Grup Media Litera lansează imprintul Introspectiv. Cele mai relevante cărți de spiritualitate, psihologie și dezvoltare personală
Noul imprint al Grup Media Litera, Introspectiv,
se lansează în luna februarie 2016, aducându-le cititorilor cărți-reper din
domeniile spiritualității, psihologiei și dezvoltării personale.
Evoluția începe de la cunoașterea de sine. Prin lectură,
pornim într-o călătorie spre interior, pentru ca apoi să găsim starea de
împăcare și echilibrul. Volumele publicate sub imprintul Introspectiv
oferă fiecărui cititor răgazul necesar pentru a-și răspunde la cele mai
profunde întrebări legate de propria persoană, precum și la cele privitoare la
lume. Cele 24 de titluri care vor apărea în anul 2016 oferă o perspectivă unică
asupra unor subiecte ce frământă deopotrivă individul și societatea în care
trăim.
Primul volum, Jocul
vieții și cum să îl joci de Florence Scovel Shinn, se lansează luni, 22 februarie,
la toate chioșcurile de ziare, împreună cu ziarul Adevărul, la un preț
special: 12,99 lei. Florence Scovel Shinn a fost o susţinătoare de marcă
a puterii gândurilor, pledând pentru teoria conform căreia viaţa e un joc și,
pentru a-l juca bine, trebuie să înţelegi legile universale care îl guvernează.
Își învăţa elevii și cititorii cum să dobândească sănătate, prosperitate și
fericire „stăpânind jocul“. Împărtășind povești reale de viaţă, ea a demonstrat
cum atitudinile și afirmaţiile pozitive te pot face învingător în viaţă –
capabil să controlezi condiţionările vieţii și să aduci abundenţa în viața ta
prin cunoașterea legii spirituale.
Între primele apariții ale noului imprint Introspectiv
se numără o serie de cinci cărți de excepție - Cum să iubești, Cum să te relaxezi, Cum să mergi, Cum să
mănânci, Cum să stai - scrise de
Thich Nhat Hanh, unul dintre cei mai cunoscuți și respectați maeștri Zen
din lumea contemporană, poet și activist pentru pace și drepturile omului,
nominalizat de către Martin Luther King la Premiul Nobel pentru Pace. Este
autorul a peste 100 de cărți care abordează tematici precum meditația,
conceptul de mindfullness sau budismul, volume care s-au vândut în peste 3
milioane de exemplare doar în Statele Unite ale Americii. Ca o formă de
recunoaștere a impactului spiritual pe care îl are asupra umanității, este
supranumit „celălalt Dalai Lama”.
Alte apariții importante:
·
Mindware: Tools for smart thinking de Richard
Nisbet, unul dintre cei mai influenți psihologi ai timpurilor noastre,
câștigător al Premiului pentru Contribuție Științifică Distinsă acordat de
Asociația Americană de Psihologie.
·
The Tell-Tale Brain: A neuroscientist Quest for What
Makes Us Human de V.S. Ramachandran, reputatul specialist în neuroștiințe capabil să explice
într-un mod simplu funcționarea complicată a creierului și să exploreze natura
conștiinței umane pornind de la disfuncțiile creierului.
·
Personal intelligence: The Power of Personality de John D. Mayer, o personalitate în lumea psihologilor,
co-dezvoltator al celui mai popular model de inteligență emoțională.
·
The Open Road de Pico Iyer, unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori și prieten al lui
Dalai Lama. În această lungă perioadă el a ajuns să îl cunoască pe Dalai Lama
mai bine decât oricine altcineva, reușind în cartea sa să explice activitatea
și ideile liderului spiritual despre politică, știință, tehnologie și religie.
·
Do No Harm de
Henry Marsh, carte câștigătoare a Premiului PEN Ackerley, nominalizată la mai
multe premii literare internaționale și considerată cea mai bună carte a anului
de publicațiile Financial Times și Economist.
·
15 things you
should give up de Luminița Saviuc, al
cărei articol cu același nume de pe blogul personal a făcut înconjurul
lumii și a fost preluat de Huffington Post, acumulând peste 1,5 milioane
de vizualizări și 1,2 milioane de share-uri pe Facebook. Românca este un
„sculptor al sufletelor”, după cum a numit-o Huffington Post.
„Într-o lume tot mai tehnologizată,, timpul pe care reușim
să îl acordăm reflecției este din ce în ce mai limitat. Introspectiv
invită cititorul la o călătorie printre cele mai relevante cărți din domeniile
spiritualității, psihologiei și dezvoltării personale, în scopul descoperirii
de sine.”, explică Doru Someșan, coordonator editorial Introspectiv.
„Ceea ce este cu adevărat ‘de făcut’ urgent și în mod
constant este o întoarcere către sine, cu un scop foarte clar și, deși poate
părea paradoxal că este definit astfel, cu un scop foarte pragmatic:
re-conectarea la ceea ce ne caracterizează ca membri ai rasei umane,
re-descoperirea valorilor autentice. Nu vorbim despre cititul doar de dragul
cititului – ci despre ceea ce ne impregnează comportamentul, în urma acestor
lecturi: adică despre o anumită calitate pe care o vor căpăta acțiunile noastre
în lumea 3D, în urma unor astfel de lecturi”, consideră Ana Maria Ștefănescu,
trainer, terapeut transpersonal și dream teacher la Centrul de Training și
Terapii Transpersonale „Drumul spre Centru”.
Pagina
de Facebook Introspectiv îi așteaptă pe
cititori cu noutăți despre aparițiile editoriale, dar și cu cele mai actuale
informații despre subiecte care captează din ce în ce mai mult interesul
oamenilor din întreaga lumea: mindfulness, conștiință, întâlnirea dintre
știință și spiritualitate, psihologie, înțelegere holistică, evoluție
personală.
1 comment:
Nici nu stiam de aparitia acestor carti cu ziarul Adevarul. Pe prima am ratat-o insa cu siguranta la urmatoarea aparitie voi fi pe faza. Multumim pentru articol!
Post a Comment