- Traducere din limba engleză de Ruxandra Gogu
- Categorie de vârstă: 14+
- paperback, 616 p, 125x205 mm
- ISBN 9786069674055
- Autor: Rachel Hartman
- Cuvinte cheie: Fantezie, Poveste de dragoste
- Domeniul: Romance
- Clasificare generala: Noutăți
- Beletristică 14 ani +; Fantasy adolescenți;
Disponibilă pentru livrare din 15.12.2021
Să fii diferit nu e întotdeauna un lucru bun. Mai ales când diferențele dintre tine și ceilalți sunt vizibile cu ochiul liber. Seraphina, ființă hibrid – jumătate om, jumătate dragon –, e considerată o monstruozitate. Dar nu e singura. Asemenea ei există mulți alții, doar că răutatea lumii îi obligă să trăiască ascunși. Prinsă în mijlocul războiului dintre oameni și dragoni, Seraphina e nevoită să colinde ținut după ținut pentru a-și găsi semenii și a-i uni împotriva Vechiului Ard. Cea mai mare amenințare însă e chiar în mintea ei, asupra căreia cel mai cumplit inamic ar putea oricând să preia controlul. Dar să-i țină departe pe intruși înseamnă și să-și încătușeze adevăratele puteri, așa că Seraphina se trezește în fața unei decizii de proporții uriașe: să se agațe de siguranța vechii sale vieți sau să îmbrățișeze un nou destin grandios?
„O poveste despre dragoste, greșeală, trădare și suferință – o poveste care m-a lăsat cu inima zdrobită.“ - Tamora Pierce
„Rachel Hartman dezvoltă lumea pe care a creat-o îmbogățind-o cu fapte și detalii care-i pot mulțumi până și pe cei mai pretențioși cititori. În plus, face toate acestea cu atâta naturalețe încât îți vine greu să crezi că rezultatul e o simplă operă de ficțiune. Poveștile cu dragoni n-au fost niciodată mai reușite ca acum.“ - Kirkus Review
FRAGMENT:
1
Regina Glisselda a fost prima care a
văzut dragonul. Era o pată mai neagră decât întunericul, care se mișca cu
agilitate pe cerul nopții, ascunzând stelele și apoi făcându‑le din nou să
apară.
— Un singur dragon dinspre vest,
Sfinte Ogdo, salvează‑ne! a strigat ea imitând cavalerii din trecut și arătându‑l
cu degetul.
Nu prea i‑a reușit asemănarea cu
cavalerii pentru că sărea pe vârfuri și râdea. Vântul iernatic a dus sunetul de
veselie până departe; dedesubtul nostru, orașul se culcușea sub o pătură de
zăpadă proaspătă, tăcut și gânditor ca un copil care doarme.
Odinioară, santinele bine pregătite
cercetau cerul să vadă batalioanele de dragoni din exact același loc, din
Turnul Ard al Castelului Orison. În seara aceasta, eram doar eu și Regina, iar
dragonul singuratic care se apropia era un prieten, slavă Sfinților: dragonul
Eskar, care fusese cândva ministru subsecretar de stat la ambasada noastră a
dragonilor. Ea îl ajutase pe unchiul meu Orma să scape de Cenzori cu aproape
trei luni în urmă, pe când abia izbucnea războiul civil al dragonilor.
Ardmagarul Comonot, liderul demis al
neamului dragonilor, se așteptase ca Eskar să‑i găsească lui Orma o
ascunzătoare în afara pericolului, apoi să se întoarcă la noi în Goredd, unde
Comonot își înființase sediul central în exil. Ardmagarul intenționase s‑o
numească unul dintre sfătuitorii lui, sau chiar s‑o facă general, dar lunile au
trecut fără să i‑o aducă nici pe Eskar, nici vreo explicație.
Eskar îl contactase pe Comonot, cu
ajutorul unui dispozitiv quigutl, puțin mai devreme în seara aceasta. La cină,
Comonot o informase pe Regina Glisselda că Eskar va ajunge după miezul nopții.
Apoi se dusese la culcare, lăsând‑o pe Regină să aștepte, sau nu, în funcție de
cum i se părea a fi potrivit.
Tipic lui Comonot să rezolve
lucrurile astfel. Regina se săturase de el.
