Thursday, December 9, 2021

Cititi un FRAGMENT in avanpremiera din Umbra dragonului de Rachel Hartman



Disponibilă pentru livrare din 15.12.2021


Să fii diferit nu e întotdeauna un lucru bun. Mai ales când diferențele dintre tine și ceilalți sunt vizibile cu ochiul liber. Seraphina, ființă hibrid – jumătate om, jumătate dragon –, e considerată o monstruozitate. Dar nu e singura. Asemenea ei există mulți alții, doar că răutatea lumii îi obligă să trăiască ascunși. Prinsă în mijlocul războiului dintre oameni și dragoni, Seraphina e nevoită să colinde ținut după ținut pentru a-și găsi semenii și a-i uni împotriva Vechiului Ard. Cea mai mare amenințare însă e chiar în mintea ei, asupra căreia cel mai cumplit inamic ar putea oricând să preia controlul. Dar să-i țină departe pe intruși înseamnă și să-și încătușeze adevăratele puteri, așa că Seraphina se trezește în fața unei decizii de proporții uriașe: să se agațe de siguranța vechii sale vieți sau să îmbrățișeze un nou destin grandios?


 „O poveste despre dragoste, greșeală, trădare și suferință – o poveste care m-a lăsat cu inima zdrobită.“ - Tamora Pierce


„Rachel Hartman dezvoltă lumea pe care a creat-o îmbogățind-o cu fapte și detalii care-i pot mulțumi până și pe cei mai pretențioși cititori. În plus, face toate acestea cu atâta naturalețe încât îți vine greu să crezi că rezultatul e o simplă operă de ficțiune. Poveștile cu dragoni n-au fost niciodată mai reușite ca acum.“ - Kirkus Review



FRAGMENT:


1

 

Regina Glisselda a fost prima care a văzut dragonul. Era o pată mai neagră decât întunericul, care se mișca cu agilitate pe cerul nopții, ascunzând stelele și apoi făcându‑le din nou să apară.

— Un singur dragon dinspre vest, Sfinte Ogdo, salvează‑ne! a strigat ea imitând cavalerii din trecut și arătându‑l cu degetul.

Nu prea i‑a reușit asemănarea cu cavalerii pentru că sărea pe vârfuri și râdea. Vântul iernatic a dus sunetul de veselie până departe; dedesubtul nostru, orașul se culcușea sub o pătură de zăpadă proaspătă, tăcut și gânditor ca un copil care doarme.

Odinioară, santinele bine pregătite cercetau cerul să vadă batalioanele de dragoni din exact același loc, din Turnul Ard al Castelului Orison. În seara aceasta, eram doar eu și Regina, iar dragonul singuratic care se apropia era un prieten, slavă Sfinților: dragonul Eskar, care fusese cândva ministru subsecretar de stat la ambasada noastră a dragonilor. Ea îl ajutase pe unchiul meu Orma să scape de Cenzori cu aproape trei luni în urmă, pe când abia izbucnea războiul civil al dragonilor.

Ardmagarul Comonot, liderul demis al neamului dragonilor, se așteptase ca Eskar să‑i găsească lui Orma o ascunzătoare în afara pericolului, apoi să se întoarcă la noi în Goredd, unde Comonot își înființase sediul central în exil. Ardmagarul intenționase s‑o numească unul dintre sfătuitorii lui, sau chiar s‑o facă general, dar lunile au trecut fără să i‑o aducă nici pe Eskar, nici vreo explicație.

Eskar îl contactase pe Comonot, cu ajutorul unui dispozitiv quigutl, puțin mai devreme în seara aceasta. La cină, Comonot o informase pe Regina Glisselda că Eskar va ajunge după miezul nopții. Apoi se dusese la culcare, lăsând‑o pe Regină să aștepte, sau nu, în funcție de cum i se părea a fi potrivit.

Tipic lui Comonot să rezolve lucrurile astfel. Regina se săturase de el.

El n‑a spus nimic despre motivul pentru care Eskar se hotărâse dintr‑odată să se întoarcă sau despre locul în care fusese până atunci. Era posibil ca el să nu știe. Glisselda și cu mine ne dădeam cu părerea ca să ne distragem atenția de la cât de frig era.

