Wednesday, July 15, 2015

Recenzie: Cerul e pretutindeni de Jandy Nelson


JANDY NELSON este autoarea momentului, laureată a premiului Michael L. Printz, 2015, pentru excelență în literatura destinată tinerilor
Captivantă și fascinantă de la primul rând până la ultimul. The Guardian
O lectură perfectă pentru fanii romanelor lui John Green, David Levithan și Rainbow Rowell.
Ar fi trebuit să mor de atâta suferință, nu să mă îndrăgostesc…
Lennie este o tânără de 17 ani, cântă la clarinet și iubește foarte mult cărțile. Își duce viața, liniștită și mulțumită, în umbra expansivei sale surori mai mari, Bailey. Însă, când Bailey moare subit, Lennie e catapultată in mijlocul scenei propriei sale vieți – și, în pofida experienței sale nule în privința băieților, se trezește dintr-odată oscilând între doi. Toby este fostul iubit al lui Bailey; durerea pierderii din sufletul lui o oglindește perfect pe cea a lui Lennie. Joe este sosit recent în orașul lor, tocmai din Paris, și este posesor al unui zâmbet atât de magic precum talentul lui, fiind un foarte bun interpret la chitară clasică. Pentru Lennie, unul e soarele, iar celălalt luna. Unul încearcă să o scoată din suferința cruntă, iar celălalt o consolează în aceasta. Dar când cei doi se intersectează, universul lui Lennie e pe cale să explodeze…
„O poveste captivantă, romantică, emoţionantă şi pătrunzătoare a dramaticei pierderi a unei persoane dragi suferite de o tânără – şi a la fel de dramaticei sale autodescoperiri. Serios, nu mai citiţi prezentarea asta, începeţi şi citiţi cartea!” — Gayle Forman, autoarea romanului Dacă aş rămâne, bestseller NYT


MULȚUMESC LIBRĂRIEI ONLINE LIBREX PENTRU ACEST VOLUM
PĂREREA MEA

Cerul e pretutindeni ne introduce într-o lume plină de tristețe, în care o adolescentă de șaptesprezece ani încearcă să redescopere sensul vieții după ce rămâne fără ființa cea mai dragă de pe lume.
Sora mea va muri o dată și încă o dată pentru tot restul vieții mele. Mâhnirea morții e veșnică. Nu dispare, devine o parte din tine, pas cu pas, răsuflare cu răsuflare. N-o să încetez niciodată s-o plâng pe Bailey, pentru că n-o să încetez niciodată să o iubesc. Așa stau lucrurile. Mâhnirea și dragostea sunt legate, nu ai una fără cealaltă.
La moartea lui Bailey, Lennon nu își pierde doar sora mai mare ci și cea mai bună prietena, pasiunea de a cânta la clarinet și visul de a participa la audițiile pentru All State. Iar pentru o adolescentă ai cărei hormoni au luat-o razna e și mai greu să-și regăsească echilibrul și să accepte faptul că Bailey nu îi va mai zâmbi niciodată. Însă, când află că Bailey a păstrat câteva secrete și că mama lor, cel mai probabil, nu se va mai întoarce la ea, lucrurile devin și mai complicate.

Prinsă între șansa de a fi din nou aproape de sora ei și cea a primei iubiri, Lennon trebuie să se hotărască dacă vrea să meargă mai departe sau să se întoarcă, iar alegerea greșită o poate face să piardă totul. Alături de Buni, unchiul Big și cea mai bună prietenă, Sarah, ea încearcă să redescopere bucuria de a zâmbi, de a iubi și, mai ales, pe cea de a trăi.
Nu pot să vorbesc. Aș avea nevoie de un nou alfabet, de unul făcut din cădere, din mișcarea plăcilor tectonice, din întunericul adânc și devorator.
Aș vrea ca umbra mea să se ridice și să meargă lângă mine.
Poeziile pe care Lennon i le dedică lui Bailey sunt emoționante și nu ai cum să nu rezonezi cu o astfel de durere. În fața pierderii unei persoane dragi reacționăm cu toții diferit. Lennie face multe greșeli, dar nu cred că există un mod corect sau unul incorect de a te confrunta cu durerea. Nu putem decide pur și simplu că de azi înainte nu vom mai suferi sau că vom uita și vom merge mai departe. Am simțit durerea lui Lennie și am suferit alături de ea, dar am descoperit și drumul de întoarcere spre un cer senin. Acceptarea este o etapă grea, mai ales pentru că pierderea cuiva drag nu e un sentiment pe care îl poți uita, nu e o amintire inofensivă pe care să o poți ascunde într-un colt întunecat, ci e un adevăr cu care trebuie să înveți să trăiești zi de zi.

