Saturday, March 3, 2018

Recenzie! Fata cu toate darurile de M.R. Carey


Plin de emotie si captivant de la prima pagina pana la final, Fata cu toate darurile este cel mai puternic thriller distopic pe care il veti citi anul acesta.

Melanie este o fata foarte speciala. Dr. Caldwell o numeste „micul nostru geniu“.

In fiecare dimineata, Melanie asteapta cuminte in propria celula sa fie luata si dusa la clasa ei. Atunci cand Sergentul Parks vine dupa ea, arma lui este intotdeauna incarcata si indreptata spre ea cat timp doi dintre oamenii lui o imobilizeaza intr-un scaun special. Ea nu crede ca oamenii o plac prea mult. Glumeste cu ei ca nu ii musca, dar ei nu rad deloc.

Melanie iubeste scoala. Adora sa invete despre adunari si silabe si despre lumea care exista in afara clasei si a celulelor in care traiesc copiii. Cateodata ea ii povesteste invatatoarei favorite toate visurile pe care le are pentru cand va creste mare si va explora lumea. Melanie nu stie de ce asta o intristeaza atat de mult pe domnisoara Justineau.

„Cel mai bun roman pe care l-am citit tot anul. Un thriller distopic cu o inima reala, sangeranda. Recomand. Recomand. Recomand.“ - Maggie Stiefvater

„Daca cititi un singur roman anul acesta, sa fie Fata cu toate darurile, e fantastic!“ - Martina Cole



Parerea mea:

Nu ma consider o mare fana a cartilor cu zombi, dar atunci cand una imi atrage atentia imi doresc sa si merite timpul petrecut in compania ei. “Fata cu toate darurile” nu m-a dezamagit, ba chiar a fost mai buna decat ma asteptam. 


Povestea este una distopica. Personajele incearca sa supravietuiasca unei apocalipse in care majoritatea populatiei a fost infectata cu un virus, transformandu-i in zombie sau flamanzi, asa cum i-a numit autoarea. Exceptie fac un grup de copii cu varsta pana in 10 ani, acestia fiind flamanzi cu simturile intacte, capabili sa gandeasca si sa ia decizii, aproape umanii, numai ca sunt letali. 

In central intamplarilor este Melanie, o tanara tinuta intr-un centru pentru copii deosebiti, unde fiecare copil are celula lui, iar atunci cand trebuie sa se duca la clasa, ei sunt legati intr-un scaun cu rotile si insotiti de trei soldati inarmati. Melanie este un copil dulce si foarte intelligent, caruia ii place scoala, ba chiar are si un profesor preferat, domnisoara Justineau. 


Mi-a placut foarte mult acest personaj, Melanie, ea fiind sincera si curioasa, exact asa cum ar trebui sa fie un copil normal, numai ca ea nu este, iar faptul ca se comporta ca unul, in situatia data, te face sa o indragesti si mai mult. 

„Melanie îşi spune: atunci când visele devin realitate, realitatea ta se modifică. Nu mai eşti persoana care a avut acele vise, aşa că ai senzaţia că auzi ecoul unor întâmplări de demult.”

Actiunea romanului incepe in momentul in care baza militara unde sunt tinuti copii este atacata de flamanzi, iar Melanie fuge, impreuna cu domnisoara Justineau, doctorul bazei si cativa soldati. Elementele de groaza sunt pline de suspans si tensiune iar cele stiintifico fantastice te pun serios pe ganduri. 

"Primul lucru pe care il face Melanie cand ramane singura cu doamna doctor Caldwell este sa se duca in celalalt capat al camerei si sa se lipeasca cu spatele de perete. De acolo, speriata si precauta, urmareste fiecare miscare a femeii si e pregatita sa tasneasca pe usa deschisa dupa domnisoara Justineau la primul gest suspect. 
Dar doamna doctor Caldwell se prabuseste pe un scaun, prea istovita sau prea ingandurata ca sa-i mai pese de Melanie. Nici macar nu se uita la ea. 
In oricare alta imprejurare, Melanie si-ar dori sa exploreze locul acesta. A vazut tot felul de lucruri noi si uluitoare intreaga zi, dar Sergentul le-a impus un ritm rapid si nu a avut timp sa se opreasca si sa se uite mai bine la minunile de pe marginea drumului: copaci si lacuri, garduri din sipci, indicatoare rutiere despre locuri ale caror denumiri le cunoaste din lectii, panouri cu afise rupte si transformate in mozaicuri abstracte. Si animele — pasari ln vazduh, soricei, sobolani si arici prin ierburile de langa drum. O lume prea mare pentru a putea fi absorbita dintr-odata, prea noua pentru a avea nume."


Finalul este unul la care nu ma asteptam, dar pot sa spun ca nu am fost dezamagita, ba chiar a facut sa para totul mai plauzibil. A fost aproape perfect, pentru mine cel putin. 

Trebuie sa dati o sansa acestui roman. Lectura placuta! 



Multumim editurii Nemira pentru exemplar! 


Follow on Bloglovin

No comments:

Si soarele e o stea