Sunday, April 22, 2012

CUPA CARTILOR - Etapa 1 - Runda 3 - Vampirii Sudului VS Georgina Kincaid

Vampirii Sudului de Charlaine Harris


Numar volume: 12 (Serie incompleta)
Numar volume aparute la noi: 11
An aparitie: 2007
Editura: LEDA




Iniţial am crezut că va fi foarte uşor să prezint seria Vampirii Sudului. Adică cine n-a auzit de ea?? Dar nu este deloc aşa. Tocmai pentru că este atât de populară, o prezentare care să îi evidenţieze toate calităţile mi se pare aproape imposibilă.
Cu o oarecare stângăcie, iată că păşim şi în Bon Temps, Louisiana, în lumea creată de Charlaine Harris, în care vampirii nu mai sunt creaturi misterioase ale nopţii ci cetăţeni cu acte în regulă, plătitori de taxe... nocturni, ce-i drept. Şi pentru a se integra cât mai bine în rândul oamenilor, au inventat True Blood, o băutură sintetică înlocuitor de sânge uman. Dar ca şi în cazul oricăror cetăţeni obişnuiţi, avem de-a face cu diverse tipologii: unii sunt vecinii perfecţi, despre care apropiaţii nici nu ar fi crezut că sunt vampiri, alţii sunt la limita legii sau chiar o încalcă. Dar dacă vampirii nu creează probleme, sigur se vor găsi oameni care o vor face. Suntem în mijlocul Sudului şi obiceiul de a „vedea” diferenţele dintre noi nu s-a pierdut.
O cunoaştem pe Sookie Stackhouse - chelneriţa simpatică de la Merlottes – o fată tipic sudistă, o sweetheart, care are ceea ce ea numeşte o disabilitate: citeşte gândurile. Şi-a petrecut întreaga copilărie încercând să se ferească de gândurile altora şi tocmai de aceea nici nu a reuşit să îşi întemeieze o familie. E greu sa îţi alegi un soţ cand ştii exact ce gândeşte J. Dar îşi iubeste viaţa şi slujba şi totodată este fascinată de vampiri. Are ocazia să şi cunoască unul, în momentul în care vampirul numit Bill (!) păseşte în bar. Sookie descoperă cu fascinaţie că nu poate auzi şi gândurile vampirilor și tocmai de aceea se apropie din ce în ce mai mult de ei.
Din bunătate şi poate puţină naivitate, ea intră în jocul luptelor lor pentru putere, lucru ce îi schimbă total viaţa liniştită pe care o avea şi astfel îi va fi dezvăluită o lume pe care oamenii obişnuiţi nici nu şi-o pot imagina.
Deşi vampirii sunt singurele fiinţe supranaturale care au ieşit „la lumină”, ei nu sunt nici pe departe singurele creaturi din lume. Chiar lângă Bon Temps locuieşte o comunitate de vârcolaci, însuși Sam, patronul barului Merlottes este metamorf şi să nu uităm vrăjitoarele şi zânele. O întreagă pleiadă de personaje mitice a căror lumi se întrepătrund, se influenţează şi toate îşi lasă amprenta asupra vieţii lui Sookie.
Sookie este o protagonistă extraordinară. Simpatică, plină de vitalitate, excentrică şi cu o fire puternică, fără a fi încăpăţânată. Este cu siguranţă una dintre cele mai bune eroine din cărţile cu vampiri pe care le veţi întâlni.
Atitudinea ei se schimbă de-a lungul volumelor, căpătând o maturitate pe care în primele cărţi nu o veţi găsi. Veţi suferi alături de ea şi vă veţi bucura de micile ei plăceri.
Bill poate părea bărbatul perfect pentru Sookie, cel puţin până când aceasta află că....doar nu o să vă spun totul, nu?
Nu putem să îl uităm pe Eric Northman, preferatul multora dintre voi (şi al meu, recunosc!), care o place pe Sookie...în felul lui. Vampir de 2000 de ani şi prinţ viking pe deasupra, încrezut, autoritar şi elegant, Eric este omul care spune lucrurilor pe nume, fapt care îl face nesuferit în ochii personajelor, dar şi ai cititorilor. Cu toate astea el reuşeşte să ne demonstreze că aparenţele înşeală, fiind cel care mereu o apără din umbră sau făţiş pe Sookie şi cel care îşi riscă viaţa pentru ca ea să fie în siguranţă.
Avem parte de un trio amoros care, pe parcurs, îşi schimbă coordonatele şi totodată este condimentat de apariţia în peisaj a altor personaje masculine potente.
Personajele secundare, meteorice sau prezente mereu, sunt puternice, bine conturate și au un cuvânt greu de spus. Trăirile, loialitatea sau jocurile lor conduc acțiunea pe noi și noi planuri.
Vampirii sudului satisface atât cititorii pasionaţi de paranormal, romance şi dramă, cât şi pe cei care îşi doresc acţiune şi mister. Stilul este unul antrenant, care justifică pe deplin calitatea de bestseller a seriei.
Trebuie să votaţi Vampirii Sudului pentru că autoarea a creat un echilibru perfect între acţiune, mister, suspans şi paranormal romance, realizând o serie de succes mondial. Descrierea personajelor este atât de bine făcută, încât veţi avea impresia că îi cunoaşteţi personal. Deşi este o serie lungă, fiecare volum prezintă o situaţie nouă; nimic nu se repetă, noi aventuri, noi drame şi noi personaje sunt aduse în lumea ciudată şi atrăgătoare a supranaturalului.
(Bibliophile Mystery)