— Eskar a hotărât că războiul civil al dragonilor durează prea mult și vrea să‑i pună singură capăt, a spus Glisselda până la urmă. S‑a uitat vreodată urât la tine, Seraphina? Privirea ei ar putea să oprească și planetele în loc.

Nu avusesem parte de acea privire, dar am văzut cum l‑a privit pe unchiul meu acum trei luni. Cu siguranță că Eskar a fost cu el în tot acest timp.

Glisselda și cu mine țineam fiecare câte o torță, ca să‑i arătăm lui Eskar că ar trebui să aterizeze pe acoperișul turnului. Era ideea Prințului Lucian Kiggs – ceva referitor la curenții de aer și teama că ar putea sparge un geam dacă aterizează în curte. Prințul nu spusese nimic despre faptul că erau mai puține șanse să sperie pe cineva acolo sus. În Goredd puteai vedea dragoni pe cer în toată mărimea lor, pe măsură ce aliații lui Comonot veneau și plecau, dar ar fi fost o exagerare să spun că oamenii se obișnuiseră cu ei.

Acum că Eskar se apropia, părea prea mare ca să poată ateriza pe acoperiș. Poate că și ea credea asta; bătând din aripile de piele întunecată și răspândind o pală de vânt fierbinte, a cotit spre sud către marginea orașului, unde trei cartiere încă ardeau mocnit, transformând în aburi zăpada proaspăt căzută.

— Ce face? Verifică meșteșugul compatriotului ei? O s‑o vadă vreun insomniac, a spus Glisselda, dându‑și pe spate gluga hainei căptușite cu blană.

Bucuria ei de mai devreme deja se transforma în agitație. Vai, starea de agitație părea să fie ceva obișnuit pentru ea zilele astea. Buclele ei blonde luceau într‑o totală nepotrivire cu lumina torței.

Eskar s‑a înălțat spre cerul înstelat, apoi a plonjat din nou în întuneric, îndreptându‑se spre inima orașului ca un șoim care urmărește o pitulice. Glisselda a tresărit alarmată. În ultima clipă, Eskar s‑a ridicat brusc – o umbră neagră pe zăpada proaspătă – și a zburat pe deasupra Râului Mews, acum înghețat, spărgând gheața cu coada ei de șarpe.

— Și acum ne arată cum ne‑ar infiltra sistemul de apărare, zburând atât de sus încât proiectilele noastre și torțele în flăcări să n‑o poată ajunge. Nu așa au fost distruse acele case, Eskar! a strigat tânăra regină în vânt, de parcă dragonul o putea auzi de la o asemenea distanță. El deja pătrunsese în castel.

El fusese cel de‑al treilea asasin de dragoni deconspirat de Prințul Lucian și trimis de Vechiul Ard să‑l ucidă pe Comonot. Se transformase din saarantras, un dragon sub formă umană, într‑un dragon de mărime naturală ca să poată scăpa. Comonot s‑a transformat la rândul lui și l‑a ucis pe cel care‑l atacase înainte ca acesta să poată fugi, dar cinci oameni au murit și alți cincizeci și șase și‑au pierdut casele în infernul care a rezultat.

Toate aceste distrugeri, provocate doar de doi dragoni. Niciunul dintre noi nu îndrăznea să se gândească la cât de mari ar fi fost pagubele dacă Loialiștii lui Comonot nu reușeau să‑i țină la depărtare pe cei din Vechiul Ard și războiul ar fi ajuns în Goredd cu adevărat.

— Lars inventează noi mașini de război, am spus, încercând să aduc puțin optimism. Și ar trebui să‑i punem la socoteală și pe dragomachiștii care se antrenează la Fortul Oversea.

Bătrânii cavaleri ai Ținuturilor din Sud și scutierii lor de vârsta a doua, care fuseseră ridicați în grabă la rangul de cavaleri, se alăturaseră și ei acestei strădanii.

Glisselda a râs în bătaie de joc, în timp ce urmărea cu privirea al doilea circuit pe care Eskar îl făcea deasupra orașului.