Trebuie să fiu de acord cu Buni: părinții Fontaine ar trebui să-și vândă copiii și restul lumii ar avea nevoie de câteva superbe genii muzicale cu un zâmbet contagios.
Ok, lecție învățată de două ori în tot atâtea zile: Poți tăia în bucăți un roman victorian cu foarfeci de grădină, dar nu-l poți scoate din mintea unei fete.
Joe Fontaine apare în viața lui Lennon exact atunci când are cea mai mare nevoie de cineva care să o poată face să zâmbească și să uite, măcar pentru câteva minute, durerea pe care o simte. Îmi place să cred că Bailey este cea care s-a jucat puțin cu destinul și i l-a adus în cale. Mi-a plăcut Joe, deși, la început, acea tendință a lui de hărțuitor maniac mi s-a părut puțin ciudată, la fel și faptul că refuză să ierte. Dar zâmbetul său larg și înfățișarea l-au salvat, de data asta.
Băiatul arată necondiționat fericit, ca un felinar din dovleac, cum nu se poate mai străin de atitudinea ursuză pe care cei mai mulți dintre noi se străduiesc să o perfecționeze.
Poate să vi se pară ciudat, dar am râs mult în timp ce citeam Cerul e pretutindeni. Nu m-am putut abține după ce i-am cunoscut pe Buni și Big. Când pășești în casa Walker, observi că este locuită de oameni nu tocmai normali, iar asta face din ea refugiul perfect. Și când Joe începe să o viziteze în fiecare dimineață, să-i prepare o cafea mai mult nămol, să aducă insecte moarte pentru unchiul Big și să participe la ritualul de descoperire a lucrurilor care aduc ghinion al lui Buni, casa cu oameni mai puțin normali devine un adevărat centru al distracției. Poate o nouă zi va aduce fiecăruia pacea de care are nevoie.
Sarah și Joe se uită și ei la mine, Sarah cu îngrijorare, iar Joe cu un zâmbet cât Statele Unite continentale. Oare se uită așa la toată lumea? E retardat? Ei bine, indiferent ce e sau ce are, e molipsitor. Până să-mi dau seama, am răspuns Statelor Unite cu un zâmbet de aceeași măsură, la care am adăugat Puerto Rico și Hawai.

Lectură plăcută!




Follow on Bloglovin

7 comments:

Unknown said...

o lectura perfecta pentru o zi linistita de vara.

Unknown said...

Felicitari pentru recenzie! Imi place ca ne prezinti asa de frumos cartea fara prea multe spoilere, numai ce avem nevoie sa stim pentru a ne face curiosi.

Unknown said...

Felicitări pentru Recenzie. Este o carte superba. La inceput nu mi-a prea placut, dar dupa nu mai voiam sa se termine. :) <3

Christyna_BM said...

Toate aparitiile editurii Epica au acest efect :)

Unknown said...

@Christyna Editura Epica ne face mereu sa-i citim cartile cu drag.

Unknown said...

Cam asa este. Am multe carti de la Epica și toate mi-au placut. Îmi parea tare rau când se termina l carte. :(

Maria said...

Acum citesc si eu aceasta carte.Si mie nu prea mi-a placut la inceput dar acum incepe sa-mi placa^^

Si soarele e o stea

Bloguri, Bloggeri si Cititori