Harry Potter si Copilul Blestemat

Thursday, November 5, 2015

Mănușa de aramă, volumul al doilea din seria Magisterium de Holly Black și Cassandra Clare, în curând la Corint Junior!


Inamicul este aproape. Foarte aproape.

Pentru Callum Hunt, vacanța de iarnă nu este ca pentru alți copii. Ființa cea mai apropiată de el este un lup al haosului pe nume Havoc. Tatăl lui suspectează că este trimis, în secret, de forțele răului. Și, desigur, mulți dintre copii nu vor reveni în lumea magică de la Magisterium din toamnă.
Nu este ușor pentru Call… și devine și mai greu când, uitându-se în subsol, descoperă că tatăl lui ar putea încerca să-i distrugă atât pe el, cât și pe Havoc.
Call fuge înapoi la Magisterium, dar lucrurile se complică și mai mult. Alkahest – o mănușă de aramă capabilă să despartă anumiți magicieni de puterile lor – a fost furată. Iar în încercarea lor de a găsi vinovatul, Call și prietenii săi Aaron
și Tamara atrag atenția unor ființe foarte periculoase și se apropie și mai mult de un adevăr înspăimântător.
Pe măsură ce misterele de la Magisterium se adâncesc și se înmulțesc, autoarele Holly Black și Cassandra Clare își implică cititorii în aventura extraordinară a unui băiat de care depinde soarta întregii lumi.

Caută în librării primul volum din seria Magisterium, „Testul fierului”, sau comandă-l de pe Editura Corint.


Follow on Bloglovin

1 comment:

Maria said...

Nu am citit nicio carte de Cassandra Clare.As vrea sa citesc Dispozitive Infernale.

Ratings