— Chiar și atunci când erau cavalerii noștri în deplină putere – iar dragomachiștii antrenați în grabă nu sunt cavaleri –, orașul acesta era adesea ars până la temelii. Noi două n‑am văzut așa ceva pentru că am crescut pe timp de pace.

Bătea vântul, ceea ce făcea greu să uit cât de sus eram; îmi transpirau mâinile în mănuși.

— Loialiștii lui Comonot or să ne apere.

— Cred că‑i vor apăra pe ai noștri, dar ei nu dau nici doi bani pe oraș în sine. Lucian e de părere că ar trebui să reparăm tunelele, să le facem locuibile. Am mai supraviețuit acolo, și putem oricând reconstrui, a spus Glisselda ridicând un braț și apoi coborându‑l, de parcă i se părea de prisos și un simplu gest. Orașul acesta este moștenirea pe care mi‑a lăsat‑o bunica; a înflorit pe timp de pace. Urăsc ideea că ar trebui să renunț la el.

Eskar se întorcea, prinzând un curent de aer ascendent în partea estică a Dealului Cetății. Glisselda și cu mine ne‑am sprijinit de parapet pe când dragonul se apropia să aterizeze. Dinspre aripile ei întunecate, din care bătea cu putere, a venit un vânt sulfuros care ne‑a stins torțele. M‑am aplecat din cauza vântului, speriată că voi fi suflată peste margine. Eskar a aterizat pe acoperișul turnului și s‑a oprit cu aripile întinse, o umbră vie pe fundalul cerului. Am mai avut de‑a face cu dragoni – și eu sunt dragon pe jumătate –, dar priveliștea încă îmi ridica părul de pe ceafă. În fața ochilor noștri creatura întunericului cu colți și solzi s‑a înfășurat în aripi și s‑a strâns, s‑a răcit și s‑a condensat, învăluindu‑se în sine până când tot ce‑a rămas din ea a fost o femeie asemenea unei statui, cu părul scurt, goală pe acoperișul înghețat al turnului.

Glisselda și‑a dezbrăcat grațioasă haina de blană și s‑a apropiat de saarantras – dragonul în formă umană – întinzându‑i îmbrăcămintea deja încălzită. Eskar a făcut o plecăciune, iar Glisselda i‑a pus ușor mantia pe umerii goi.

— Bine ai venit înapoi, doamnă ministru subsecretar de stat, a spus tânăra regină.

— N‑am venit să stau, a răspuns Eskar scurt.

— Într‑adevăr, a aprobat Glisselda, fără vreo urmă de mirare în glas.

Era regină doar de trei luni, de când bunica ei se îmbolnăvise din cauza otrăvii și a mâhnirii, dar deja stăpânea la perfecție arta de a părea imperturbabilă.

— Ardmagarul Comonot știe?

— Îi sunt de mai mult folos acolo unde am fost până acum, a răspuns Eskar. O să‑nțeleagă când îi voi explica. Unde este?

— Doarme, mai mult ca sigur, a spus Glisselda.

Zâmbetul reginei ascundea un imens sentiment de enervare deoarece Comonot nu se obosise să stea treaz și s‑o întâmpine el însuși pe Eskar. Glisselda își păstra nemulțumirile la adresa lui Comonot pentru lecțiile de clavecin, așa că auzeam constant cât de nepăsător era; cât de mult se săturase să‑și ceară scuze față de aliații umani pentru comportamentul lui necioplit; cât de pregătită era ca el să‑și câștige războiul și să plece acasă.

Înțelegeam dragonii destul de bine, mulțumită unchiului meu Orma și a amintirilor pe care mi le lăsase mama. Comonot n‑o putea jigni pe Eskar, orice ar fi făcut. Într‑adevăr, ministrul subsecretar de stat se întreba de ce nu ne‑am dus și noi la culcare. În timp ce Glisselda era de părere că protocolul cerea o petrecere de bun‑venit, eu eram atât de însetată de dorința de a afla vești despre unchiul Orma, încât am înhățat imediat șansa de a o întâmpina personal pe Eskar.

