În
perioada 22 – 26 noiembrie 2017, Grupul
Editorial ART vă dă întâlnire la Târgul Internațional Gaudeamus la standurile sale din pavilionul central
Romexpo unde peste 1000 de titluri își așteaptă cititorii de toate vârstele.
Proiectul
antologiilor Cărțile mele continuă cu tema Cel mai mult și mai mult prin lansarea a două volume simultan: Juniorii și Seniorii. Două cărți premiate la Trofeul Arthur vor fi lansate
duminică, iar autorii Ana Rotea și Florin Bican.
Editura
Arthur
continuă seriile mult îndrăgite cu noi volume din Harry Potter și Cronicile din
Narnia și aduce titluri interesante ale unor scriitori binecunoscuți ca: David Walliams, Terry Pratchet, George
Selden, Grace Lin sau Kate DiCamillo.
În
colecția Vlad și Cartea cu Genius
s-au adunat cele mai captivante și inteligente povești ilustrate adorate de
publicul din lumea întreagă. Nu întâmplător multe dintre ele au fost
recompensate de-a lungul timpului cu medalia Caldecott. Ziua în care a nins, de Ezra
Keats, este una dintre ele.
Proiectul
Grafic lansează DC Comics în România
cu volumul Batman #1. Conclavul bufnițelor și deschide secțiunea
miniGrafic cu două serii de bandă desenată pentru copii.
Editura ART vă prezintă
cel mai nou proiect editorial - Ferma animalelor -, o colecție de povești cu și despre
animale, din încasările cărora se va dona către pisicile și cățeii din
adăposturi. Ursula, Jiři și Cici fac un gest frumos și pun la bătaie Adevărata
carte cu pisicile lui Tocilescu.
Colecția
musai se îmbogățește cu patru titluri
semnate de Fredrik Backman, Graeme
Macrae Burnet, Ralf Rothmann și Mariana
Enriquez, iar seriile de autor
Truman Capote, Kurt Vonnegut și
Margaret Atwood continuă cu noi volume.
William Faulkner va fi prezent la standul editurii într-un mod inedit, cu
singura carte scrisă pentru copii – Copacul dorințelor / The Wishing Tree.
Editura
Paladin continuă
publicarea celor mai bune titluri
fantasy și science-fiction recompensate cu premiile Hugo, Nebula sau Locus.
Între noutățile editurii sunt de găsit atât autori tineri de succes ca Pierce Brown și N.K. Jemisin, cât și clasici ai literaturii SF ca Isaac Asimov.
Evenimentele
de lansare, activitățile creative pentru copii, atelierele de colaj, modelaj și
origami se desfășoară la standurile editurii.
Toate
titlurile Grupului Editorial ART vor avea, pe durata Târgului Internațional
Gaudeamus, prețuri speciale, cu reduceri
cuprinse între 10% și 40%.
PROGRAMUL EVENIMENTELOR EDITURII ARTHUR
SÂMBĂTĂ, 25 noiembrie, standul editurii ARTHUR
10:30 Lansarea revistei Ordinul
povestitorilor nr. 6, coordonată de Adina Popescu, cu texte de Gabriel
Cărtărescu, Viviana Pantezică, Agatha Băcescu, Rami Mihai Cristescu, copiii din
clasa a V-a de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău, Alexandra Luca,
Vlad Iordache Grigore, Tea Slobozeanu, Elena Diana Nedelcu, Darius Munteanu,
Darius Munteanu, Daria Nicolae, Alexandra Pop, Ioana-Eliza Pop, Maria Stoica,
Matei Covaci, Raluca Luzi, Oana Salantai, Cosmin Lazăr, David Stavilă, Cristian
Mitrea, Horia Petrean, Elisa Merca, Teodora Minea, copiii de la Colegiul
Economic „Virgil Madgearu” și de la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Galați
și ilustrații de Delia Calancia.
11:00 Lansarea
antologiei Cel mai mult și mai mult. Seniorii cu ilustrații de Dan Ungureanu
și texte de Florin Bican, Ioana Bot, Lavinia Braniște, Max Gruenwald, Laura
Grunberg, KJ Mecklenfeld, Călin Andrei Mihăilescu, Alex Moldovan, Veronica
Niculescu, Radu Paraschivescu, Adina Popescu, Simona Popescu, Ana Rotea, Doina
Ruști, Matei Sâmihăian, Dan Stanciu, Elena Vlădăreanu
11:30 Lansarea
antologiei Cel mai mult și mai mult. Juniorii
Povestitori: Andrei Antonio Căciularu, Vlad Doboș, Maria Alexandra
Stoica, Laura Elena Ștefan, Maria Irina Georgescu, Daria Merce, Miruna Nicolae,
Emma Zach, Daria Demian, Maria Dumitriu, Elisa Merca, Viviana Pantazică,
Theodora Durnea, Răzvan Andrei Juncu, Luca Olteanu, Maria Rotaru, Delia Bălaș,
Rami Mihai Cristescu, Ștefania Valentina Els, Maria Rădulescu.
