădirile şi curţile sunt înăuntru. Noaptea se ridică podul mobil şi nimic nu trece de şanţul cu apă şi porţile interioare.

Mă opresc din fugă de-abia când ajung la etajul de sus al Căminului Mimilor şi mă sprijin greu de uşa camerei mele. Scot Sabia Magilor şi mă tai cu ea în buricul degetului mare, lipindu-l apoi de piatră. Există o vrajă cu care aş putea să fac camera să mă recunoască după atâtea luni, însă merge mai rapid şi mai sigur cu sânge şi Baz nu e aici să mă miroasă. Îmi vâr degetul în gură şi deschid uşa zâmbind.

Camera mea. Peste câteva zile o să fie iar camera noastră, însă acum e a mea. Mă duc să întredeschid o fereastră. Aerul curat parcă e și mai dulce acum că sunt înăuntru. Deschid şi cealaltă fereastră, sugându-mi mai departe degetul, şi mă uit cum se rotesc firele de praf în adierea şi soarele care pătrunde înăuntru, apoi mă arunc pe pat.

Salteaua e veche – umplută cu puf şi întreţinută cu farmece – şi mă cufund în ea cu totul. Pe Merlin. Pe Merlin, Morgana şi Matusalem, ce bine că m-am întors. Mereu e bine când mă întorc.

Prima dată când m-am întors la Watford, în anul doi, m-am urcat din prima în pat şi am plâns ca un copil. Tot mai plângeam când a intrat Baz.

— De ce te-ai pus deja pe plâns? mi-a zis el printre dinţi. Îmi strici toate planurile, voiam să te fac eu să plângi mai încolo.

Acum închid ochii şi trag aer în piept cât pot de adânc:

Puf. Praf. Lavandă.

Apă, de la şanţ.

Plus izul ăla uşor acru – Baz zice că vine de la vârcosirene. (Nici să n-aduci vorba de vârcosirene de faţă cu Baz, uneori se apleacă peste fereastră şi scuipă în şanţ, ca să le facă în ciudă.)

Dac-ar fi aici, nu mi-ar ajunge mai nimic în nări, doar săpunul lui scump... Trag adânc aer în piept, încercând să simt aroma de cedru.

Clanţa uşii zornăie şi sar în picioare, ducându-mi mâna la şold şi invocând iar Sabia Magilor. E deja a treia oară pe ziua de azi, poate mai bine o ţin scoasă. Incantaţia e singurul farmec care-mi iese de fiecare dată, poate pentru că nu seamănă cu restul. E mai degrabă un soi de legământ: „Pentru dreptate. Pentru curaj. În apărarea celor slabi. Înfruntându-i pe cei puternici. Prin magie, înţelepciune şi bunătate.“

Nu trebuie să apară neapărat.

Sabia Magilor e a mea, însă nu aparţine nimănui. Nu-şi face apariţia decât dacă are încredere în tine.

Mânerul mi se materializează în mână şi ridic sabia sus, în dreptul umărului, chiar când Penelope deschide uşa.

Cobor sabia.

— N-ar trebui să poţi să faci aşa ceva, zic.

Ridică din umeri şi se aruncă pe patul lui Baz.

Simt că deja zâmbesc.

— N-ar trebui nici măcar să fii în stare să treci de uşa din faţă.

Penelope ridică iar din umeri şi-şi trage perna lui Baz sub cap.

— Dacă află Baz că te-ai atins de patul lui, te omoară, zic.

— Las’ să-ncerce.

Îmi rotesc mâna într-un anumit fel şi sabia dispare.

— Arăţi oribil, zice.

— Am avut de-a face cu un goblin pe drum încoace.

— Nu pot şi ei să voteze cine să le fie rege?

Şi-a luat un ton nonşalant, însă îmi dau seama că mă măsoară din ochi. Când m-a văzut ultima oară, eram tot numai vrăji şi zdrenţe. Când am văzut-o pe Penny ultima oară, totul se năruia în jur...

Tocmai scăpaserăm de Monoton, fugiserăm înapoi la Watford şi dăduserăm buzna în Capela Albă în toiul serbării de sfârşit de an – săraca Elspeth tocmai îşi primea premiul pentru cei opt ani de prezenţă neştirbită la ore. Eu încă mai sângeram (prin pori, nu se ştia de ce). Penny plângea. Veniseră ai ei – toate familiile erau de față – şi mama ei s-a apucat să ţipe la Mag: „Uită-te la ei, e numai vina ta!“ Apoi se vârâse frate-su Premal între ei şi începuse el să ţipe la ea. Lumea credea că eu şi Penny veniserăm cu Monotonul pe urmele noastre şi oamenii au luat-o la fugă din capelă cu baghetele în mâini. Era o debandadă de o sută de ori mai nasoală decât e normal la sfârşit de an şi nu părea doar debandadă. Părea sfârşitul.