Mă simțeam puțin copleșită s‑o văd din nou. Ultima dată o zărisem la infirmeria de la Sf. Gobnait, în timp ce‑l ținea protector de mână pe unchiul meu rănit; părea că a trecut un secol de‑atunci. I‑am întins instinctiv mâna și‑am întrebat‑o:

— Orma e bine? N‑ai venit cu vești proaste, sper.

Eskar s‑a uitat la mâna mea și‑a ridicat o sprânceană.

— E bine, asta dacă nu profită de absența mea să facă ceva ce n‑ar trebui.

— Vă rog, să intrăm, doamnă subsecretar de stat, a spus Glisselda. E o noapte geroasă.

Eskar își adusese în gheare o bocceluță cu haine, pe care a ridicat‑o din zăpadă și ne‑a urmat în josul scărilor înguste. Glisselda avusese prezența de spirit să lase o altă torță arzând în clopotniță și a luat‑o cu ea în timp ce coboram scările în spirală. Am străbătut o curte interioară mică, pe care zăpada o făcea să arate ca și cum era bântuită. Majoritatea celor din Castelul Orison dormeau, dar străjerii de noapte ne‑au urmărit din priviri cât am trecut printr‑un coridor din spate pentru a intra în castel. Dacă erau îngrijorați de sosirea unui dragon în miez de noapte erau prea profesioniști pentru a o arăta.

Un paj, prea adormit să‑și dea seama de Eskar, ne‑a ținut ușa care dădea în biroul noii Regine. Glisselda renunțase la camera încărcată de cărți a bunicii ei, aproape din superstiție, și alesese o altă încăpere, mai aerisită, care semăna mai degrabă cu un salon de primit oaspeți decât cu o bibliotecă. Un birou larg se afla în fața ferestrelor întunecate, iar tapițerii bogate îmbrăcau pereții. În fața șemineului, în stânga noastră, Prințul Lucian Kiggs ațâța de zor focul.

Kiggs aranjase patru scaune cu spătar înalt în fața focului și pusese un ceainic la fiert. S‑a îndreptat de spate ca să ne salute, netezindu‑și tunica stacojie, cu o expresie care nu trăda niciun sentiment, dar în ochi i se putea citi nerăbdarea.

— Doamnă ministru subsecretar de stat, a spus el, foarte protocolar față de femeia saarantras pe jumătate goală.

Eskar l‑a ignorat, iar eu mi‑am abținut un zâmbet. De‑abia dacă îl văzusem pe prinț în aceste trei luni, dar fiecare gest, fiecare buclă din părul lui negru încă mi‑erau dragi. Mi‑a întâlnit privirea pentru un scurt moment, apoi și‑a întors atenția spre Glisselda. Nu era politicos să se adreseze celui de‑al doilea compozitor al curții înaintea verișoarei, logodnicei și reginei sale.

— Te rog, ia un loc, Selda, a spus el, ștergând un praf imaginar de pe unul dintre scaunele din mijloc și întinzându‑i mâna. Cred că ești pe jumătate înghețată.

Glisselda i‑a luat mâna și l‑a lăsat s‑o ajute să se așeze. Era zăpadă pe tivul rochiei ei de lână; a scuturat‑o pe dalele pictate ale vetrei șemineului.

M‑am așezat pe scaunul cel mai apropiat de ușă. Fusesem invitată aici ca să primesc vești de la unchiul meu și trebuia să plec dacă începea o discuție despre secrete de stat, dar eram, neoficial, și un fel de traducător, care putea să înlesnească conversațiile dintre oameni și dragoni. Faptul că Glisselda încă nu‑l dăduse pe Comonot afară din palat se datora, în parte, diplomației mele.

Eskar și‑a aruncat bocceluța pe scaunul dintre mine și Glisselda și a început s‑o desfacă. Kiggs s‑a întors hotărât la focul din care s‑au revărsat scântei când a mai aruncat un buștean în șemineu.

— Ai venit cu vești bune despre război, Eskar? a întrebat el.

— Nu, a spus Eskar în timp ce și‑a găsit pantalonii și i‑a întors pe față. N‑am fost nici măcar în apropierea frontului. Și nici nu intenționez să merg acolo.

— Unde ai fost? am izbucnit eu, complet nepoliticoasă, dar și incapabilă să mă abțin.

