Parerea mea Obsidian (Lux#1) de Jennifer L. Armentrout

Parerea mea:

Vi s-a întâmplat vreodată să citiți o carte pentru care apoi să vă lăsați prinşi într-un vârtej armageddonic gen Daemon Invasion? Ei bine, mie mi-a făcut-o Obsidian. În mod normal ar fi trebuit să stau cuminte şi să las tineretul să se dezlănțuie. Dar aflați că „slăbiciunea” mea e scuzabilă. Motivele sunt câteva. Unul ar fi că m-am distrat. Al doilea este firea Cristinei de a nu slăbi hățurile, dar cel mai important este că mi-a plăcut Obsidian.

Obsidian e (foarte) amuzantă. Are personaje pe care le îndrăgeşti. Ce nu e de plăcut la Katy? La început te gândeşti... hmm altă adolescentă strămutată, cu o „cronică suferință acută” cauzată de pierderea tatălui şi imposibilitatea oarecare a mamei de a trece hopul. O altă adolescentă care trebuie să facă față unei noi „lumi”. Personal mi se pare cam exagerată problema adaptării la nou care se regăseşte în mai toate cărțile şi spre liniştea şi bucuria inimii mele de cititoare young adult, pentru Katy asta e o falsă problemă.

Fată deşteaptă, mândră (aşa cum şade bine) şi cu limbă ascuțită se descurcă de minune în orice situație. O fată pe gustul meu. Deşteaptă şi norocoasă deoarece scapă nevătămată atunci când îşi face ambiția, ia decizii greşite, se lasă ispitită şi atrasă în unele situații ce pot deveni delicate. Mda, se bucură din plin de steaua norocoasă care veghează asupra ei.

„To Daemon, my arrival was the beginning of the end. The apocalypse. Kat-mageddon.”

Aşadar, Katy trebuie să se adapteze la: orăşel nou, vecini noi, şcoală nouă, casă nouă, vecini noi, colegi noi, posibil pretendent al mamei, vecini noi... aici e aici.

“You know what they say about boys next door...”

În ciuda faptului că Daemon încă de la început face tot posibilul să-l deteşti nu-i reuşeşte. Este acel tip de băiat (superb şi arogant, deştept fără discuție) care imploră să fie îmblânzit.

“Beautiful face. Beautiful body. Horrible attitude. It was the holy trinity of hot boys.”

Personajele secundare, cu tipologii şi tabere diferite, explică şi creează motive şi condiții pentru comportamentul lui Daemon şi pentru întâmplările/pericolele ce o să vină.

Nimic nou spuneți? Vă înşelați! Dialogurile sunt amuzante şi acide, replicile sunt inteligente, reacțiile neprevăzute şi mortale.

“Remind me," he paused, drawing in a stuttered gasp, "to never piss you off again. Christ, are you secretly a ninja?”

Veți avea un zâmbet larg şi vă va durea mâna de câte citate ați subliniat. Şi asta nu e tot! Autoarea ne oferă o miză şi mai mare. Împleteşte povestea celor doi (nu e dragoste pentru că teoretic nu se pot suporta) cu acțiune curată.

“Swimming was the last thing I wanted to do. Drowning him? Maybe.”

Băieții buni luptă cu cei diabolici şi nu se ştie dacă în final câştigă. Mistere şi dispariții încurcă şi mai rău lucrurile. Feriți-vă, Ei sunt aici!

“Will you show me what you really look like? You don't sparkle, do you?”

Dacă vreți umor şi amor cu năbădăi, fluturi în stomac, lucruri şi întâmplări care curg natural şi sunt bine legate, pericol şi trăiri la limită puteți alege Obsidian. Dar să nu spuneți că nu v-am avertizat! Există un risc major (99%) de a deveni dependenți. Aşa că citiți şi amuzați-vă pe îndelete pentru că mai e ceva de aşteptat pănă la volumul doi: Onyx.

“Once I got home, though, and saw several packages on my front porch, all the crap from the day disappeared. A few had smiley faces on them. Squealing, I grabbed the boxes. Books were inside-- new release books I'd preordered weeks ago.”

PS: Bucuria cea mare este ca LEDA a contractat drepturile de publicare in Romania a seriei Lux!