Saturday, May 7, 2016

CINECRONICA! Captain America: Razboi Civil

Tony Stark: Captain? You seem a little defensive.
Steve Rogers: Well, it's been a long day.
Tony Stark: If we can't accept limitations, we're no better than the bad guys.
Steve Rogers: That's not the way I see it.

Dacă în materie de benzi desenate sunt mai mult fan manga decât benzile desenate americane, în materie de desene animate le-am bifat pe toate anime, marvel și dc comics. Dar atunci când îmi amintesc de ele, primele care îmi vin în minte și cele pe care le voi privi pentru totdeauna ca simbol al copilăriei mele sunt Iron Man, Spiderman, Hulk și X-men. Am descoperit cu drag Justice League, dar cred că era prea târziu pentru a le privi cu acea inocență ce le transformă în visul suprem al unui copil. Deci, pentru mine, nu există cu adevărat o competiție între Marvel și DC, deși este incontestabilă interpretarea uimitoare a lui Christian Bale în rolul lui Batman. Cred că aceea este încă cea mai bună producție DC, fără să jignesc niciunul din fanii noii imagini Batman sau Superman, Batman vs Superman a fost un film bun. Dar prefer umorul lui Iron Man față de atmosfera mai întuneacată din univerul DC.

Tony Stark, Spider-Man: You got a passport?
Spider-Man: [Chuckling] Um, no
Tony Stark: Ever been to Germany
Spider-Man: [Chuckles again] No
Tony Stark: Oh you're gonna love it there
Spider-Man: [Shocked and surprised] I... I can not go to Germany
Tony Stark: Why not
Spider-Man: Because I... I have homework
Tony Stark: [Wincing in disbelief] Okay I'm gonna pretend you didn't just say that.

Am așteptat cu sufletul la gură Captain America – Război Civil și pentru a intra în atmosferă am revăzut fimele Iron Man, Captain America și Răzbunătorii. Captain America – Războinicul Iernii și Răzbunătorii – Sub semnul lui Ultron au în special un rol important în a construi acțiunea din Război Civil. Cred că majoritatea ați văzut aceste filme și știți cine este Bucky Barnes și ce rol a avut în viața lui Steve Rogers. Și, de asemnea, știți cum s-a terminat Sub semnul lui Ultron. Răzbunătorii sunt mai dezbinați ca niciodată și mai mult ca oricând sunt mânați de propiile interese, de propia luptă pentru iertare.

Acțiunea se centrează în jurul celor două tabere, Iron Man și Captain America. Deși mulți le-au văzut ca tabere propriu zise, eu le-am văzut mai mult pro-tratat și contra-tratat. Nu cred că eroii au ales pur și simplu între Steve și Tony, ci au ales dacă să semneze sau nu tratatul.

Steve Rogers și Tony Stark sunt bântuiți de demoni mai vechi. Tony încearcă să-și spele păcatele pentru crearea lui Ultron și pentru dezastrul în care s-a transformat viața lui după aceea. Steve vrea să-și recupereze cel mai bun prieten. Încercând să-și îndrepte greșelile, Tony acceptă să predea controlul Răzbunătorilor Națiunilor Unite, iar Rogers crede că, dacă acceptă, scopul pentru care există Răzbunătorii se va pierde. Apar noi eroi de fiecare parte și începe lupta. Am apreciat umorul pe care tânărul Spiderman îl aduce echipei și Pantera Neagră este impresionantă. Noii și vechii eroi sunt față în față și nu luptă împotriva dușmanilor ci împotriva prietenilor.

Steve Rogers: I know we're not perfect, but the safest hands are still our own.

Eu sincer nu am văzut un război, am văzut o luptă și nu am văzut dușmani, ci diferențe de opinii.
Fiecare membru al fiecărei tabere era acolo dintr-un alt motiv. Sunt pur și simplu eroi care aleg să lupte de partea care le reprezintă cel mai bine interesele personale. Poate ar trebui să vă avertizez, ca să nu fiți dezamăgiți: titlul filmului este Captain America, deci deși Iron Man apare în film într-un rol important, Captain America este personajul principal și asupra lui se oprește cel mai des atenția.

Am intrat în sală clar #teamironman și am fost dezamăgită de faptul că nu a existat de fapt un #teamironman așa cum nu am văzut nici un #teamcaptainamerica. M-au dezamăgit prejudecățile de genul știu că vei acționa în felul ăsta așa că nu mă obosesc să-ți spun care este de fapt situația. Captain America, în încercarea de a-l proteja pe Bucky face o mulțime de greșeli și cred că citatul următor descrie esența filmului dincolo de tratat și de război:

Steve Rogers: Sorry, Tony. You know I wouldn't do this if I had any another choice. But he's my friend.
Tony Stark: So was I.

Mulți au spus că este cel mai bun film Marvel. Respect opiniile tuturor, dar dacă vreți să o știți pe a mea, Captain America – Război Civil este continuarea celui de-al doilea film Rozbunătorii și continuă să adâncească prăpastia deja existentă între ei. Are o poveste bună și un scenariu inteligent, umor, răsturnări de situație și puțin romantism, dar îi lipsește ceva, acea inimă deschisă cu care stau unul în fața celorlalți, încrederea unul în altul și legătura dintre Răzbunători. Nu este un film pe care îl vezi este un film pe care îl trăiești, cu strigăte, aplauze și lacrimi. Abia aștept să-i revăd pe Thor și Hulk și să-i revăd pe Răzbunători reuniți în Infinity War.

Captain America – Război Civil este acum în toate cinematografele din țară.

Vizionare plăcută!



4 comments:

alexa ioana said...

nu prea sunt eu mare fana super-eroi. singurul care imi place e Batman, si cum nu apare in acest film, nu cred ca o sa merg la cinema :))

Unknown said...

Nici eu nu sunt fan benzi desenate asa ca nu stiu ce sa spun despre acest film. Poate il voi viziona direct de pe canapeaua din living, atunci cand nu voi avea altceva mai bun de facut. :))

alexa ioana said...

eu l-as urmari doar pentru actorul care il interpreteaza pe Iron Man si pentru actrita care a jucat intr-unul dintre serialele mele preferate - Revenge

alexa ioana said...

bun, deci o sa imi retrag cuvintele :))) printr-o intamplare fericita am avut sansa sa ajung la acest film si, surpriza - mi-a placut!!
presimit ca in curand o sa caut toate filmele din serie :D daar..de Captain America tot nu imi place:P am sa ma uit pentru ceilalti super-eroi si pentru poveste

Si soarele e o stea

Bloguri, Bloggeri si Cititori