Kiggs mi‑a întâlnit privirea, făcând o mișcare înțelegătoare din sprâncene.

Eskar a devenit tensionată.

— Cu Orma, după cum sunt sigură că ți‑ai dat seama. Nu‑mi place să spun unde. Dacă Cenzorii află unde este, mintea lui e pierdută. Îl vor goli complet de amintiri.

— În mod evident, niciunul dintre noi n‑o să le spună, a zis Glisselda, jignită.

Eskar și‑a îndesat capul și brațele în tunică.

— Iartă‑mă, a spus ea în timp ce și‑a scos iar capul la iveală. Precauția devine un obicei. Am fost în Porfiria.

M‑a străbătut un sentiment de ușurare, ca și cum aș fi fost sub apă timp de trei luni, iar acum puteam, în sfârșit, să respir. Am fost cuprinsă de o dorință puternică de a o îmbrățișa pe Eskar, dar știam că nu trebuia să încerc așa ceva. Dragonii au tendința să se zburlească atunci când sunt îmbrățișați.

Glisselda o privea pe Eskar cu ochii mijiți.

— Loialitatea ta față de Orma este admirabilă, dar îi datorezi mai mult Ardmagarului tău. I‑ar prinde bine un luptător puternic și deștept ca tine. Am văzut cum l‑ai răpus pe dragonul Imlann.

A urmat o pauză lungă. Imlann, bunicul meu dragon, a lovit la solstițiul de iarnă, a ucis‑o pe mama Glisseldei, a otrăvit‑o pe bunica ei și a încercat să‑l asasineze pe Ardmagarul Comonot. Orma s‑a luptat cu Imlann în văzduh și a fost grav rănit; Eskar a sosit la timp ca să‑l înfrângă pe Imlann. Între timp, un complot al generalilor dragoni, Vechiul Ard, care au regretat profund Tratatul lui Comonot cu Goredd, au pus la cale o lovitură de stat în Tanamoot. Au pus stăpânire pe capitala țării și l‑au declarat pe Comonot un proscris.

În cazul în care Comonot ar fi fost ucis, Vechiul Ard ar fi năvălit, pur și simplu, peste Goredd, reluând războiul pe care Comonot și Regina Lavonda îl opriseră cu patruzeci de ani în urmă. Dar Comonot a supraviețuit și avea Loialiști care erau dispuși să lupte pentru el. Până atunci, războiul se concentrase în munții din nord, dragon contra dragon, în timp ce Goredd privea cu circumspecție. Vechiul Ard îl voia pe Comonot, sfârșitul păcii cu oamenii și înapoierea terenurilor de vânătoare din sud; aveau să ajungă în sud până la urmă, dacă Loialiștii nu puteau să‑i țină pe loc.

Eskar și‑a trecut degetele prin părul ei scurt și negru, zburlindu‑l, și s‑a așezat.

— Nu pot să fiu generalul lui Comonot, a spus ea direct. Războiul este ilogic.

Kiggs, care luase ibricul de pe foc și începuse să umple ceștile cu ceai, a turnat prea mult într‑o ceașcă și s‑a fript la degete.

— Ajută‑mă să‑nțeleg, Eskar, a spus el, scuturându‑și mâna și încruntându‑se. Este ilogic să‑și vrea Comonot țara înapoi? Sau să se apere – atât pe el, cât și regatul Goredd – de violența Vechiului Ard?

— Nici una, nici alta, a spus Eskar, acceptând o ceașcă de ceai din partea prințului. Comonot e îndreptățit să lupte. Să răspunzi violenței cu violență este o reacție defensivă.

— Războiul generează război, am zis eu, citându‑l pe Pontheus, filosoful preferat al lui Kiggs.

 

 

Umbra dragonului, de Rachel Hartman

Traducere din limba engleză de Ruxandra Gogu

Editura Youngart, 2021, 616 pagini

https://bit.ly/UmbraDragonului


Alte titluri de Rachel Hartman:

Seraphina , Editura Youngart, colecţia Lectura 14 ani +
Seraphina | paperback , Editura Youngart, colecţia ( Paperback) Young






Follow on Bloglovin

Si soarele e o stea

Bloguri, Bloggeri si Cititori