 

Nu renunța, Simon, de Rainbow Rowell

Traducere din limba engleză de Ioana Filat

Editura Youngart, 2021, 536 pagini

https://bit.ly/NuRenuntaSimon

Sânge auriu de Nomina Forna - un manifest feminist pentru tânăra generație!

Sânge auriu de Namina Forna, este cel mai recent titlu adăugat colecției Young Fiction de la Editura Trei. Discursul feminist al Naminei Forna este foarte bine conturat în acest roman, autoarea creând extraordinar o lume patriarhală ce refuză să lase femeile să-și arate fețele odată ce au trecut prin Ritualul Purității. În ciuda faptului că romanul este plasat într-o lume fantastică, paralelele cu propria noastră lume sunt izbitoare. Forna folosește povestea lui Deka pentru a le arăta tinerelor că sunt mai puternice decât cred, își pot vindeca traumele, pot ucide creaturi monstruoase și își pot descoperi puterea interioară, în ciuda restricțiilor impuse de un patriarhat absolut.

„Namina Forna aduce o perspectivă nouă în romanul cu care a debutat furtunos. Acțiunea e combinată cu o poveste intensă despre o comunitate de femei unde forța se găsește în prietenii și alianțe.“ - The Guardian

Deka are 16 ani și așteaptă înfrigurată ceremonia sângelui, după care ar putea deveni oficial membră a satului său. Dar sângele ei nu este roșu, ci auriu – culoarea impurității, ceea ce poate să aibă consecințe mai grave decât moartea. O femeie misterioasă îi oferă posibilitatea să plece din sat și să lupte pentru împărat, într-o armată formată din tinere ca ea: sunt „alaki“, fete aproape nemuritoare, cu daruri rare, singurele care pot lupta împotriva celui mai mare pericol care amenință imperiul. Deka știe ce primejdii o așteaptă, dar își dorește să-și găsească locul. În drum spre capitală, unde se va pregăti pentru cea mai mare bătălie din viața ei, va descoperi însă că marele oraș înconjurat de ziduri ascunde multe surprize. Nici locul, nici oamenii nu sunt chiar ce par a fi – nici măcar Deka.

„Acțiunea bogată dictează ritmul, în timp ce intriga nuanțată vorbește în numele schimbării sociale, înfățișând numeroasele moduri în care societatea întemnițează și transformă femeia în bun comercial.“ - Publishers Weekly
 
„Elemente solide de acțiune și justiție socială, dar și ceva mister (…) Cititorii vor fi uluiți de revelațiile remarcabile care oferă un final elegant, dar te lasă și cu dorința să citești mai departe.“ – Booklist

Namina Forna este originară din Sierra Leone și s-a mutat cu familia în Statele Unite când avea nouă ani. Are un masterat în producție de film și TV la USC School of Cinematic Arts și o diplomă de la colegiul Spelman. Lucrează ca scenarist în Los Angeles și îi place să spună povești cu personaje principale feminine aprige. Sânge auriu, romanul ei de debut, va face parte dintr-o trilogie și va fi adaptat pentru film, la solicitarea studioului Makeready. Poate fi urmărită pe Twitter, la @NaminaForna, și pe Instagram, la @namina.forna.

Editura Arthur lanseaza o noua carte pentru copii scrisă de J.K. Rowling, Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun

EDITURA ARTHUR ANUNȚĂ

APARIȚIA UNEI NOI CĂRȚI PENTRU COPII

SCRISĂ DE J.K. ROWLING,

CARE A AVUT LANSAREA PE 12 OCTOMBRIE 2021

București / 12.10.2021 / ora 12.00

 

Editura Arthur are plăcerea să anunțe lansarea unei noi cărți pentru copii scrisă de J.K. Rowling, Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun (The Christmas Pig), pe data de 12 octombrie 2021. Cartea este tradusă din limba engleză de Tatiana Dragomir și publicată în colecția Arthur Gold, într-o variantă cartonată (38.38 lei). Este disponibilă pentru precomandă cu 15% reducere pe site-ul Arthur.

Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun este publicată simultan în Regatul Unit al Marii Britanii, Australia, Noua Zeelandă, Irlanda și India, de editura Hachette Children’s Group și în Statele Unite ale Americii și Canada la editura Scholastic. Va fi de asemenea tradusă în peste douăzeci de limbi la edituri din toată lumea – vom putea vorbi așadar de o publicare globală.

Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun este o poveste înduioșătoare și incitantă despre dragostea unui băiețel pentru jucăria lui prețioasă și despre cât de departe poate ajunge în căutarea ei. Cartea este o poveste de sine stătătoare, fără vreo legătură cu celelalte cărți scrise anterior de J.K. Rowling și se adresează copiilor cu vârsta minimă de 8 ani. Scrisă de una dintre cele mai mari povestitoare din lume, Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun este o poveste de care se va îndrăgosti întreaga familie.

