Si soarele e o stea

Tuesday, May 1, 2012

CUPA CARTILOR - Etapa 1 - Runda 6 - Dispozitive Infernale VS Casa Noptii

 Dispozitive Infernale de Cassandra Clare
Numar Volume: 3 (serie incompletă)
Numar volume apărute la noi: 2
An apariție: 2011
Editura: LEDA

Dispozitive Infernale este cea de a doua serie a Cassandrei Clare. Asta este un lucru bun, foarte bun. De ce? Pentru că tot ce-a învățat autoarea şi experiența câştigată au fost aplicate în această serie. Rezultatul este unul extraordinar, un roman o serie care sigur va cuceri noi fani nu doar pentru autoare dar şi pentru genul steampunk.
Să vedem... Avem o Londră victoriană, o Londră dark, a umbrelor şi tenebrelor. O lume pe care nici nu ți-ai fi putut închipui că există, dar care este reală, veridică şi te absoarbe fără scăpare.
Mişună în ea tot felul de creaturi culese şi inspirate din variate mitologii urbane sau religioase, creaturi care îşi găsesc perfect locul. În mijlocul lor tronează mecanismele iadului. Ce sunt ele? Doar n-o să vă spun eu! Nicio creatură întâlnită nu este exagerată într-un mod ridicol, fiecare îşi împarte şi se bucură de rolul oferit. Autoarea le construieşte şi jonglează cu măiestrie, reuşind să ofere logică şi normalitate într-o lume a imaginației debordante.
Personajele rele sunt chiar sinistre şi captivante în răutatea lor. Te simți responsabil să le deteşti.
Personajele bune sunt clar si bine conturate şi la rândul lor variate. Firi diferite, istorii şi destine diferite. Le placi şi ți-e greu să faci alegeri.
Personajele se completează şi motivează reciproc.
Seria este echilibrată. În primul volum este mai multă acțiune şi stai cu inima strânsă cine e cine, cine e trădătorul, ce va (mai!) urma. Al doilea volum se axează mai mult pe relația dintre personaje şi îți vei roade unghile din nou, dar din alte motive. Cu dragostea nu-i uşor, iar atunci când intervine loialitatea, iubirea dintre prieteni şi mai ales blestemele care te bântuie, totul se complică groaznic. Nicio decizie nu-i uşor de luat când sentimentele sunt ascunse pentru a proteja.
De ce să votați seria? Pentru că veți avea parte de tot ce ați putea dori: acțiune, prietenie, dragoste, personaje şi dialoguri reuşite. Există dragoste, există ură, există dragoste de putere, trădare şi devotament, regrete, neîndurare, răzbunare, inteligență şi naivitate, realitate şi fantastic, iar Cassandra Clare le-a îmbinat pe toate admirabil.
(Bibliophile Mystery) 

*** 

Casa Nopții de P. C. Cast și Kristin Cast

Numar Volume: 10 (serie incompletă)
Numar volume apărute la noi: 8
An apariție: 2009
Editura: LITERA


Nu vă lăsați înşelați! Seria este despre vampiri şi despre şcoli „speciale”, dar orice asemănare cu alte cărți se opreşte aici.
Se pare că indiferent de rasa noastră, toți putem purta gena vampirismului. Ea trebuie doar activată şi gata pornim pe drumul uceniciei. Mai rău este faptul că în timpul preschimbării, care nu implică muşcături sau sânge, ceva poate merge dezastruos. Dar nu vă speriați! A fi novice nu pare a fi chiar aşa rău pentru că te pregăteşti să fii vampir, adică să te bucuri de accentuarea calităților şi de o viață plină de succese... cel puțin până acum.
Casa nopții ne prezintă viața, plină de lupte şi nelinişti, dusă de o mână de novici. Totul merge bine (sau aproape având în vedere unele posibile simptome adverse minore... cum ar fi moartea) până când lupta pentru putere şi autosuficiența unora pun în pericol viața oamenilor şi chiar a vampirilor maturi sau novici şi forțe malefice sunt eliberate.
Într-o împletitură ingenioasă de personaje şi poveşti aparținând mitologiilor greceşti, creştine şi amerindiene se pierd şi regăsesc sentimente.
Personajul principal, precum şi numeroase personaje secundare, trec prin întâmplări ce le vor accentua calitățile, defini caracterele şi le vor ajuta să-şi împlinească destinul. Totul este o luptă însă. Trebuie să te adaptezi, trebuie să-ți descoperi prietenii şi duşmanii, să-ți stabileşti prioritățile şi dorințele.
Iubiri neaşteptate (uitați triunghiul magic putem forma acum şi pentagoane), iubiri pasagere sau false, manipulări, trădări, schimbări neaşteptate şi inedite, reveniri şi pierderi, victorii parțiale sau retrageri strategice, alte pierderi (şi mai greu de suportat), istorii răstălmăcite, secrete întunecate şi suspiciuni nemărturisite, sentimente de vinovăție... veți găsi tot ce vreți.
Într-o serie ce adună până acum zece volume (plus vreo trei colaterale), nu veți avea timp şi nici ocazia să vă plictisiți. Tot ce credeți că s-a stabilit se poate schimba: cei răi pot deveni mai buni şi cei buni să se dovedească coruptibili. Mai ales atunci când răul este atât de adorabil... adică tentant... adică... vedeți şi singuri. Niciodată nu vei şti în cine să te încrezi, niciodată nu vei şti unde se îndreaptă povestea, niciodată nu vei avea siguranța că lucrurile sunt aşa cum par a fi.
De ce să o votați? Pentru că e bine scrisă, antrenantă şi pentru că ici şi colo, în locuri strategice, nici nu simți cum ți se face morală. Probleme ale adolescenților (novici vampiri sau nu) sunt prezentate şi tranşate sugerându-vă care este soluția cea mai bună. Pentru că reuşeşte să lege elemente (similare sau nu) din mai multe mitologii şi tradiții şi ne transportă într-o lume fantastică pe care ajungem s-o îndrăgim deşi nu totul este roz.
(Bibliophile Mystery) 

Puteți vota pana pe 3 mai la ora 24.00
Pentru a vedea rezultatele rundelor anterioare intrați AICI

Cupa Cărților este parte a campaniei "Viața Cărților - Susțineți piața de carte din România" 



7 comments:

Cristina said...

Clar dispozitive Infernale

Cristinab said...

din pacate nu am citit nici una din serii, dar am citit recenzii la amandoua.
tind spre Casa Noptii :)

Bonnie Ithil said...

Le-am citit pe amundoua dar cu siguranta DM e cu 100000 de pasi inaintea la CN. :d

ioana alexandra said...

mi-e foarte greu sa votez! desi cartile nu le-am citit, imi plac amandoua descrierile la nebunie. sper sa le citesc si eu, sau macar una dintre ele...:)

Ramona Alexis said...

N-am citit cartile, dar am citit multe recenzii si aleg DI, pentru ca subiectul imi place si imi aminteste de Sanctuary:)

georgiana serban said...

Le-am citit,si ambele serii sumt minunate.
Casa noptii:ador personajele,dialogurile lor,suspansul in care ne tine autorul.
Dispozitive infernale:ce pot sa mai zic ?Vorbim aici de Cassandra Clare care estr pur si simplu geniala.
Cam greu , cred ca sunt la baraj.....si totusi trebuie sa ma decid,si vi vota DI.

Simona Husaru said...

Nu am citit Casa noptii si nici nu stiu daca o voi face prea curand. Am ales Dispozitive Infernale. :D

Ratings