Bestseller New York Times
Bestseller Amazon
Clasată pe poziția a doua la categoria Cea mai bună carte Young Adult/New Adult a anului 2012, pe Goodreads!
SALVATĂ DE UN STRĂIN. BÂNTUITĂ DE UN SECRET.
CÂTEODATĂ, DRAGOSTEA NU-I UN LUCRU SIMPLU…
El o urmăreşte, dar nu face cunoştinţă cu ea până când, o dată, într-o întâlnire neaşteptată, el devine salvatorul ei.
Atracţia dintre ei e incontestabilă. Totuşi trecutul, pe care el s-a străduit atât de mult să-l depăşească, şi viitorul, în care ea-şi pune atât de mari speranţe, ameninţă să-i despartă.
Numai împreună ar putea să lupte cu durerea şi vinovăţia, să înfrunte adevărul şi să găsească neașteptata putere a dragostei.
Jackie este o fată frumoasă, este la colegiu, de trei ani are un iubit admirabil şi i se pare că viaţa e uşoară şi viitorul îi zâmbeşte. Fără veste, iubitul o părăseşte pentru că vrea să încerce ceva nou, iar durerea despărţirii o face să nu mai ajungă la cursuri şi să fie la un pas să piardă examenul şi anul. Scapă ca prin urechile acului dintr-o tentativă de viol, părinţii îi spun că se duc la schi atunci când hotărăște să vină şi ea acasă în vacanţă… De unde să înceapă să se refacă?
De n-ar fi prietenii, s-ar prăbuși. Pas cu pas, ei o ajută să meargă mai departe. E ca într-un joc, îi vor spune ei şi o vor învăţa că este destul de puternică pentru a supravieţui.
Tammara Webber scrie o carte despre obsesie, punând-o sub lupă şi cântărindu-i bunele şi relele. Fiecare dintre personajele sale, atât de vii şi de colorate, are nişte demoni personali pe care trebuie să-i învingă, principalii vinovaţi pentru „greşeli” fiind: obişnuinţa care te face orb la realitate, dorinţa de a avea succes cu orice preţ, rivalitatea care calcă totul în picioare, ruşinea care te amuţeşte când ar trebui să strigi, neîncrederea că „de data asta” va fi altfel, va fi bine.
Cum iei cea mai bună decizie? E foarte uşor când iubeşti!
Pentru că, pe lângă tema violului – o fărădelege care lasă traume adânci şi totuşi, de regulă, este simplist expediată, bagatelizată, considerându-se că se poate „rezolva” la mica înţelegere între părţi şi mai ales, atât de adesea, aruncându-se vina asupra… victimei! – ţi se oferă una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste, captivantă prin descrierea scenelor de interacţiune între protagonişti unde, citind, te simţi deopotrivă intrus şi curios, şi fascinantă prin multiplele meandre, prin surprizele care se ţin lanţ, prin arta cu care scriitoarea ştie să te ţină cu sufletul la gură şi cu pumnii strânşi pentru personajele pe care le îndrăgeşti necondiţionat.

17 comments:
wow ce rapid s-au miscat cu precomanda si cu tot....Eu chiar cred ca mi-o voi precomanda.Sunt attttttat de curioasa!Si sunt absolut sigura ca merita.Nu imi pasa ca-i 17 +.O vreeeau!
prima la precomanda,deja am luat.o:X,abiastept sa-mi ajuga,e adorabilaaa,cum spuneam:X
cred ca o voi precomanfa si eu ;)) e interesanta cartea asta
OMG! o precomand imediat!
o voi citit pana va ramane fara coperti! :))
sper ca peste cateva luni sa mi-o achizitionez si in engleza. electronica nu prea are farmec...
multumesc BM pentru frumoasa recomandare pe care ati facut-o vara trecuta.
Cristina, ai citit-o deja?:)
DA! dupa ce ai postat tu recenzia am scos cartea dar am amanat-o, apoi a postat Mona aici recenzia si imediat dupa m-am apucat de carte! :)
voi erati in plina campanie, trebuia sa stiu despre ce e vorba, nu?
Daaaaa :))) O sa avem multe surprize Easy :))) E cartea noastra de suflet
e si cartea mea de suflet! :P
Ne bucuram mult, Cristina. Sper sa urmezi si alta data recomandarile noastre :D
da s-au miscat reped fata de alte edituri. succes epica in continuare
da normal ca s-au miscat repede,au inceput intr-un ritm alert.
am auzit multe lucruri bune despre cartea asta, iar descrierea pare promitatoare. poate o sa mi-o iau si eu
iubesc aceasta editura,o sa ne faca multeee surprize placute 8->
sa speram ca vor continua cu anumite carti
da cu siguranta ca vor continua si cu alte carti,editura epica este o editura ce promite destul de multe aparitii noi si frumoase.
normal ca or sa continue, pentru ca din cate vad sunt la inceput si au achizitionat destul de multe carti si au si vandut ceva
si vor mai vinde cred ca o voi achizitiona si eu ..dar nu acum:))
Post a Comment