Interview: Tammara Webber, And Easy Giveaway!

 Hey guys! Guess who's here today! The amazing Tammara Webber, author of Easy, the best contemporary novel we've read! This post should have only been part of our campaign to bring Easy in Romania, but it's so nice! We couldn't keep it only for ourselves.

BM: Hello Tammara! We’re very excited to have you here! Tell us a little bit about yourself and how did you become a writer.

TW: I’ve always loved to read, and as soon as I could write, I did, whether that meant stories, poems, essays, blog posts, whatever. I tried to write my first novel when I was 19. I say “tried” because I gave up after 150 pages or so. Basically, I was just stuck. I know now to push through that feeling, finish the novel, and revise over and over until it says what I want it to say. I did eventually finish a novel, and then another, but I just put them away. The fourth one I wrote was the first one I published (I’m self-pubbed). So EASY is actually my seventh book.

BM: Easy is certainly the best contemporary book we’ve read so far. It has a very complex story. What inspired you to write it?

TW: Thank you! I’ve always loved romances, but often, they’re just about cute people getting together – which is perfectly fine, when you’re in the mood for that! I wanted Easy to delve deeper, and touch on the important issue of acquaintance rape – not in a trivial way, but to make people more aware of the problem without making it An Issues Book. I thought the best way to do that was to have a sweet romance with it. That romance serves the dual purpose of juxtaposing a good, healthy sexual relationship against the terror and embarrassment of both Jacqueline’s breakup and the attempted rape.

BM: What was your favorite part of Easy to write and why?

TW: I loved writing the scenes with Erin. She’s a complete smartass, but she’s very sensitive to what her friend needs. I loved what came out of her mouth sometimes.

BM: What was the hardest thing to cut from your manuscript?

TW: This one was weird for me – I didn’t cut much. I usually cut a lot, because I want a tight story. I cut thousands of words from each of my previous books, but this one, I worked on each chapter more carefully, so I had less of a raw manuscript when I finished.

BM: Do you “accidentally” have some deleted scene youcan share with us?

TW: Another weird thing about me as a writer – I don’t keep deleted scenes. If I cut something, it’s gone. Also, I don’t tend to delete scenes often. I delete words, or phrases, or tighten two-three paragraphs down to one. I can’t think of a scene I deleted from Easy. I can tell you there were a couple of fade-out times I would have liked to keep going – but I want the book read by high school girls, and in keeping with that, and the fact that it’s US-published, I opted for the fade-out.

BM: How did you feel the first time you had your own book in hands?

TW: Really weird. I didn’t have paperbacks made of the first three until I did Easy. So I got all four almost at the same time. It doesn’t feel quite real, to tell the truth.

BM: We kind of stalked you in the past month J. We found out that you loved poetry when you were a teenager. Did you publish your poems? And now what do you prefer: poetry or prose?

TW: I didn’t ever try to publish any poems. For the most part, they weren’t shared, either. I wrote them for me – writing them helped me get through difficult times and let me work out dilemmas in my own head. I got very particular about words and phrases, and I think that helps with all sorts of writing, later. I’m still careful of the words I choose to use now, in my novels. I’ve been known to search for the perfect word for an hour, or trash a whole paragraph because I can’t say it how I feel it. I know that comes from being a poet first. I wrote Lucas’s tattoo a couple of years ago. It’s actually a blog post – I woke up with it in my head, and I thought, “This is going to be important someday.”

BM: What books do you recommend as “must-reads”? Do you think we still need the classics?

TW: Yes, I think we need the classics – though I don’t think they should be worshipped universally. I think must-reads are different for everyone. I love books that others loathe, and vice-versa. A must-read-and-recommend for me would be Life of Pi – which is odd because it is definitely not a romance, which I usually prefer. Some people detest that book. I gave it to my teenaged son and he loved it. How a novel affects you and what you read into it has everything to do with your culture and life experiences. Some people read Easy and see a cute or trite romance. That baffles me, but if that’s what they see, that’s what they see. I also get emails from people who tell me that they cried while reading it, that it spoke to them, they felt as if I wrote it for them. One girl said, “There was no Lucas for me.” She went on to say that reading Easy had helped her, though, because she knew someone understood what she’d been through. I had tears streaming down my face while reading that one, and others like it. And then I turn around and get a review where someone says my heroine was “cowardly” for not reporting the attack, and while I hope that person never finds out for themselves how very wrong that statement is, I sorta want to punch them in the face, too.

BM: I know Easy was just released, but we’d love to hear some of your future plans. Can you tell us what they are?

TW: I’m planning to write another book in my Between The Lines series, and I have another stand-alone (college-setting) planned, as well. 

BM: Do you hear from your readers much? What do they say?

TW: I do. I’m getting a lot of emails like the one above, from women of all ages. Those are the most important emails I get, and really the only reason I have a public email address. I alsoget messages from readers who want me to write more Emma & Graham (from my first two books) or Jacqueline & Lucas (from Easy). I hate having to tell them no, but I have to write what feels right for me.

