Friday, September 30, 2011

Recenzie - Legacy by Cayla Kluver

Dacă nu aţi văzut prezentarea seriei postată acum câteva zile (vedeţi mai jos pe blog), trebuie specificat că Legacy este prima parte dintr-o trilogie, aşa că să nu vă aşteptaţi la ceva definitiv la sfârşitul volumului.

Nu veţi avea parte de aventuri tumultoase şi amoruri fierbinţi, cel puţin nu în acest volum. Povestea curge domol dar nu plictiseşte, e construită şi condusă bine. Evoluţia te satisface deşi nu este cea la care te aşteptai sau cea pe care poate ţi-ai fi dorit-o.
Fără artificii gratuite şi inutile, fără amănunte exagerate autoarea prezintă o viaţă de curte viabilă, realistă pe care ţi-o poţi închipui uşor şi ale cărui reguli stabilesc limitele stricte în care personajele evoluează.
Într-o lume în care rolul femeii este desconsiderat, eroina noastră se află într-o poziţie cu adevărat delicată. Ea e pusă în situaţia să aleagă între ce i-ar vrea inima şi ce i-ar dicta mintea, între sentimente şi datorie. Dragoste, alegeri, primi fiori, drumul spre maturizare, sensibilitate şi decizii – le găseşti pe toate.
Atmosfera te absoarbe subtil şi niciun personaj nu-ţi este (total) antipatic, dimpotrivă. Am găsit pentru fiecare calităţi şi/sau comportamente de admirat şi astfel toate personajele mi-au devenit cel puţin agreabile.
Este prima carte în care nu mă pot, de la bun început, poziţiona decisiv sau cum mai vreţi să-i spuneţi într-o „echipă” şi, ţineţi cont, sunt trei echipe. Cu Dimitri, Barrons, Bones... a fost floare la ureche. În Legacy însă ţin cu fiecare dintre cei trei „pretendenţi” atunci când e prim plan (unuia dintre ei eu i-am acordat acest statut deşi bănui că a fost/este şi intenţia autoarei). Recunosc că am un preferat dar tare îmi e că, de data asta, în final nu va fi el fericitul câştigător al inimii şi mâinii Alerei. Probabil se va sacrifica pentru ea. De fapt, oricare dintre cei trei s-ar putea sacrifica pe sine pentru Alera sau pe Alera şi dragostea ei/lor pentru binele regatului. Trist, nu? Sau mai bine gândiţi-vă că, se pare, preferatului Alerei (nu şi al meu), îi este ursit să subjuge regatul acesteia.
Eşti ţinut în priză şi nu ştii la ce să te aştepţi; acum crezi că se aranjează apele în favoarea unuia pentru ca apoi să se schimbe în favoarea altuia... de aceea zic, sper că favoritul meu are încă şanse.
Poate părea că Legacy are un subiect spus şi respus dar pe mine m-a făcut să tânjesc după momente libere pentru a o citi şi să regret că am stat prea mult la taclale pe net în loc să citesc.
Inocenţa autoarei (se spune că a scris cartea la 14 ani) dă un aer plăcut, un suflu proaspăt şi face să merite a fi citită cartea. Nu vă faceţi iluzii, nu pare scrisă de un adolescent.
Sper sincer să vă placă.
Punctele minus? Trebuie să aşteptăm până în februarie 2012 pentru volumul doi şi cine ştie cât pentru deznodământul din volumul 3 (Harlequin Teen zice că tot până în 2012 – să sperăm).

We will return without injury”, he promised. „But if not, know that what happened between us is in the past, and that you never left my heart.”

6 comments:

Geo. said...

Draguta recenzie!Deci ..nu ai spus mare lucru despre continutul cartii - in sensul asta ma refer la trairile personajelor ci te-ai concentrat undeva de asupra si ai vorbit despre cum ti s-au parut tie personajele si stilul autoarei,in general!Ceea ce mie se pare destul de ok si sa stii ca suna bine,cu toate ca nu pare genul meu! :D

CCAM said...

Nu vreau sa spun ce se-ntampla in carte...nu vreau sa stric surpriza celor care ar voi s-o citeasca. Altfel as fi putut sa iau pagina cu pagina si intamplare cu intamplare, sa despart firul in patru! Oricum, mi-a placut foarte mult cartea, desi Mirela a zis ca i s-a parut c-am criticat-o... poate ar fi cazul sa nu va mai plictisesc...Vreti tensiuni, conflicte.. amoroase - are, vreti ceva actiune - are, iubiri impartasite sau nu - are...
Auzi! draguta! Clar un mod "dragut" de a-mi spune ca nu ma pricep!

Geo. said...

DEEECI!!TE PRICEPI!GOD!!
=))=))
la mine "Dragut" inseamna mult mai multe decat un simplu .. "dragut"!
Sper sa pricepi si sa nu te incurci ma irau ! :))

Larisa said...

Foarte reusita recenzia, bravo! Citatul este atat de romantic... si sa fii atat de talentat la 14 ani...wow!

Palmaciu Elena said...

Imi place recenzia .cartea este foarte interesanta imi place la culme cum ai descris-o

andra lavander said...

o doamna cu trei pretendenti, ce femiei n-ar vrea sa fie in locul ei?

Si soarele e o stea

Bloguri, Bloggeri si Cititori