Recenzie: Fior (Lupii din Mercy Falls #1) de Maggie Stiefvater

Sinopsis: De mulţi ani Grace îi observa pe lupii din pădurile aflate în spatele casei ei. Un lup cu ochii galbeni - lupul ei - a reprezentat mereu o prezenţă fără de care nu mai putea să-şi închipuie viaţa. Între timp, Sam trăia două vieţi: iarna, în pădurea îngheţată, protejat de haită şi mereu în compania unei fete neînfricate, iar vara, puţine şi preţioase luni petrecute ca om... până când frigul îl făcea să se transforme la loc. Acum, Grace face cunoştinţă cu un băiat cu ochii galbeni, care i se pare atât de cunoscut, încât i se taie răsuflarea. Este lupul ei, el trebuie să fie. Dar, pe măsură ce iarna se apropie, Sam trebuie să se lupte ca să îşi păstreze forma umană sau să rişte să o piardă pe Grace, dar să se piardă şi pe sine... pentru totdeauna.

Parerea mea:

Cand am inceput sa citesc “Fior” am simtit o caldura placuta, pe care numai o poveste de dragoste atat de simpla si de frumos scrisa reuseste sa mi-o insufle. Am mai avut acest sentiment si cand am citit Seria Amurg. Pentru ca in “ Fior” ca si in “Amurg” personajele principale, respectiv  Sam si Grace isi impartasesc  iubirea.

Aceasta iubire nu se ‘naste’ pe parcurs ci este déjà prezenta de multi ani, necesitand numai o simpla scanteie pentru a se dezlantui.

Totul incepe atunci cand  oameni din Marcy Falls sunt convinsi ca lupii reprezinta un pericol pentru ei, si incep sa ii vaneze.  Astfel, Grace se trezeste cu un baiat ranit pe veranda casei sale,  baiat cu ochii aurii, la fel ca ai lupului ei. Desi nu s-au vazut niciodata in infatisarea omeneasca, cei doi se recunosc imediat, inca un semn al chimiei dintre ei.

“Mirosul verii pe pielea ei, cadenta vocii ei pe care abia mi-o aminteam, senzatia degetelor ei in blana mea. Fiecare particica din mine canta la amintirea apropierii ei.”

Maggie Stiefvater realizeaza o poveste minutata si foarte originala care a reusit sa ma fascineze inca de la prima pagina. Mitul omului-lup ne este prezentat intr-o lumina cu totul nou, plina de romantism si sensibilitate pe care le puteti simti cu totii inca de la inceput.

 Avem de aface cu varcolaci sezoneri – cred ca asta este termenul cel mai corect. Sam, la fel ca intrega lui haita, se transforma in lupi si raman in aceasta forma pe tot parcursul iernii. Vedeti? Spuneti-mi voi ca asta nu este original. Nu avem parte de luni pline sau vulnerabilitate la argint. Ei pur si simplu se transforma in lupi, unii cat se poate de normali, fara nicio abilitate speciala. Odata cu incalzirea vremii isi recapata forma umana. Dar aceste transformari au un numar finit si odata cu inaintarea in varsta se preschimba in oameni tot mai greu, pana cand raman definitiv in forma de lup. Pentru Sam acesta este ultimul an.

La varsta de 11 ani, Grace este smulsa din leaganul din curte si tarata in padure de lupi.  Ar fi murit atunci daca nu era acolo unul dintre ei, lupul cu ochii aurii… lupul ei asa cum l-a numit timp de 6 ani. 

Inca de atunci haita a facut in permanenta parte din viata lui Grace. Ii placea sa ii priveasca si sa ii asculte in noptile lungi de iarna, in padurea din spatele casei, mai ales cand lupul cu ochii aurii parea ca o urmareste si el.

“De departe, adanc in padure, am auzit un vaiet prelung, intens si apoi inca unul, pe masura ce lupii incepeau sa urle. Mai multe voci se alaturara, unele scazute si triste, altele mai sonore si mai vesele, un cor frumos si misterios. Stiam urletul lupului meu; tonalitatea lui bogata se ridica deasupra celorlalte de parca ma implora sa il aud.

 Inima ma durea in piept, sfasiata intre dorinta ca ei sa inceteze si dorinta ca ei sa continue pentru totdeauna. M-am imaginat pintre ei, in padurea aurie, privindu-i cum isi lasa capul pe spate si urla sub un cer de stele nesfarsite, dar nu m-am culcat pana cand nu a tacut si ultimul lup.”

Inca un lucru frumos la aceasta carte este modul in care sunt structurate capitolele. Ne sunt prezentate punctele de vedere ale ambilor protagonisti si chiar vedem lumea prin ochii lui Sam atunci cand este lup. Asa ne dam seama ca a fost fascinat de Grace din clipa in care a salvat-o de restul haitei lui, chiar daca nu-si da seama de la inceput de ce a ales-o pe ea in locul lor.

 Dorind sa isi pastreze forma umana, Sam se refugiaza in casa lui Grace, incercand sa blocheze frigul lunii septembrie, care il poate transfoma in orice clipa inapoi in lup… Iar acesta este ultimul lui an. Este oare iubirea lor sufficient de fierbinte pentru a-l mentine om ? Eu sper ca da… 

“Lupul meu era un tip simpatic si ma tinea de mana. Puteam muri fericita.”

Multumesc Editurii RAO pentru sansa de a citi aceasta minunata carte.