Citeste acum un FRAGMENT din Bufonul de aur (#2 Omul Arămiu) de Robin Hobb

Data aparitiei: 13.05.2016

Titlu original: Golden Fool

Colectia: Nautilus

Format: Paperback

Dimensiuni: 130 x 200 mm

Nr. pagini: 752

„Robin Hobb este o scriitoare extraordinara.“ - Conn Iggulden

Fitz a fost convins sa se intoarca la curte ca servitor al Lordului Auriu, nimeni altul decat Bufonul deghizat. In secret, el il va initia pe Printul Dutiful in tainele magiei.

Pacea ramane fragila, iar nunta aranjata dintre Dutiful si printesa din Insulele Straine este o alianta cruciala care trebuie mentinuta. Dar, atunci cand apare, Elliania il provoaca pe print sa plece intr-o misiune imposibila inainte de a-l accepta.

El trebuie sa il ucida pe Icefyre, unul din ultimii dragoni ramasi in viata. Iar Fitz si Bufonul il vor insoti in aceasta calatorie plina de primejdii.

 Fragment:

“Ajunsesem la jumătatea drumului către turnul lui Chade când mi-am dat seama ce făceam de fapt. Fugeam, îmi căutam o ascunzătoare şi speram, în taină, să fie bătrânul meu mentor acolo şi să-mi spună exact ce să fac, ca pe vremea când eram ucenicul lui asasin.

Mi-am încetinit paşii. Ceea ce îi este îngăduit unui tânăr de şaptesprezece ani devine de neacceptat pentru un bărbat de treizeci şi cinci. Venise vremea să-mi găsesc propriul drum în lumea intrigilor de la curte. Sau s-o părăsesc pentru totdeauna.

Treceam pe lângă una din firidele care marca o gaură în zidul coridorului. Alături era o băncuţă. Am aşezat bocceaua pe ea şi m-am aşezat ca să-mi pun ordine în gânduri. Judecând raţional, ce era cel mai bine să fac?

Să-i omor pe toţi.

O idee bună, dacă aş fi ştiut exact cine erau. A doua idee complica lucrurile şi mai mult. Trebuia să-l protejez de Pestriţi şi pe prinţ, nu doar pe mine. Am lăsat la o parte grija pentru pielea mea, ca să mă concentrez asupra pericolului care-l păştea pe el. În primul rând, Pestriţii puteau da oricând în vileag faptul că oricare dintre noi doi avea Har. Cârmuitorii celor Şase Ducate nu ar fi tolerat o asemenea pată pe obrazul regelui lor. Nu numai că ar fi pierit speranţa lui Kettricken de a întemeia o alianţă cu Insulele Străine, ci ar fi dus şi la răsturnarea dinastiei Farseer. Totuşi, nu vedeam cum le-ar fi fost de folos Pestriţilor o asemenea acţiune extremă. Odată Dutiful înlăturat, tot ce ştiau despre el n-ar mai fi contat. Mai rău, ar fi răsturnat o regină care îşi îndemna poporul să manifeste îngăduinţă faţă de cei cu Har. Nu. Ameninţarea cu dezvăluirea Harului lui Dutiful îşi avea rostul numai câtă vreme rămânea moştenitorul tronului. N-aveau să încerce să-l omoare, ci doar să-l supună voinţei lor.

Şi unde s-ar fi ajuns cu asta? Ce i-ar fi cerut Pestriţii prinţului? Ar fi pretins oare ca regina să dea legi care să interzică uciderea celor cu Har pentru simplul fapt că făceau parte din neamul înzestrat cu acea putere magică? I-ar fi cerut încă şi mai mult? Ar fi fost nişte proşti dacă nu ar fi încercat să-şi asigure puterea într-o măsură cât de mică. Dacă existau duci sau nobili cu Sânge Străvechi, poate că Pestriţii aveau să-i ajute să intre în graţiile reginei. M-am întrebat dacă familia Bresinga venise la curte pentru ceremonia de logodnă. Ar fi meritat să aflu. Mama şi fiul sigur aveau Sânge Străvechi şi fuseseră mână-n mână cu Pestriţii, ca să-l atragă pe prinţ de partea lor. De data asta jucau cumva un rol mai activ? Şi cum aveau s-o convingă Pestriţii pe regină că ameninţările lor nu erau vorbe goale? Pe cine sau ce anume puteau distruge, ca să-şi dovedească puterea?

Foarte simplu. Pe Tom Badgerlock. Din punctul lor de vedere nu eram decât un pion pe tabla de joc, un servitor mărunt, dar un tip enervant, care le dăduse o dată planurile peste cap şi-l mutilase pe unul dintre conducătorii lor. Cu o seară înainte mă urmăriseră convinşi că aveam să transmit „mesajul“ celor aflaţi la putere în Buckkeep. După aceea, pentru a demonstra neamului Farseer că era vulnerabil, m-ar fi doborât aşa cum doboară câinii de vânătoare un cerb. Aş fi fost „lecţia“ dată lui Kettricken şi lui Dutiful.

Mi-am lăsat capul în palme. Cel mai bun plan era să fug. Dar acum, că revenisem la Buckkeep, fie şi pentru o perioadă atât de scurtă, nu voiam să plec din nou. Castelul din piatră rece fusese cândva casa mea şi, în ciuda originii mele nelegitime, neamul Farseer îmi era familie.

Mi-a ajuns la ureche o şoaptă. M-am îndreptat de spate şi mi-am dat seama că prin zidul gros pătrundea, până în ascunzătoarea aceea, numai bună de iscodit, un glas tânăr, de fată. Ostenit, dar curios, m-am aplecat spre gaura din perete şi m-am uitat prin ea. Într-un dormitor mobilat cu generozitate, o copilă brunetă stătea cu spatele la mine. Lângă foc, un războinic bătrân şi cărunt zăcea tolănit într-un scaun. Îşi făcuse singur o parte din cicatricele de pe faţă, dâre fine, frecate cu cenuşă, pe care Străinii le considerau podoabe, însă altele erau crestături de sabie. Fire albe i se împleteau în păr şi în barba scurtă. Îşi curăţa şi-şi tăia unghiile cu cuţitul de la centură, în vreme ce fata exersa un pas de dans în faţa lui.”

Despre autor:

Robin Hobb este al doilea pseudonim al romancierei americane Margaret Astrid Lindholm Ogden. Robin Hobb s-a nascut in 1952, in California, a crescut in Alaska si a urmat cursurile Universitatii Denver timp de un an. Robin Hobb s-a casatorit la varsta de optsprezece, a abandonat facultatea si s-a mutat pe Insula Kodiak, in apropiere de Alaska, unde a inceput sa scrie si sa publice in revistele pentru copii. Intre 1983 si 1992, a semnat exclusiv cu pseudonimul Megan Lindholm, in majoritate lucrari de fantasy contemporan. Din 1995 a adoptat pseudonimul Robin Hobb pentru carti de fantasy european medieval traditional. Ucenicul asasinului, romanul de debut sub pseudonimul Robin Hobb, a fost nominalizat pentru British Fantasy Award. Pana in 2003 cartile ei se vandusera in peste un milion de exemplare. In anul 2006, romanul Forest Mage a obtinut Premiul Endeavour.Cartile sale au fost foarte apreciate de celebrul scriitor Orson Scott Card. Acesta a marturisit ca Robin Hobb "a ridicat standardele romanelor fantasy moderne".