ETERNAL STARLING, volumul I din trilogia EMBLEM OF ETERNITY de Angela Corbett,
în portofoliul LEDA
în portofoliul LEDA

O dragoste atât de puternică, încât nici eternitatea nu-i poate despărţi
Evie Starling a dus o viaţă relativ lipsită
de evenimente, ieşind cu prietenii, pălăvrăgind despre băieţi şi
conducându-şi Mustangul din 1966. Totul se schimbă atunci când se mută
în Gunnison, Colorado, pentru a merge la colegiu şi când cunoaşte doi
bărbaţi misterioşi.
Timp de secole întregi, Alex Night şi Emil Stone tânjiseră după Evie – dar fiecare dintre ei are propriile sale motive pentru a-şi dori să fie cu ea. Când amândoi susţin că reprezintă sufletul ei pereche şi îi vorbesc despre un trecut incredibil, Evie află că este cu totul alta decât cea care credea că este.
Curând, Evie se trezeşte în mijlocul unei bătălii seculare dintre Societatea Amarantină – protectorii de suflete – şi Rezistenţa Daevos – distrugătorii de suflete. Cu un trecut pe care nu şi-l înţelege şi un viitor plin de primejdii, Evie trebuie să decidă în cine poate avea încredere. Dar Alex şi Emil nu sunt singurii care o doresc pe Evie, iar sufletul ei va ajunge miza într-o luptă eternă, dusă pe viaţă şi pe moarte.

„Eternal Starling vă va emoţiona, purtându-vă printr-un periplu de pericole, conspiraţii şi o dragoste cu adevărat eternă.” – Aprilynne Pike
„Un debut uluitor, având în
prim-plan o eroină puternică, după care vor tânji toţi tinerii cititori,
şi doi eroi romantici, după care toate fetele vor fi leşinate.” –
Jennifer Murgia
„Eternal Starling este o
superbă poveste de dragoste. Paginile ei sunt pline de o mitologie
unică, o iubire fascinantă şi doi bărbaţi după care veţi fi înnebunite.
Mă bucur că nu sunt eu Evie, pentru că n-aş putea să aleg între ei!” –
Lani Woodland
6 comments:
Imi place descrierea. Ador surprizele de miercuri. Mereu aduc numai vesti grozave.
imi amintesc ca acum cateva luni avea loc o campanie de promovare si iata ca imediat va aparea si cartea in limba romana!
ma bucur pentru reusita :)
am mai auzit de carte si imi place cum suna si coperta este superba
Cred ca este destul de interesanta, pana apare cred ca o citesc in engleza, dar cu siguranta o sa o cumpar cand va aparea la noi :D
De-abia astept sa apara! Sper sa pastreze coperta originala, e foarte frumoasa :D
sincer ador descrierea cartii, si coperta e interesanta
Post a Comment