***
Georgina Kincaid de Richelle Mead
 
Număr volume: 6 (serie completă)
Volume apărute în Romania: 5
An apariție: 2010
Editura: LEDA

Cine nu ar fi entuziasmat să afle cât mai multe despre misterele pe care le ascunde noaptea ca o mamă care își apară puii de micile bestii, oamenii? Cu siguranță suntem toți foarte curioși și extaziați de necunoscut.
Veţi descoperi datorită lui Richelle Mead ceva nou și foarte palpitant, o specie despre care niciun autor nu a vorbit până acum la noi. Este vorba de sucubi, niste ființe malefice care au fost lăsate să plece din iad cu scopul de a colecta sufletele cele mai pure pentru a le pângării într-un mod foarte delicios şi decadent, făcându-i să trăiască după principiul hedonismului. 
Georgina Kincaid, personajul principal din seria cu același nume, este un sucub extrem de atrăgător care poate să își schimbe forma corpului după fanteziile bărbaților. Orice plăcere vinovată care o ai în sufletul tău o descoperă, transformând fantezia în realitate. Nu e nicidecum o damă de companie. E un sucub care trăiește cu ajutorul energiei pe care o colecteaza de la sufletele decăzute în păcatul trupesc.
Oricât de malefică pare Georgina prin natura ei demonică, veți observa că însăși demonii pot plânge. Ca orice creatură malefică, înainte să devină un sucub simpatic, a fost un simplu om. Era o fată care a greșit crunt și a vrut să își spele păcatele pentru a putea trăi în continuare. Nu i-a răspuns însă un înger la rugămințile sale, ci un drăcușor, astfel ajugând să încheie un contract cu iadul, prin care a devenit slujnica lui pentru eternitate. După multe decenii, ea încă regretă alegerea pe care a făcut-o în acel moment de răscruce. De ce? Georgina e însăși o antiteză. E o ființă malefică, dar e extrem de bună. Ironia sorții, nu? Conștiința ei e încărcată cu toate sufletele bune care sunt pângărite de ea. Nu poate să nu urască blestemul care e sigilat pe eternitatea ei. După atâtea decenii, urăște că nu poate iubi sau să fie iubită la rândul ei în  adevăratul sens a cuvântului. Nu poate să se desfete cu trupul iubitului ei, nu poate să aiba proprii ei copii , care să fie centrul universului ei.
Chiar dacă durerea este imprimantă în inima ei, ca o cicatrice, ea își continuă viața cu stil și șarm. Prietenii ei nemuritori Peter, Cody, Hugh, cei trei crai de la răsărit care sunt varianta iadului, necenzurată, îi sunt alături tot timpul. Se integrează cu ușurință în lumea umană, ducând o viață dublă: pe zi e o simplă angajată la o librărie, iar seara, când misterul se așează în fiecare colțișor, e un sucub pasional care își așteaptă prada pentru a o seduce.
Pe lângă asta, problemele se țin scai de ea, de cele mai multe ori pornind într-o “aventură” ce-i întrece puterile de femeie sexy, de nestăpânit, investigând atacurile care se petrec în lumea nemuritorilor din Seattle.
Nu era destulă amenințarea ce umbrea viața bietelor creaturi malefice, va trebui să se mai descurce și cu problemele din viața ei sentimentală care a crezut că a fost oprită cu multe decenii în urmă. Apar, nu unul, ci doi bărbați foarte diferiți din multe puncte de vedere, având doar un lucru în comun : atracția ce o exercită asupra Georginei. Unul dintre bărbați e nimeni altul decât însuși scriitorul ei favorit, Seth, căruia îi adora toate cărțile pline de aventură, combinată cu adrenalină și erotism, fiind în realitate o persoană timidă, cu o doză enormă de bunătate îmbuteliată în sufletul lui. Cine e atunci al doilea seducător? Cu siguranță are și diplome în cazul acesta deoarece e romantic, senzual, încăpățânat și curajos… si într-un cuvânt e Roman, un fermecător profesor de lingvistică si un  excepțional dansator. Doi bărbati, două fructe interzise. Ce spuneai, Georgina, ți-e foame?:)) Oare din care se va desfăta?
Trebuie să votați "Georgina Kincaid" pentru că este o serie scrisă într-un mod inedit și captivant de talentată scriitoare, Richelle Mead, construind cu ușurinta lumea misterioasă a sucubului Georgina și a eternității ei palpitante plină de intrigi și suspans. O veți îndrăgi de la prima vedere pe Georgina, iar după ce veți cunoaște caracterul ei unic, o veți iubi pentru totdeauna. Veți leșina împreună cu ea după Seth și Roman, și o veți ajuta să găseasca nemernicul care îi zdrucina viata nelipsită de pericole.
("Walking on Letters")