El n‑a spus nimic despre motivul
pentru care Eskar se hotărâse dintr‑odată să se întoarcă sau despre locul în
care fusese până atunci. Era posibil ca el să nu știe. Glisselda și cu mine ne
dădeam cu părerea ca să ne distragem atenția de la cât de frig era.
— Eskar a hotărât că războiul civil
al dragonilor durează prea mult și vrea să‑i pună singură capăt, a spus
Glisselda până la urmă. S‑a uitat vreodată urât la tine, Seraphina? Privirea ei
ar putea să oprească și planetele în loc.
Nu avusesem parte de acea privire,
dar am văzut cum l‑a privit pe unchiul meu acum trei luni. Cu siguranță că
Eskar a fost cu el în tot acest timp.
Glisselda și cu mine țineam fiecare
câte o torță, ca să‑i arătăm lui Eskar că ar trebui să aterizeze pe acoperișul
turnului. Era ideea Prințului Lucian Kiggs – ceva referitor la curenții de aer
și teama că ar putea sparge un geam dacă aterizează în curte. Prințul nu
spusese nimic despre faptul că erau mai puține șanse să sperie pe cineva acolo
sus. În Goredd puteai vedea dragoni pe cer în toată mărimea lor, pe măsură ce
aliații lui Comonot veneau și plecau, dar ar fi fost o exagerare să spun că
oamenii se obișnuiseră cu ei.
Acum că Eskar se apropia, părea prea
mare ca să poată ateriza pe acoperiș. Poate că și ea credea asta; bătând din
aripile de piele întunecată și răspândind o pală de vânt fierbinte, a cotit
spre sud către marginea orașului, unde trei cartiere încă ardeau mocnit,
transformând în aburi zăpada proaspăt căzută.
— Ce face? Verifică meșteșugul
compatriotului ei? O s‑o vadă vreun insomniac, a spus Glisselda, dându‑și pe
spate gluga hainei căptușite cu blană.
Bucuria ei de mai devreme deja se
transforma în agitație. Vai, starea de agitație părea să fie ceva obișnuit
pentru ea zilele astea. Buclele ei blonde luceau într‑o totală nepotrivire cu
lumina torței.
Eskar s‑a înălțat spre cerul
înstelat, apoi a plonjat din nou în întuneric, îndreptându‑se spre inima
orașului ca un șoim care urmărește o pitulice. Glisselda a tresărit alarmată.
În ultima clipă, Eskar s‑a ridicat brusc – o umbră neagră pe zăpada proaspătă –
și a zburat pe deasupra Râului Mews, acum înghețat, spărgând gheața cu coada ei
de șarpe.
— Și acum ne arată cum ne‑ar infiltra
sistemul de apărare, zburând atât de sus încât proiectilele noastre și torțele
în flăcări să n‑o poată ajunge. Nu așa au fost distruse acele case, Eskar! a
strigat tânăra regină în vânt, de parcă dragonul o putea auzi de la o asemenea
distanță. El deja pătrunsese în castel.
El fusese cel de‑al treilea asasin de dragoni deconspirat
de Prințul Lucian și trimis de Vechiul Ard să‑l ucidă pe Comonot. Se
transformase din saarantras, un dragon sub formă umană, într‑un dragon de
mărime naturală ca să poată scăpa. Comonot s‑a transformat la rândul lui și l‑a
ucis pe cel care‑l atacase înainte ca acesta să poată fugi, dar cinci oameni au
murit și alți cincizeci și șase și‑au pierdut casele în infernul care a
rezultat.
Toate aceste distrugeri, provocate
doar de doi dragoni. Niciunul dintre noi nu îndrăznea să se gândească la cât de
mari ar fi fost pagubele dacă Loialiștii lui Comonot nu reușeau să‑i țină la
depărtare pe cei din Vechiul Ard și războiul ar fi ajuns în Goredd cu adevărat.
— Lars inventează noi mașini de
război, am spus, încercând să aduc puțin optimism. Și ar trebui să‑i punem la
socoteală și pe dragomachiștii care se antrenează la Fortul Oversea.
Bătrânii cavaleri ai Ținuturilor din
Sud și scutierii lor de vârsta a doua, care fuseseră ridicați în grabă la
rangul de cavaleri, se alăturaseră și ei acestei strădanii.