Ilustratori: David Alexandru, Petru Gîngă, Iulian Oleniuc, Andreea
Gabriela Tudor, Ioana Văllimărescu
12:00 Lansare Dosarul Grafitti de Ana Rotea
Invitați: Lavinia Braniște, Alina Purcaru
DUMINICĂ, 26 noiembrie, standul editurii ARTHUR
11:00 Premiile Trofeul Arthur. Dublă lansare Aventurile
piratului Ket de Alis Popa și Pericol de
Raluca Poenaru.
Invitați: Diana Zografi, Radu Paraschivescu, Florin Bican
11:45 Lansare Tropice tâmpe de
Florin Bican
Invitați: Florentina Hojbotă, Radu Paraschivescu
·
Harry Potter și Ordinul Phoenix (#5), J.K.
Rowling,
(colecția Arthur Gold, traducere din limba engleză de Tatiana Dragomir);
·
Cronicile din Narnia VI. Jilțul de argint, C.S. Lewis (colecția Arthur Gold, traducere din limba engleză de Irina Oprea
și Radu Paraschivescu);
·
Râul Înstelat al Cerului, Grace Lin (colecția
Orange Fantasy, traducere din limba engleză de Alexandra Columban)
·
Formidabilul Maurice și oastea rozătoarelor savante, Terry Pratchett (colecția Orange Fantasy, traducere din
limba engleză de Iulia Arsintescu)
·
Elefantul magicianului, Kate
DiCamillo
(colecția Smart Blue, traducere din limba engleză de Diana Marin-Caea)
·
Wolf Hollow, Lauren Wolk (colecția Violet History, traducere din limba engleză de Alina Popescu)
·
Samurai: Război și onoare în Japonia medievală, Pamela S. Turner (colecția Violet History, traducere din limba
engleză de Alex Moldovan)
·
Greierul de la metrou, George Selden (colecția Classic Yellow, traducere din limba
engleză de Mihaela Buruiană)
·
Băiatul cu rochie, David Walliams (colecția Funny Green, traducere din limba
engleză de Ioana Vîlcu)
·
Odiseea lui Ollie, William
Joyce
(colecția Cărțile lui Radu, traducere din limba engleză de Tatiana Dragomir)
·
Procesul limonadei, Jacqueline
Davies (traducere din limba
engleză de Ioana Tudor)
·
Aventurile lui Tom Sawyer, Mark Twain (cu ilustrații de Anca Smărăndache, colecția
Arthur Gold, traducere din limba engleză de Frida Papadache)
·
Ursulețul Winnie Puh, A.A. Milne (colecția Cărțile de aur ale copilăriei, traducere din limba
engleză de Luiza Vasiliu, traducerea versurilor de Florin Bican)
·
Fuga la muzeu, E.L. Konigsburg (colecția Cărțile de aur ale copilăriei, traducere din limba engleză de Irina Ornea)
NOUTĂȚI
VLAD ȘI CARTEA CU GENIUS (categoria de vârstă 0 – 7 ani):
·
Crăciun fericit, Splat!, Rob
Scotton (traducere din limba engleză de Vlad Zografi)
·
Ziua în care a nins, Ezra Jack Keats
(traducere din limba engleză de Vlad Zografi)
·
Întunericul, Lemony
Snicket, Jon Klassen (traducere din limba engleză de Vlad Zografi )
·
Ziua când au plecat creioanele colorate, Drew Daywalt, Oliver Jeffers (traducere din limba engleză de
Florin Bican)
·
Cu toții au văzut o pisică, Brendan
Wenzel (traducere
din limba engleză Diana Zografi)
·
Ceva ce nu s-a mai văzut, Ashley
Spires
(traducere din limba engleză de Vlad Zografi )
·
Destupătorul de Sticle din Ocean, Michelle Cuevas, Erin E. Stead (traducere din limba engleză de Radu
Paraschivescu)
·
Amos e răcit, Philip C. Stead, Erin E. Stead (traducere din limba engleză de Andreea Caleman)
·
Povești pentru copii mai mici de 3 ani... sau mai mari, Eugéne Ionesco, Etienne Delessert (traducere din limba franceză de Vlad Russo)
·
Dragă Grădină zoologică, Rod
Campbell
(traducere din limba engleză de Diana Zografi)
NOUTĂȚI GRAFIC
·
Poptropica. Volumul 1. Misterul hărții, Jack Chabert, Kory Merritt (miniGRAFIC, categoria 10+, traducere din limba engleză de Ioana Tudor)
·
Amuleta. Cartea întâi. Păstrătoarea
pietrei, Kazu Kibuishi (miniGRAFIC, categoria 10+, traducere
din limba engleză de Matei Sâmihăian)
·
Batman #1. Conclavul bufnițelor, Scott
Snyder, Greg
Capullo, Johnathan Glapion (GRAFIC, traducere din limba engleză de Cristian Lăzărescu)
NOUTĂȚI EDITURA YOUNGART
·
Adevărul adevărat, Dan
Gemeinhart
(traducere din limba engleză de Alex Macovei)
·
Zoo,
Christopher Wilson (traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu)
