Wednesday, March 11, 2015

Litera lansează seria de cărți Labirintul!

Litera lansează seria de cărți Labirintul.
Acum, într-o ecranizare de excepție marca Twentieth Century Fox


În luna martie, Litera publică mult așteptata serie de cărți Labirintul, bestseller New York Times.

Cele trei volume ale seriei - Evadarea, Încercările focului și Tratament letal - se află printre preferințele tinerilor și adolescenților din România, mai ales după ecranizarea primului volum, la finele anului 2014.

Celebrul scriitor american James Dashner și-a câștigat notorietatea odată cu inițierea acestei serii de cărți marcate de aventură, de prezența personajelor în situații-limită, elemente de science-fiction, toate surprinse într-o viziune realistă și dinamică ce îi oferă o lectură captivantă cititorului actual. Așa cum spune chiar el pe blogul personal, întotdeauna și-a dorit să poată vedea ecranizarea cărților sale pe marile ecrane.

Litera pregătește o campanie de încurajare a lecturii în rândul tinerilor printr-o caravană în mai multe licee din București în care redactorul cărților le va vorbi celor prezenți despre literatura science-fiction și personaje fantastice.

Fanii seriei „Jocurile foamei” sau ai volumului Împăratul muştelor vor fi încântaţi să descopere în această serie o nouă aventură a cărei acţiune se petrece în viitor, sub o formă de opresiune socială în care memoria individuală este înlocuită sau ştearsă.

Labirintul. Evadarea. Când Thomas se trezește într-un loc necunoscut, nu-și amintește decât cum îl cheamă. Mintea îi este ca o foaie albă. În jurul lui se află mai mulți băieți, care îi urează bun-venit în Poiană – un loc înconjurat de ziduri de piatră. La fel ca Thomas, Poienarii nu au nici o idee despre felul în care au ajuns acolo și nici din ce motiv. Tot ceea ce știu este că, în fiecare dimineață, porțile de piatră către labirintul care îi înconjoară se deschid și că în fiecare seară se închid la loc.


Labirintul. Încercările focului. Labirintul nu a fost decât începutul… În locul libertății sperate, Poienarii se află acum în fața unei noi încercări: ei trebuie să străbată un deșert torid, pândiți de amenințarea unor furtuni cataclismice și, mai ales, a unor ființe omenești devastate de o boală misterioasă, Arșița, care îi transformă treptat într-un soi de monștri insensibili, sălbăticiți.


Labirintul. Tratament letal Cea de-a treia carte din seria „Labirintul”, Tratament letal continuă aventurile Poienarilor prinși de această dată în iureșul amețitor al descoperirii tratamentului împotriva unui virus ce amenință să distrugă omenirea.

2 comments:

Unknown said...

nu am vazut filmul, dar orice incercare de a determina tinerii sa citeasca este bine-venita

Unknown said...

ce bine imi pare, abia astept!

Si soarele e o stea

Bloguri, Bloggeri si Cititori