Glisselda a râs în bătaie de joc, în
timp ce urmărea cu privirea al doilea circuit pe care Eskar îl făcea deasupra
orașului.
— Chiar și atunci când erau cavalerii
noștri în deplină putere – iar dragomachiștii antrenați în grabă nu sunt
cavaleri –, orașul acesta era adesea ars până la temelii. Noi două n‑am văzut
așa ceva pentru că am crescut pe timp de pace.
Bătea vântul, ceea ce făcea greu să
uit cât de sus eram; îmi transpirau mâinile în mănuși.
— Loialiștii lui Comonot or să ne
apere.
— Cred că‑i vor apăra pe ai noștri,
dar ei nu dau nici doi bani pe oraș în sine. Lucian e de părere că ar trebui să
reparăm tunelele, să le facem locuibile. Am mai supraviețuit acolo, și putem
oricând reconstrui, a spus Glisselda ridicând un braț și apoi coborându‑l, de
parcă i se părea de prisos și un simplu gest. Orașul acesta este moștenirea pe
care mi‑a lăsat‑o bunica; a înflorit pe timp de pace. Urăsc ideea că ar trebui
să renunț la el.
Eskar se întorcea, prinzând un curent
de aer ascendent în partea estică a Dealului Cetății. Glisselda și cu mine ne‑am
sprijinit de parapet pe când dragonul se apropia să aterizeze. Dinspre aripile
ei întunecate, din care bătea cu putere, a venit un vânt sulfuros care ne‑a
stins torțele. M‑am aplecat din cauza vântului, speriată că voi fi suflată
peste margine. Eskar a aterizat pe acoperișul turnului și s‑a oprit cu aripile
întinse, o umbră vie pe fundalul cerului. Am mai avut de‑a face cu dragoni – și
eu sunt dragon pe jumătate –, dar priveliștea încă îmi ridica părul de pe
ceafă. În fața ochilor noștri creatura întunericului cu colți și solzi s‑a
înfășurat în aripi și s‑a strâns, s‑a răcit și s‑a condensat, învăluindu‑se în
sine până când tot ce‑a rămas din ea a fost o femeie asemenea unei statui, cu
părul scurt, goală pe acoperișul înghețat al turnului.
Glisselda și‑a dezbrăcat grațioasă
haina de blană și s‑a apropiat de saarantras – dragonul în formă umană –
întinzându‑i îmbrăcămintea deja încălzită. Eskar a făcut o plecăciune, iar
Glisselda i‑a pus ușor mantia pe umerii goi.
— Bine ai venit înapoi, doamnă
ministru subsecretar de stat, a spus tânăra regină.
— N‑am venit să stau, a răspuns Eskar
scurt.
— Într‑adevăr, a aprobat Glisselda,
fără vreo urmă de mirare în glas.
Era regină doar de trei luni, de când
bunica ei se îmbolnăvise din cauza otrăvii și a mâhnirii, dar deja stăpânea la
perfecție arta de a părea imperturbabilă.
— Ardmagarul Comonot știe?
— Îi sunt de mai mult folos acolo
unde am fost până acum, a răspuns Eskar. O să‑nțeleagă când îi voi explica.
Unde este?
— Doarme, mai mult ca sigur, a spus
Glisselda.
Zâmbetul reginei ascundea un imens
sentiment de enervare deoarece Comonot nu se obosise să stea treaz și s‑o
întâmpine el însuși pe Eskar. Glisselda își păstra nemulțumirile la adresa lui
Comonot pentru lecțiile de clavecin, așa că auzeam constant cât de nepăsător
era; cât de mult se săturase să‑și ceară scuze față de aliații umani pentru
comportamentul lui necioplit; cât de pregătită era ca el să‑și câștige războiul
și să plece acasă.
Înțelegeam dragonii destul de bine,
mulțumită unchiului meu Orma și a amintirilor pe care mi le lăsase mama.
Comonot n‑o putea jigni pe Eskar, orice ar fi făcut. Într‑adevăr, ministrul
subsecretar de stat se întreba de ce nu ne‑am dus și noi la culcare. În timp ce
Glisselda era de părere că protocolul cerea o petrecere de bun‑venit, eu eram
atât de însetată de dorința de a afla vești despre unchiul Orma, încât am
înhățat imediat șansa de a o întâmpina personal pe Eskar.