NOUTĂȚI EDITURA ART
·
Adevarăta carte cu pisicile lui Tocilescu, Alex Tocilescu (colecția Ferma animalelor, cu fotografii de
Roxana și Alex Tocilescu)
·
Păsări, lighioane, rubedenii, Gerlad
Durrell
(colecția Ferma animalelor, traducere din limba engleză de Maria Berza, cu
ilustrații de Mircea Pop)
·
Cum să-ți dai seama dacă pisica ta complotează să te omoare, The Oatmeal (colecția Ferma animalelor, traducere din limba engleză de Alex
Tocilescu)
·
Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, Fredrik Backman (colecția musai, traducere din limba suedeză
de Andreea Caleman)
·
Dispariţia lui Adèle Bedeau, Graeme
Macrae Burnet (colecția musai, traducere din limba engleză de Tatiana Dragomir)
·
Murind când vine primăvara, Ralf Rothmann (colecția
musai, traducere din limba germană și note de Alexandru Al. Șahighian)
·
Ce-am pierdut în foc, Mariana
Enriquez (colecția musai,
traducere din limba spaniolă de Marin Mălaicu-Hondrari)
·
Muzică pentru cameleoni, Truman
Capote
(traducere din limba engleză și note de Iulia Gorzo)
·
Când muritorii dorm, Kurt
Vonnegut
(traducere din limba engleză și note de Claudiu Komartin și Anastasia
Gavrilovici)
·
Anul potopului, Margaret
Atwood
(traducere din limba engleză și note de Diana Marin-Caea)
·
Ușor cu pianul pe scări, Marin Sorescu (Ediție îngrijită și postfață de Mihaela Constatinescu Podocea)
·
Aventura arctică, Peter
Freuchen
(colecția Ocheanul întors, traducere din limba engleză de Dan Sociu)
·
Dominația masculină, Roland
Barthes
(colecția Cărți cardinale, traducere din limba franceză de Bogdan Ghiu)
·
Marea regresie: de ce trăim un moment istoric, Heinrich Geiselberger (coord.), Autori: Arjun Appadurai, Zygmunt Bauman, Donatella
della Porta, Nancy Fraser, Eva Illouz, Ivan Krastev, Bruno Latour, Paul Mason,
Pankaj Mishra, Robert Misik, Oliver Nachtwey, César Rendueles, Wolfgang
Streeck, David Van Reybrouck, Slavoj Žižek, Alex Cistelecan (colecția
Cărți cardinale, traducere din limba engleză de
Ioana Miruna Voiculescu și Iulian Bocai, traducere din limba germană de Iulian
Bocai, traducere din limba franceză de Bogdan Ghiu, traducere din limba
spaniolă de Dorina Ivan)
·
Roland Barthes, mitologii românești, Alexandru Matei (colecția Revizitări)
·
Mâncăruri delicioase pentru toţi, Martha Stewart
·
De ce pisicile n-au coadă. Antologie de limericks, Cosmina Moroșan, Andrei Dósa, Antonela Vulpe, Valentina
Chiriță, V. Leac, Cristina Ispas, Micleușanu M., Lavinia Braniște, Dan Sociu,
Constantin Acosmei, Sebastian Big, Sorin Gherguț
·
Copacul dorințelor / The Wishing Tree, William Faulkner (ilustrații de Don Bolognese, ediție
bilingvă, traducere din limba engleză de Iulia Gorzo)
·
Bărbatul de fier / The Iron Man, Ted Huges (ilustrații de Tom Gauld, ediție
bilingvă, traducere din limba engleză de Virgil Stanciu)
·
Femeia
de Fier / The Iron Woman, Ted Hughes (ilustrații de Douglas Carrel,
ediție bilingvă, traducere din limba engleză de Virgil Stanciu)
·
Paradisurile artificiale, Charles
Baudelaire
(colecția Art clasic, traducere din limba franceză Gabriela şi
Constantin Abăluţă
NOUTĂȚI EDITURA PALADIN
·
Pământul sfărâmat #1. Al Cincilea Anotimp, N.K. Jemisin, (Paladin Fantasy, traducere din limba engleză de Laura Ciobanu)
·
Moartea unei marionete, Caroline
Graham (Paladin
Black Pocket, traducere din limba engleză de Anca Bucur si Ioana Tudor)
·
Toate păsările din cer, Charlie
Jane Anders (Paladin Science Fiction, traducere din limba engleză de
Mihai-Dan Pavelescu)
·
Oraşul scărilor, Robert
Jackson Bennet (Paladin Science Fiction, traducere din limba engleză de Alina E. Bogdan)
·
Furia Diminetii, Pierce
Brown
(traducere din limba engleză de Iulia Pomagă)
·
Roboții II. Cavernele de oțel, Isaac
Asimov
(traducere din limba engleză de Alexandra Fusoi)
·
Roboții III. Soarele gol, Isaac
Asimov
(traducere din limba engleză de Alexandra Fusoi)
No comments:
Post a Comment