Unele cicatrice nu sunt vizibile cu ochiul liber.
Până la vârsta de 21 de ani, Calla n-a avut parte de multe lucruri. N-a fost sărutată niciodată, n-a văzut niciodată oceanul, n-a ajuns niciodată într-un parc de distracții. În schimb, în timp ce creștea, a fost martora anumitor lucruri pe care un copil n-ar trebui să le vadă. Încă poartă urmele fizice și sufletești ale traiului împreună cu o mamă dependentă de alcool și de droguri, pe nume Mona. Sunt multe lucruri pe care Calla le ține secret față de toată lumea, inclusiv de cercul ei de prieteni apropiați de la facultate.
Însă carapacea pe care și-a construit-o cu atâta grijă se năruie atunci când descoperă că mama ei i-a furat banii pentru plata facultății și a acumulat o uriașă datorie cu un card de credit pe numele ei. Acum, Calla e nevoită să se întoarcă în orășelul pe care crezuse că l-a părăsit pentru totdeauna și să înfrunte din nou harababura creată de mama ei. Evident, când ajunge la barul mamei sale, Mona nu e de găsit. În locul ei, nimerește peste un tip trăsnet, de un metru optezi, pe numele său Jackson James, care toarnă băuturi și face localul să zbârnâie.
Sexy și plin de zel, Jax se amestecă în treburile ei încă din clipa în care se cunosc, oferindu-i o slujbă și ajutând-o s-o caute pe Mona. Iar felul în care o privește îi dă limpede de înțeles că vrea să ajungă la orizontală… și poate chiar ceva mai mult. Cu toate acestea, până să-i permită să se apropie, Calla trebuie să-și înfrunte suferințele trecutului… și pe câțiva băieți răi porniți s-o maltrateze dacă nu le-o predă pe mama ei.
Parerea mea:
Jennifer L. Armentrout ne cucerește din nou. Rămâi cu mine este un urmaș demn al volumelor anterioare, Te aștept și Te doresc.
În primul rând, vreau să vă spun că sunt o mare fană a Brigăzii tipilor trăsnet. Am o pasiune eternă pentru Cam și mă bucur că, în sfârșit, am reușit să-mi iau porția mult așteptată. Nu cred că merită cineva mai mult ca el să fie liderul Brigăzii tipilor trăsnet.
Revenind la lucruri serioase, Rămâi cu mine se înscrie cu succes în lista de cărți citite pe nerăsuflate și a celor care m-au cucerit de la prima pagină. Pentru mine, o carte bună nu este o carte care îți așterne pagini pline de cuvinte în fața ochilor, ci una care îți derulează în față un film, ale cărui personaje și poveste sunt deja alese, dar tu ești cel care le aduce la viață, cel care decide acele mici detalii care le diferențiază și le oferă unicitate.
Focul i-a răpit Callei cei doi frați și a lăsat-o cu un tată care nu a așteptat mai mult de un an înainte să fugă și să o lase în urmă, cu o mamă dependentă de droguri și cu cicatrice adânci, care îi brăzdează partea stângă a feței, pieptul și spatele. Acum, are un plan: să ajungă asistentă și să nu se mai întoarcă niciodată Playmounth Meeting.
Însă, când mama ei fuge cu banii de facultate și o lasă cu foarte multe datorii, Calla este obligată să se întoarcă în orașul natal, pe care, în urmă cu doi ani, l-a părăsit fără nicio intenție de a privi înapoi. Dar ceea ce o așteaptă aici este un dezastru cu mult mai mare decât și-ar fi putut închipui că poate lăsa în urmă mama ei. Și de data asta, Calla nu mai poate rezolva singură problemele pe care le-a creat Mona, din cauza dependenței sale de droguri. Prinsă între dealeri de droguri și un trecut pe care s-a străduit să-l uite, ea primește ajutor de unde se așteaptă mai puțin.
Jax are și el, la rândul lui, cicatrice. Urme ale războiului și propriile experiențe dureroase, cu membri ai familiei îngenunchiați de dependență și fuga de amintiri dureroase. Dar, când Calla intră pe ușa barului Monațs, știe că nu o poate lăsa să fugă, pentru că el deja o iubește, încă dinainte ca ea să-i știe numele. În afară de asta, ea are nevoie de ajutorul lui, dacă vrea să scape cu viață din labirintul de necazuri pe care l-a lăsat în urmă mama ei.
Jax este barmanul mult prea sexy al barului părinților ei, în care Calla și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei și adolescenței. Oricât de mult ar striga că se poate descurca singură, mulțimea de întâmplări periculoase prin care trece îi demonstrează că are mare nevoie de protecția lui Jax. Totuși, să petreacă noaptea sub același acoperiș cu el se dovedește a fi mai dificil decât pare.
Spre deosebire de Avery și Teresa, Calla are urme vizibile ale trecutului, dar mi-e greu să spun care dintre cele trei a suferit mai mult și nici măcar nu contează asta, pentru că toate au dat dovadă de un puternic instinct de supraviețuire.
La fel ca Jase și Cam, Jax nu este perfect, dar este modelul de bărbat pe care toate femeile îl caută, acela care observă nu numai partea frumoasă a vieții, ci este capabil să vadă dincolo de aparențe și să-ți fie alături în momentele grele, să te aștepte până când reușești să spargi zidul trecutului și să îți zâmbească la linia de sosire în drumul spre fericire.
Jax întrunește toate condițiile pentru a intra în brigadă, iar Calla este la fel de reticentă în fața iubirii ca și Avery și Jase, dar norocul ei este că lui Jax nici prin cap nu-i trece să o lase să se ascundă în cochilia ei.
Seria Te aștept se poate mândri cu o nouă poveste care nu doar că merită citită, ci merită chiar savurată, iar la ultima pagină vei ști cu siguranță că e o poveste care nu te va părăsi niciodată.
Citate preferate:
”Citea? O, Doamne, Dumnezeule, bărbații care citesc sunt precum unicornii. Există numai în basme.”
”Tequila e ca un prieten de mult uitat, și nu prea enervant, am zis, strângând sticla în mâini, lipind-o la piept. Chiar îmi place tequila.”
”Cele mai bune lucruri în viață sunt rareori rezultatul unor idei bune.”
”Iubesc felul cum gândești, chiar dacă e al naibii de enervant uneori, dar chiar și-atunci, tot e drăguț. Iubesc faptul că sunt al naibii de multe lucruri pe care nu le-ai cunoscut încă, și pe care ai să le cunoști împreună cu mine. Îți iubesc forța de a fi supraviețuit atâtor greutăți. Îți iubesc curajul și iubesc faptul că faci niște cocteiluri de rahat, dar nimănui nu-i pasă, fiindcă ești atât de drăguță[...] Sunt atât de multe lucruri pe care le iubesc la tine, încât știu că te iubesc pe tine.”
1 comment:
thank's for you does sharing this articel
Post a Comment