TEAMA DE...

Storia Books ne-a provocat sa vorbim despre frica, iar noi am raspuns. #farateama  #invingefrica

"Succesul înseamnă a fi în stare să mergi din eșec în eșec, fără să-ți pierzi entuziasmul."  - Winston Churchillb

Cea mai mare temere a mea poate fi una dintre cele mai previzibile sau poate părea ceva ciudat pentru că nu este o temere tangibilă. Liceul sau mai degrabă ulimii ani de liceu au trezit în mine o frică ce a crescut în timp ca o creatură diabolică pe care o hrănești zilnic cu neliniște și anxietate: frica de eșec.

Este ceva așteptat la noi în țară ca la 16 sau 17 ani să știi ce vrei să faci cu viața ta, să ai întregul viitor plănuit cu grijă și să nu dai înapoi nici măcar un moment în drumul spre împlinirea țelului tău. Însă, de fapt, la vârsta asta nu știi nici măcar cine ești astăzi, cu atât mai puțin cine vei fi peste 5 sau 10 ani. Este acel moment în viața când toată lumea are așteptări de la tine, tot efortul părinților de a te susține până la această vârstă așteaptă să fie recompensat cu note mari la bacalaureat, la examenul de admitere la facultate și un viitor luminos.

Sunt oameni care știu de mici ce își doresc de la viața lor, eu însă am trecut prin etape, de la ”doctor de animale” la actriță, psiholog și o întunecime completă în ceea ce privește viitoarea mea meserie. Am cunoscut chiar și oameni care de la 4 ani și-au dorit același lucru și pe care incapacitatea de a-și atinge țelul i-a doborât complet sau momentul în care au ajuns exact acolo unde și-au dorit a fost o dezamăgire totală. Eu, însă, pusă în fața uneia dintre cele mai importante decizii am făcut o alegere nu foarte rațională sau informată. Au urmat apoi ani întregi în care nu simțeam prea des că am făcut alegerea potrivită, nu știam cum să dau înapoi fără să consider că am eșuat, îmi doream să mă fi avertizat cineva că nu e așa cum ți se spune la început, că e greu, că prea puțini reușesc și că adesea nici măcar nu depinde de mine.

La o conferință am auzit probabil cel mai bun sfat, cel de care aveam nevoie dar care nu venea de la nimeni din jurul meu: ”Sunteți tineri, acum este momentul să eșuați, să greșiți, să o luați de la capăt. Nu ați ajuns încă sus deci căderea nu va fi prea dureroasă, așa cum va fi în câțiva ani, când veți vrea să dați înapoi.” Sfatul suna extraordinar, dar nu aveam habar cum să-l aplic. Să dau înapoi, să renunț la facultate însemna un eșec și nu știam cum să gestionez un astfel de deznodământ. Nu mai eșuasem niciodată până atunci. Eram îngrozită de ce vor zice ceilalți. Și, mai important, încă nu descoperisem acel lucru pe care mi-l doream, eram mai dezorientată ca niciodată. Așa că am continuat. Și am ajuns astăzi în punctul în care nu mai pot merge decât înainte. Uneori îmi pare rău că nu am eșuat în trecut, pentru că acum pare mult mai dureros să nu reușesc.

Dar din toate astea am învățat că e OK să nu ai habar ce să faci cu viața ta și că majoritatea oamenilor nu vor ști niciodată dacă și-au ales bine meseria. Și poate lucrul cel mai important, am învățat că e în regulă să dai înapoi, să nu fii o proiecție a visurilor și speranțelor celor din jur. Este important să experimentezi eșecul devreme, să te încumeți la drumuri din care știi că nu vei ieși invingător pentru că experiența înfrângerii la o vârstă fragedă te va ajuta imens mai târziu.  

Voi ce temeri aveti si cum le combateti?