Puteti vota pana pe 24 aprilie, ora 24:00
Pentru a vedea rezultatele rundelor anterioare, intrati AICI





 


*CUPA CARTILOR este parte a campaniei "Viata Cartilor - Sustineti piata de carte din Romania"

15 comments:

Cristina said...

Cred ca glumiti? :(( Grea alegere si totusi...aleg GK :((

ioana alexandra said...

grea decizie...le-am citit pe amandoua si mi-au placut la nebunie:X
totusiii...o sa votez Georgina, e eroina mea preferata in momentul asta:D

Addicted said...

Am votat GK pentru ca cealalta serie n-am citit-o si plus ca tind sa cred ca seamana si cu altele.

andra lavander said...

si eu tot GK am votat, nici eu nu am citti Vampirii sudului si momentan nici nu ma atrage acesta serie

Bonnie Ithil said...

Aici chiar a fost usor, nici nu am stat sa ma gandesc foarte mult :D Vot pt Georgina Kincaid :D

Cristinab said...

nu am citit nici un volum din Georgina Kincaid, desi am auzit ca e o serie buna. dupa comentariile voastre imi dau seama ce mult o favorizati.
eu am votat Vampirii Sudului pentru ca am inceput sa citesc seria si imi place! :)

ank said...

Mi-e foarte greu sa aleg ...obiectiv. De fiecare carte din aceste serii ma leaga alte amintiri. Prin 28 decembrie 2009 mi-am cumparat toate volumele aparute la noi din Vampirii sudului (cred ca erau 9 pe atunci) si mi-am petrecut urmatoarele zile- inclusiv Revelionul citindu-le. Dupa, a urmat asteptarea, foarte intensa de altfel, pentru ca prin luna martie sau aprilie urma noul volum. Pentru ca nu aveam alt material de citit, am inceput sa caut pe internet si spre marea mea uimire am gasit seria Amurg in format electronic si in romana si mi-am propus sa ma chinui sa o citesc pe calculator. Apoi, incet incet am gasit si altele, de fapt am descoperit lecturile de gen UF si PNR, in limba engleza. Era incomod sa citesc pe calculator asa ca am folosit un Blackberry in care nu pusesem cartela telefonica. Pentru ca era atata reclama la Academia vampirilor am cautat cartile pentru adulti ale autoarei. Am suferit si m-am bucurat alaturi de Georgina si am inteles-o atat de bine ca nu-mi venea sa cred. Apoi am gasit forumul de pe amazon.com si recomandarile, cu gramada. Puteti sa va inchipuiti ce primavara palpitanta am avut in 2010 cu toate comorile astea descoperite. Apoi am primit un ereader si este cel mai bun prieten al meu. Asa ca pot sa spun ca datorita VS viata mea chiar s-a schimbat,imi placea sa citesc si pana atunci foarte mult dar nu descoperisem cartile de genul acesta si nici nu aveam habar ca exista atatea carti electronice. P.S. Am depasit de mult borna 300 de carti de gen si toate astea de atunci. VOTUL MEU VS

