Recenzie: Eve - de Anna Carey

Click pentru comanda

Aparuta de ceva timp la Editura Leda, careia ii multumim pentru ca ne-a oferit-o, poate ati citit-o deja. Oricum aici puteti vedea parerea mea si o astept pe a voastra (fara spoiler-e).

Parerea mea:
Am fost total deschisă când am început să citesc. Nu am luat în considerare nici părerile bune depre carte nici pe cele rele, nu am aşteptat să verific cine are dreptate.

La inceput mi s-a părut ca acţiunea se derulează un pic cam repede, un pic abrupt, parcă lipseşte ceva. Eve este îngrozită când descoperă ce îi era destinat în realitate şi, după o viaţă de obedienţă şi încredere totală, are puterea (cu un pic de ajutor) de a lua cea mai bună decizie în acele circumstanţe: evadarea.
Această decizie o duce pe un drum greu, plin de obstacole şi primejdii, un drum presărat de morţi, trădări, alegeri inspirate sau greşite, sacrificiu.
Dar tot acest drum o duce şi în întâmpinarea a ceea ce profesoarele ei spuneau că este „iluzia legăturii”.
Eve este puternică deşi nu ar părea la prima vedere. După ce ceea ce ştia s-a dovedit fals, acum reînvaţă totul pe calea cea grea. Ea luptă fugind şi fuge luptând cu ea însăşi şi cu alţii, şi aşa supravieţuieşte. Mi-a plăcut faptul că autoarea nu o transformă peste noapte într-o războinică. Eve înaintează cum poate, face greşeli cu ale căror urmări va trebui să trăiască.
Caleb e introdus ca un adevărat prinţ pe cal alb în armură sclipitoare şi e uşor să-l placi imediat.
Deşi plină de durere fizică şi sufletească, cartea nu duce lipsă de momente înduioşătoare, tandre şi care îţi înmoaie inima înainte de a fi trezit la realitate cu o găleată de apă rece; momentele tensionate, de acţiune alternează fericit cu cele liniştite dându-ţi ocazia să-ţi tragi sufletul.
Cartea este scrisă într-un asemenea stil încât ai senzaţia că urmăreşti un film - vezi totul: obiecte fizice şi senzaţii, trăiri, de la tufişul de pe marginea drumului până la „frica din oase” care însoţeşte fiecare pas.
Uneori mi s-a părut că unele acţiuni nu sunt suficient de motivate, argumentate, dar motivele sunt acolo, doar ca uneori nu te trag de mânecă.
Există şi destule aspecte „discutabile”, dar în final mi-a plăcut Eve.
Finalul ales este trist dar nu definitiv şi acesta nu e decât încă un motiv pentru a aştepta cu mai multă nerăbdare volumul următor în care sper să regăsesc ascunsă pe undeva o Arden teafără dar şi alte personaje secundare.

„[...] dragostea era singurul adversar al morţii, singurul lucru îndeajuns de puternic să se lupte cu prinsoarea disperată a acesteia.”