Mă simțeam puțin copleșită s‑o văd
din nou. Ultima dată o zărisem la infirmeria de la Sf. Gobnait, în timp ce‑l
ținea protector de mână pe unchiul meu rănit; părea că a trecut un secol de‑atunci.
I‑am întins instinctiv mâna și‑am întrebat‑o:
— Orma e bine? N‑ai venit cu vești
proaste, sper.
Eskar s‑a uitat la mâna mea și‑a
ridicat o sprânceană.
— E bine, asta dacă nu profită de
absența mea să facă ceva ce n‑ar trebui.
— Vă rog, să intrăm, doamnă
subsecretar de stat, a spus Glisselda. E o noapte geroasă.
Eskar își adusese în gheare o
bocceluță cu haine, pe care a ridicat‑o din zăpadă și ne‑a urmat în josul
scărilor înguste. Glisselda avusese prezența de spirit să lase o altă torță
arzând în clopotniță și a luat‑o cu ea în timp ce coboram scările în spirală.
Am străbătut o curte interioară mică, pe care zăpada o făcea să arate ca și cum
era bântuită. Majoritatea celor din Castelul Orison dormeau, dar străjerii de
noapte ne‑au urmărit din priviri cât am trecut printr‑un coridor din spate
pentru a intra în castel. Dacă erau îngrijorați de sosirea unui dragon în miez
de noapte erau prea profesioniști pentru a o arăta.
Un paj, prea adormit să‑și dea seama
de Eskar, ne‑a ținut ușa care dădea în biroul noii Regine. Glisselda renunțase
la camera încărcată de cărți a bunicii ei, aproape din superstiție, și alesese
o altă încăpere, mai aerisită, care semăna mai degrabă cu un salon de primit
oaspeți decât cu o bibliotecă. Un birou larg se afla în fața ferestrelor
întunecate, iar tapițerii bogate îmbrăcau pereții. În fața șemineului, în
stânga noastră, Prințul Lucian Kiggs ațâța de zor focul.
Kiggs aranjase patru scaune cu spătar
înalt în fața focului și pusese un ceainic la fiert. S‑a îndreptat de spate ca
să ne salute, netezindu‑și tunica stacojie, cu o expresie care nu trăda niciun sentiment,
dar în ochi i se putea citi nerăbdarea.
— Doamnă ministru subsecretar de
stat, a spus el, foarte protocolar față de femeia saarantras pe jumătate goală.
Eskar l‑a ignorat, iar eu mi‑am
abținut un zâmbet. De‑abia dacă îl văzusem pe prinț în aceste trei luni, dar
fiecare gest, fiecare buclă din părul lui negru încă mi‑erau dragi. Mi‑a
întâlnit privirea pentru un scurt moment, apoi și‑a întors atenția spre
Glisselda. Nu era politicos să se adreseze celui de‑al doilea compozitor al
curții înaintea verișoarei, logodnicei și reginei sale.
— Te rog, ia un loc, Selda, a spus
el, ștergând un praf imaginar de pe unul dintre scaunele din mijloc și
întinzându‑i mâna. Cred că ești pe jumătate înghețată.
Glisselda i‑a luat mâna și l‑a lăsat
s‑o ajute să se așeze. Era zăpadă pe tivul rochiei ei de lână; a scuturat‑o pe
dalele pictate ale vetrei șemineului.
M‑am așezat pe scaunul cel mai
apropiat de ușă. Fusesem invitată aici ca să primesc vești de la unchiul meu și
trebuia să plec dacă începea o discuție despre secrete de stat, dar eram,
neoficial, și un fel de traducător, care putea să înlesnească conversațiile
dintre oameni și dragoni. Faptul că Glisselda încă nu‑l dăduse pe Comonot afară
din palat se datora, în parte, diplomației mele.
Eskar și‑a aruncat bocceluța pe
scaunul dintre mine și Glisselda și a început s‑o desfacă. Kiggs s‑a întors
hotărât la focul din care s‑au revărsat scântei când a mai aruncat un buștean
în șemineu.
— Ai venit cu vești bune despre
război, Eskar? a întrebat el.
— Nu, a spus Eskar în timp ce și‑a
găsit pantalonii și i‑a întors pe față. N‑am fost nici măcar în apropierea
frontului. Și nici nu intenționez să merg acolo.