Georgiana Serban said...

Nu se poate!Nu-mi vine sa cred in ce situatie penibila ma puneti.
Cine a ales aceasta confruntare?Pe baza caror criterii au fost selectionate????
Nu e corect,pt ca pt mine ambele sunt de suflet,si este o decizie foarte grea sa aleg.
VS este seria pe care o votez,si ca in cazul Ank-ai aceasta serie este prima achizitionata de mine.Mi-a deschis apetitul pt vampiri.....
Sper ca in rundele viitoare sa nu mai fiti asa de "crude"
Glumesc,sper ca nu se supara nimeni.Da?
PS:Am votat VS,dar raman cu sufletul indurerat la gandul ca am tradat-o pe Mead.

Christyna said...

@Giorgiana, criteriul ales pentru perechi a fost gasirea unor elemente comune in cele 2 serii. In cazul de fata, 2 serii pentru adulti. N-ar fi fost corect sa intre in confruntate una pentru adulti cu una YA, nu-i asa? :P Oricum ideea era sa va punem in dificultate, pentru ca aceasta competitie, desi lunga, sa nu va plictiseasca. Daca am reusit pana acum, nu putem decat sa ne bucuram.

P.S. Eu si Mona am ales perechile

Simona Husaru said...

Sunt curioasa care din ele iese castigatoare :D Eu nu am citit niciuna insa as inclina spre GK :D

vanillamoon said...

Deoarece încă nu am reușit să mă apuc de seria GK, am votat Vampirii Sudului, cărți pe care le citesc cu mare plăcere, deși sunt puțin în urmă cu cititul (urmează să citesc volumul 7).

georgiana serban said...

E, pai felicitarile mele!
Chiar ne-ai pus in dificultate.
Am gresit oare ,comentariul meu a fost cam sarcastic?
Nu am avut intentia sa supar pe nimeni.SCUZE.
Si da,este destul de corectsa aceasta confruntare,dar asta nu inseamna ca nu e una foarte dificila.
PS:astepr cu mare nerabdare urmatoare runda.

Christyna said...

:)) n-ai suparat pe nimeni, georgiana. din contra, ne place sa primim pareri. incercasem sa explic un pic procedura folosita la perechi. si normal ca e o competitie grea, pe cat sunt cartile de bune :P

andra lavander said...

nu-mi vine sa cred ca GK a pierdut, cred ca Vampirii Sudului atrage mai mult cititori datorita serialului, la fel se intampla si cu JV, fanii serialului citesc cartile si in general sunt dezamagiti

Cristinab said...

hopa! chiar aveam niste mici emotii :d
sunt curioasa cu cine se va duela VS in runda urmatoare!
@ andra lavander, mie imi plac cartile, m-am uitat si lasat de serial, am inceput si iar am renuntat, nu e genul meu.
parerea mea e ca, cartile sunt mai bune decat serialul.

Si soarele e o stea