Review: Pe Jumatate Moarta (Madison Avery, Cartea Intai)

O LUME MISTERIOASĂ, UN CARACTER FEMININ PUTERNIC, UMOR, SUSPANS ŞI UN STROP DE ROMANCE.

Mă numesc Madison Avery şi trebuie să vă spun că acolo se află mai mult decât puteţi vedea, auzi sau atinge. Ştiu, pentru că eu mă aflu acolo. Şi văd. Aud. Ating. Trăiesc.

Balul de absolvire al lui Madison a fost mortal – la propriu. Din cine ştie ce motiv, ea a fost ţinta unui spintecător al întunericului – da, genul acela de spintecător – decis să scape de ea, cu trup şi suflet. Dar, înainte ca spintecătorul să-şi încheie treaba, Madison a reuşit să-i ia amuleta ciudată şi strălucitoare şi să scape.

Acum, e captivă pe Pământ – moartă, dar nu dispărută. Cumva, amuleta îi oferă iluzia unui corp, permiţându-i să trăiască la limita dintre viaţă şi moarte, undeva între acum şi ceea ce urmează. Nu ştie de ce, spintecătorul întunericului e pe urmele ei, dar ea n-are de gând să stea cu mâinile în sân şi să lase soarta să-şi urmeze cursul.

Cu puţină ingeniozitate şi cu ajutorul unui spintecător al luminii (unul dintre tipii buni! poate…), dar şi al băiatului de care e  îndrăgostită, precum şi al (o, da!) îngerului ei păzitor, Madison e gata să-şi ia destinul în propriile mâini o dată pentru totdeauna, înainte ca acesta să o controleze pe ea.

Asta dacă ea crede în asemenea lucruri.

„Romanul de debut pentru tineri al lui Kim Harrison e plin de stil şi original. Teribil de distractiv , cu numeroase întorsături de situaţie.” – Kelley Armstrong, autoarea bestseller New York Times a seriei Forţele răului absolut

„Când e vorba de un roman de Kim Harrison, mă aştept la acţiune, umor, construirea de noi lumi, personaje feminine puternice, prietenii adevărate şi un strop de dragoste. Le-am găsit pe toate în această carte.” – Melissa Marr, autoarea bestseller New York Times a seriei Wicked Lovely.

Dupa cum stiti cartea a aparut la editura Leda careia ii si multumim pentru  exemplarul oferit ; daca o vreti si voi dati click pe imagine. 

Parerea mea:

O să încep prin a vă avertiza că, în cazul în care nu o să mai „auziți” de mine, atunci sigur Cristina m-a mâncat cu fulgi cu tot... pentru că e a treia carte pe care am citit-o în locul aceleia pe care ar fi trebuit s-o citesc (la propria-mi dorință). De ce v-am spus asta? Pentru că nu a fost doar vina mea. În principal a fost vina cărților. Aşa şi cu „Pe jumătate moartă”; eram deja comod aşezată în pat când mi-am dat seama că K era depaaaarteeee în sufragerie. Fiind exclus orice drum până acolo şi-napoi m-am uitat ce am pe aproape (în biblioteca fetelor adică). Am ales „Pe jumătate moartă” pentru că prea era o pată mov printre atâta negru şi nu am mai lăsat-o din mână...

„Pe jumătate moartă” începe într-o notă destul de serioasă; problema morții, chiar şi „pe jumătate” nu e prea uşor de acceptat de nimeni deoarece ne face să ne gândim la lipsa unui real viitor al persoanei respective. Cum ar putea fi posibil? Calea găsită de autoare, destul de la îndemână dacă e să ne gândim că e o premisă a tuturor religiilor, îi dă o libertate de mişcare de care se foloseşte bine deşi nu întotdeauna la capacitatea oferită.

„Îmi deplânsesem moartea prematură, mă revoltasem şi, când furasem o amuletă de la ucigaşul meu, reuşisem cumva să mă salvez. Amuleta îmi dădea iluzia că am un corp. [...]”

Treptat nota serioasă este punctată de elemente hazlii (îngerul păzitor e o dulceață) ce te fac să laşi pe planul doi faptul că eroina principală e chiar moartă.

Mi-a plăcut ideea pe care o pune în atenția adolescenților, fără a încerca să dea lecții, despre soartă şi liberul arbitru. Această dilemă este eternă şi cred că prinde bine tinerilor să se gândească la ea. „- [...] Alegere? Soartă? Sunt acelaşi lucru. Nu văd nicio diferență. [...]”

O altă problemă pusă pe tapet, care-mi place şi mă face să mă gândesc şi la nuvela lui Philip K. Dick – „Raport minoritar” (poate ați văzut măcar filmul cu Tom Cruise) e aceea de a stabili ce trebuie făcut cu cel care VA săvârşi o faptă rea. Trebuie pedepsit înainte de o săvârşi? Trebuie să i se dea şansa să nu ia acea decizie rea? Motivele lui contează? În funcție de răspuns, dacă veți ajunge la unul, vă va lămuri în legătură cu următoarea problemă. Personajele bune sunt chiar bune, dar cele rele sunt toate chiar atât de rele? Unde e adevărul, cum îl putem descoperi?

Ce nu-mi place e faptul că (aşa mi se pare mie) autoarea (1) schimbă brusc motivațiile spintecătorilor (2) nu dă explicații prea bune de ce.

Nu lipseşte idila şi cred că abordarea e verosimilă. Mi-a plăcut că legătura dintre Madison şi „supraveghetorul” ei nu are nimic romantic dar sunt curioasă cum va evolua aceasta...

Mai scârțâie în unele părți. Unele personaje sunt neexploatate suficient, altele par a fi cliché. Uneori avem de-a face cu explicații prea facile şi convenabile...

Oricum a fost o lectură plăcută care m-a făcut (împotriva voinței mele de a o asculta pe Cristina) să nu las cartea din mână până ce n-am ajuns la ultima pagină. Finalul lasă uşa larg deschisă tuturor posibilităților.

„La naiba. Ce mai urmează?”