 

Despre carte

Jack îl iubește pe Um Porc, jucăria sa din copilăria fragedă. UP a fost întotdeauna alături de el, la bine și la rău. Până când, într-un Ajun de Crăciun, se întâmplă ceva înspăimântător – UP e de negăsit.

Însă Ajunul Crăciunului e o noapte a miracolelor și a cauzelor pierdute, o noapte când toate prind viață – chiar și jucăriile.

Așa se face că Jack și Porcul de Crăciun (înlocuitorul agasant al lui UP) pornesc într-o călătorie uluitoare prin Tărâmul celor Pierduți, un loc cu totul magic. Cu ajutorul unei Merindașe vorbitoare, al unei Busole viteze și al unei creaturi înaripate, pe nume Speranța, își propun să-l salveze pe cel mai bun prieten al lui Jack din ghearele înspăimântătorului Pierzător, ronțăitorul de jucării.

Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun e primul roman scris de J.K. Rowling pentru copii de la Harry Potter încoace și îi urmează lui Ickabog, basmul publicat anul trecut, care a constituit întoarcerea strălucită a autoarei la cărțile pentru copii. Ickabog a fost postat online sub formă de foileton, gratis, pentru a le oferi o distracție copiilor în timpul pandemiei, iar fondurile obținute din drepturile de autor au fost donate de J.K. Rowling fundației ei caritabile, Volant, pentru a ajuta grupurile vulnerabile afectate de pandemia Covid-19. Autoarea de abia așteaptă să se reîntâlnească iarna aceasta cu micii ei cititori, prin publicarea Mărețelor aventuri ale Porcului de Crăciun.

Noua carte le stârnește cititorilor imaginația și îi ajută să inventeze valori care păreau pierdute. Povestea le oferă copiilor șansa de a lua parte la o aventură imaginară și de a descoperi scopuri semnificative.

Cartea este publicată într-un format potrivit spre a fi dăruită, cu o supracopertă iscusit colorată, cu nouă ilustrații mari alb-negru în interior, întinse pe câte două pagini, și decorată de ilustratorul premiat Jim Field.

 

Despre autoare

J.K. Rowling este autoarea celor șapte volume din seria Harry Potter, traduse în peste 80 de limbi, vândute în peste 500 milioane de exemplare și ecranizate în opt filme de succes. A mai scris încă trei volume scurte, în scopuri caritabile, printre care și volumul Animale fantastice și unde le poți găsi, care ulterior a devenit sursa de inspirație pentru o nouă serie de filme. Povestea lui Harry ajuns adult a fost continuată într-o piesă de teatru, Harry Potter și copilul blestemat, pe care J.K. Rowling a scris-o împreună cu dramaturgul Jack Thorne și regizorul John Tiffany.

În anul 2020, J. K. Rowling s-a întors la cititorii mai tineri cu basmul Ickabog, inițial publicat online, gratis, pentru copiii aflați în carantină, iar fondurile obținute din drepturile de autor au fost mai târziu donate spre a ajuta comunitățile vulnerabile afectate de pandemia Covid-19.

J.K. Rowling a primit numeroase premii și distincții pentru cărțile ei, inclusiv pentru seria de cărți polițiste scrise sub pseudonimul Robert Galbraith. Sprijină numeroase cauze umanitare prin intermediul fundației ei caritabile, Volant, și este, de asemenea, fondatoarea organizației caritabile Lumos, ce îngrijește copiii.

A vrut să fie scriitoare de când se știe și cel mai bine se simte când poate să stea într-o cameră, plăsmuind povești. Locuiește împreună cu familia sa în Scoția.

 

Despre ilustrator

Jim Field este un ilustrator premiat, creator de personaje și regizor de animație. A lucrat la o varietate mare de proiecte, de la videoclipuri muzicale și generic de film, la publicitate și cărți. 

Prima lui carte ilustrată, Cat Ahoy!, a câștigat Premiul „Roald Dahl” și a fost nominalizată pentru Premiul „Kate Greenaway”. De atunci, a ilustrat o grămadă de cărți premiate și bestselleruri pentru copii, inclusiv Oi Frog! și The Lion Inside, seria pentru adolescenți Rabbit and Bear sau romane pentru cititori de peste 11 ani semnate de David Baddiel. Jim Field și-a făcut debutul ca scriitor și ilustrator cu Monsieur Roscoe - On Holiday, o carte bilingvă care își familiarizează cititorii cu primele cuvinte în limba franceză.

Jim a crescut în Farnborough, a lucrat în Londra și acum trăiește în Paris, cu soția și fiica lui.