BM: Do you have anything specific that you want to say to your readers?

TW: I’m just so grateful that readers have supported what I do, emotionally and financially. After years of writing part-time, I was able to quit my job and write during the day, when my mind is fresh, instead of snatching time in the evenings and on weekends only. The people who took a chance on me as a writer and bought my books gave me that, and those who told me (in emails and reviews) how much they enjoyed the stories made me want to keep writing. Writers are like anyone else doing a job – we run on a little praise and lots of coffee.

Thank you very much, Tammara, for your time and for being such a great person!

And because we know a lot of you want to read Easy and the book seemed a little bit hard to find, we have a surprise!

a Rafflecopter giveaway

This giveaway is INTERNATIONAL as long as The Book Depository ships to you. The winner will be announced at this post and will have 48 hours to e-mail his address at bibliophilemystery[at]ymail[dot]com.

*** 

Translation for my Romanian readers: 

Bună tuturor! Ghiciţi pe cine avem azi alături de noi? Pe nimeni alta decât minunata Tammara Webber, autoarea romanului Easy, cel mai bun roman contemporan pe care l-am citit. Acest interviu trebuia să fie doar o parte din campania de publicare a cărţii in România, dar pentru ca este atât de frumos nu am putut să-l ţinem doar pentru noi.

BM: Bună, Tammara! Suntem foarte entuziasmate să te avem astăzi aici! Te rugăm să ne spui câte ceva despre tine şi despre cum ai devenit scriitoare.

TW: Mereu mi-a plăcut să citesc şi imediat ce am putut să scriu, am făcut-o, indiferent dacă era vorba despre poveşti, poezii, esee, postări pe blog, orice. Am încercat să scriu primul meu roman când aveam 19 ani. Şi spun că am încercat, pentru că am renunţat după primele 150 de pagini. Pe scurt, m-am blocat. Acum ştiu cum să înving acel sentiment, să termin romanul, să revin asupra lui iar și iar, până când transmite exact ceea ce vreau eu să transmită. Într-un final am terminat un roman, apoi încă unul, dar le-am lăsat deoparte. Al patrulea este primul pe care l-am publicat. Aşa că EASY este a şaptea carte pe care am scris-o.

BM: Easy este cu siguranţă cel mai bun roman contemporan pe care l-am citit până în prezent. Are o poveste foarte complexă. Ce anume te-a inspirit să îl scrii?

TW: Mulțumesc! Mereu mi-au plăcut poveştile romantice, dar deseori sunt despre cupluri drăguţe, ceea ce este în regulă atunci când ai starea necesară pentru așa ceva. Am vrut să duc Easy la un alt nivel, unul mai profund, care să atingă un subiect important, ca problema conştientizării violului – nu într-un mod trivial, ci într-un fel în care să atragă atenţia asupra acestei probleme fără să o transform într-o carte cu probleme. Am crezut că cea mai bună metodă a fost să o construiesc în jurul unei frumoase poveşti de dragoste. Acea poveste de dragoste serveşte unui dublu scop: de a juxtapune o relaţie sexual sănătoasă cu teroarea şi ruşinea prin care a trecut Jacqueline atât în urma despărţirii, cât şi a tentativei de viol.

BM: Ce parte din Easy ți-a plăcut mai mult s-o scrii și de ce?

TW: Mi-a plăcut să scriu scenele cu Erin. Este sarcastică, dar de asemenea este şi foarte sensibilă la nevoile prietenilor ei. Îmi place ce-i iese din gură câteodată.

BM: Ce ţi-a fost cel mai greu să tai din manuscris?

TW: Aici este foarte ciudat: nu am tăiat foarte mult. De obicei tai destul de mult pentru că vreau o poveste cât mai compactă. Am tăiat mii de cuvinte din cărţile anterioare, dar la Easy a fost diferit pentru că am lucrat la fiecare capitol mult mai atent, deci în final am avut mai puţin de tăiat.

BM: Ai cumva, din “greşeală” nişte scene tăiate pe care ai putea să ni le împărtăşeşti?

TW: Un alt lucru ciudat la mine, ca autoare, este că nu păstrez scenele şterse. Dacă se întâmplă să şterg ceva, rămâne şters. De asemenea, nu obişnuiesc să şterg scene foarte des. Şterg cuvinte sau fraze sau poate scurtez două-trei paragrafe la unul. Nu pot să îmi aduc aminte de vreo scenă pe care am şters-o din Easy. Pot să vă spun că au fost câteva scene pe care le-am atenuat, deși aș fi vrut să le las să evolueze, dar am vrut de asemenea ca Easy să fie citită de eleve de liceu şi a intervenit şi faptul că a fost publicată în SUA.

BM: Ce sentiment ai avut când ți-ai ținut prima dată în mână propria carte?

