Rezultatele Concursului de Debut al Editurii Polirom 2019

Rezultatele Concursului de Debut al Editurii Polirom 2019

La Concursul de Debut al Editurii Polirom, ediţia 2019, au participat 310 manuscrise la următoarele secţiuni: PROZĂ – 127 de manuscrise, POEZIE – 183 de manuscrise.

Premiul de Debut la secţiunea POEZIE nu s-a acordat.

Premiul de Debut la secţiunea PROZĂ a revenit volumului de proză scurtă Papa Nicolau și alte povestiri foarte, foarte scurte de Roxana Dumitrache.

Roxana Dumitrache s-a născut la Bucureşti pe 15 aprilie 1987. A absolvit London School of Economics and Political Science și Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA. A coordonat cercetări de teren dedicate dimensiunii de gen în clivajele religioase și modului în care segregarea socială se reflectă în arhitectură urbană din Albania și Kosovo. În cadrul Comisiei Europene a coordonat activitatea de cercetare pentru două dintre viitoarele politici și directive pentru statele membre, punînd accentul pe egalitatea de șanse și nediscriminare. Scrie constant pe teme legate de egalitatea de gen, discriminare, educație și segregarea de gen, violență împotriva femeilor.

Papa Nicolau și alte povestiri foarte, foarte scurte este o culegere de istorii insolite, care caută răspunsuri la marile întrebări suscitate de provocările destinului şi de condiția alienantă a femeii într-un cod cultural creat de bărbați. Privit dinspre coerența lui tematică, volumul poate fi asimilat unui foarte lucid repertoar literar de contemporary women's issues.

Aflată la capătul opus al prozei feminine „senzitive”, dedicate poveștilor apăsat-autobiografice, acestă carte, genuină şi tandră, dar totodată matură şi lucidă, semnalează o conștiință artistică emergentă, cu intuiția precisă și de bun augur a brevității.

„Am lucrat la Papa Nicolau și alte foarte, foarte scurte povestiri într-un ritm galopant, așteptîndu-mă în orice moment ca textul să-mi trîntească ușa în nas. Nu știu dacă, dintr-un soi de preștiință maternă (în cel mai propriu sens al cuvîntului), m-am raportat emoțional la aceste mici proze ca la niște copii nenăscuți. Ori poate e forma mea de pietate față de literatură și o hipertimiditate în scris care m-au urmărit tot timpul. Mi se părea că nu e echitabil față de literatură ca eu să fac vreodată pasul dinspre politologie și studii de gen înspre ceva de tip „Papa Nicolau”. E prima dată cînd, după cîteva texte scurte incluse în antologii și un e-book pierdut definitiv în cyberspace, am găsit suficientă putere de a mă ierta că nu voi fi o mare voce a literaturii, dar că am libertatea de a fi o voce liliputană. E și asta ceva, probabil.

Papa Nicolau nu e despre cancer, deși s-ar putea crede că am dezvoltat o monomanie literară legată de el. Nu cred că e nimic glorios în a literaturiza boala, mai ales cînd ești în poziția confortabilă de a scrie despre, și atît. Povestirile sînt despre fragilitate în toate formele ei, despre nesiguranțele femeilor tinere, ale mamelor, ale fiicelor care își pierd mamele, despre spaimele apatrizilor sau ale dezrădăcinaților, despre micile sau marile suferințe care populează birourile sticloase ale corporațiilor. Cu toate astea, vreau să cred că Papa Nicolau…, în ciuda numelui, poate fi o lectură tonică.”