— Unde ai fost? am izbucnit eu,
complet nepoliticoasă, dar și incapabilă să mă abțin.
Kiggs mi‑a întâlnit privirea, făcând
o mișcare înțelegătoare din sprâncene.
Eskar a devenit tensionată.
— Cu Orma, după cum sunt sigură că ți‑ai
dat seama. Nu‑mi place să spun unde. Dacă Cenzorii află unde este, mintea lui e
pierdută. Îl vor goli complet de amintiri.
— În mod evident, niciunul dintre noi
n‑o să le spună, a zis Glisselda, jignită.
Eskar și‑a îndesat capul și brațele
în tunică.
— Iartă‑mă, a spus ea în timp ce și‑a
scos iar capul la iveală. Precauția devine un obicei. Am fost în Porfiria.
M‑a străbătut un sentiment de
ușurare, ca și cum aș fi fost sub apă timp de trei luni, iar acum puteam, în
sfârșit, să respir. Am fost cuprinsă de o dorință puternică de a o îmbrățișa pe
Eskar, dar știam că nu trebuia să încerc așa ceva. Dragonii au tendința să se
zburlească atunci când sunt îmbrățișați.
Glisselda o privea pe Eskar cu ochii
mijiți.
— Loialitatea ta față de Orma este
admirabilă, dar îi datorezi mai mult Ardmagarului tău. I‑ar prinde bine un
luptător puternic și deștept ca tine. Am văzut cum l‑ai răpus pe dragonul
Imlann.
A urmat o pauză lungă. Imlann,
bunicul meu dragon, a lovit la solstițiul de iarnă, a ucis‑o pe mama
Glisseldei, a otrăvit‑o pe bunica ei și a încercat să‑l asasineze pe Ardmagarul
Comonot. Orma s‑a luptat cu Imlann în văzduh și a fost grav rănit; Eskar a
sosit la timp ca să‑l înfrângă pe Imlann. Între timp, un complot al generalilor
dragoni, Vechiul Ard, care au regretat profund Tratatul lui Comonot cu Goredd,
au pus la cale o lovitură de stat în Tanamoot. Au pus stăpânire pe capitala
țării și l‑au declarat pe Comonot un proscris.
În cazul în care Comonot ar fi fost
ucis, Vechiul Ard ar fi năvălit, pur și simplu, peste Goredd, reluând războiul
pe care Comonot și Regina Lavonda îl opriseră cu patruzeci de ani în urmă. Dar
Comonot a supraviețuit și avea Loialiști care erau dispuși să lupte pentru el.
Până atunci, războiul se concentrase în munții din nord, dragon contra dragon,
în timp ce Goredd privea cu circumspecție. Vechiul Ard îl voia pe Comonot,
sfârșitul păcii cu oamenii și înapoierea terenurilor de vânătoare din sud;
aveau să ajungă în sud până la urmă, dacă Loialiștii nu puteau să‑i țină pe
loc.
Eskar și‑a trecut degetele prin părul
ei scurt și negru, zburlindu‑l, și s‑a așezat.
— Nu pot să fiu generalul lui
Comonot, a spus ea direct. Războiul este ilogic.
Kiggs, care luase ibricul de pe foc
și începuse să umple ceștile cu ceai, a turnat prea mult într‑o ceașcă și s‑a
fript la degete.
— Ajută‑mă să‑nțeleg, Eskar, a spus
el, scuturându‑și mâna și încruntându‑se. Este ilogic să‑și vrea Comonot țara
înapoi? Sau să se apere – atât pe el, cât și regatul Goredd – de violența
Vechiului Ard?
— Nici una, nici alta, a spus Eskar,
acceptând o ceașcă de ceai din partea prințului. Comonot e îndreptățit să
lupte. Să răspunzi violenței cu violență este o reacție defensivă.
— Războiul generează război, am zis
eu, citându‑l pe Pontheus, filosoful preferat al lui Kiggs.
Umbra dragonului, de Rachel Hartman
Traducere din limba engleză de Ruxandra Gogu
Editura Youngart, 2021, 616 pagini
https://bit.ly/UmbraDragonului
Alte titluri de Rachel Hartman:
Seraphina , Editura Youngart, colecţia Lectura 14 ani +
Seraphina | paperback , Editura Youngart, colecţia ( Paperback) Young
No comments:
Post a Comment