TW: Foarte ciudat. Nu am avut carți propriu zise pentru primele trei până nu am făcut pentru Easy, deci le-am avut pe toate patru aproape în același timp. Nu ți se pare că poate fi real, ca să fiu sinceră.

BM: Te-am urmărit îndeaproape în ultimul timp J. Am aflat că îți plăcea poezia când erai adolescentă. Ți-ai publicat poeziile? Iar acum ce preferi: poezie sau proză?

TW: Nu am încercat niciodată să îmi public poeziile. În mare parte, nici nu le arătam cuiva. Le scriam pentru mine – scrisul mă ajuta să depășesc momentele dificile și să-mi rezolv problemele în gând. Am devenit foarte atentă la cuvinte și fraze și cred că asta mi-a fost de ajutor scrisului, mai târziu. Încă mai sunt atentă cum îmi aleg cuvintele acum, în romane. Se știe că îmi caut cuvântul potrivit o oră sau că șterg un paragraf întreg pentru că nu pot să îl redau așa cum îl simt. Știu că asta mi se trage din faptul că am fost poet. Am scris tatuajul lui Lucas acum vreo doi ani. A fost de fapt o postare pe blog – m-am trezit cu ea în cap și m-am gândit “Asta va fi importantă într-o zi.”

BM: Ce cărți ne recomanzi ca fiind “must read”? Consideri că mai avem nevoie de literatura clasică?

TW: Da, consider că mai avem nevoie de ea, deși nu cred că ar trebui venerată la nivel universal. Cred că “must reads” sunt diferite de la persoană la persoană. Mie îmi plac cărți pe care alții le consideră slabe, și vice versa. O carte pe care eu o recomand este Viața lui Pi – ceea ce este ciudat, pentru că nu este o carte romantică, de tipul celor pe care le prefer de obicei. Unii oameni o detestă. I-am dat-o fiului meu adolescent și i-a plăcut la nebunie. Modul în care te influențează un roman și ceea ce înțelegi din el au o strânsă legatură cu cultura și experiența ta de viață. Unii citesc Easy și văd o poveste de dragoste drăguță sau banală. Acest lucru mă consternează, dar dacă asta este ceea ce văd ei, asta văd. Primesc de asemenea mesaje de la persoane care îmi spun că plângeau în timp ce o citeau, că parcă le vorbea, că se simțeau că și cum aș fi scris-o pentru ei. O fată mi-a spus “Pentru mine nu a apărut niciun Lucas.” A continuat spunând că Easy a ajutat-o, pentru că și-a dat seama că undeva, cineva a înțeles prin ce a trecut ea. Aveam lacrimi pe obraji când citeam acest mesaj și altele asemenea lui. Și apoi mă întorc și citesc o recenzie în care cineva spune că eroina mea a fost “lașă” pentru că nu a denunțat atacul. Și în timp ce sper că acea persoană să nu afle niciodată pe propria piele cât de greșită e afirmația ei, parcă totuși îmi vine să-i dau și o palmă.

BM: Știm că Easy abia s-a lansat, dar ne-ar face o deosebită placere să ne împărtășești câteva dintre planurile tale de viitor.

TW: Plănuiesc să mai scriu o carte în seria Between The Lines și mai am încă un roman de sine stătător în plan (care se petrece într-o facultate).

BM: Primești multe mesaje de la cititori? Ce-ți transmit?

TW: Da. Primesc o mulțime de mesaje de genul celui de mai sus de la femei de toate vârstele. Acelea sunt cele mai importante și de altfel cam singurul motiv pentru care am o adresă e-mail publică. Mai primesc și mesaje de la cititori care își doresc să mai scriu despre Emma și Graham (din Between the Lines) sau despre Jaqueline și Lucas (din Easy). Îmi pare rău că îi refuz, dar trebuie să scriu ceea ce simt.

BM: Dorești să le transmit ceva special cititorilor tăi?

TW: Doar că le sunt extrem de recunoscătoare pentru că au susținut ceea ce fac, emoțional și financiar. După ani în care am scris part time am putut renunţa la slujbă şi să scriu în timpul zilei, cu mintea proaspătă, în loc să înşfac ce pot din timpul serii sau a week-end-urilor. Persoanele care mi-au acordat o șansă ca scriitor și mi-au cumpărat cărțile sunt cei care mi-au oferit acest privilegiu, și cei care mi-au spus (în mesaje și recenzii) cât de mult îmi iubesc poveștile m-au făcut să îmi doresc să scriu în continuare. Noi, scriitorii, suntem la fel ca orice persoană la un loc de muncă – funcționăm cu un pic de laudă și multă cafea.

Mulțumim foarte mult Tammara pentru timpul acordat și pentru că ești o  persoană deosebită!
Si pentru că știm ca mulți dintre voi vreti să citiți Easy, care pare cam greu de găsit, avem o surpriză. Probabil că ați găsit-o deja. Daca nu, intoarceți-vă la jumătatea postării. Vă asteaptă.