Pro Video lansează în luna august o nouă ecranizare Disney a celebrului basm Cenuşăreasa, pe suport DVD şi Blu-Ray.
După 65 de ani de la premiera animaţiei realizate de Studiourile Disney, regizorul Kenneth Branagh readuce în atenţia publicului basmul nemuritor care a încântat generaţii întregi, într-un spectacol vizual uimitor.
În această nouă ecranizare a basmului, tânăra actriţă Lily James o interpretează pe Cenuşăreasa, care se îndrăgosteşte de fermecătorul prinţ Kit, interpretat de actorul Richard Madden, devenit celebru graţie rolului jucat în serialul „Urzeala tronurilor".“Cenuşăreasa” s-a bucurat de o echipă de renume pentru design şi costume, din care a facut parte Sandy Powell, deţinătoare a trei premii Oscar.
Când tatăl ei moare, frumoasa Ella are parte numai de necazuri din partea mamei ei vitrege. Transformată în slujnică și cu numele schimbat în Cenușăreasa, fata ar putea ușor să-și piardă speranța, dar ține la sfatul primit de la mama ei pe patul de moarte, "Fii bună și ai curaj!". Viața Cenușăresei se schimbă o dată pentru totdeauna când în pădure dă peste un străin chipeș, despre care habar nu are că este chiar prințul regatului. Oare îl va mai întâlni?
Cumpărătoarele noului film pe DVD sau Blu-Ray au şansa de a participa la un super concurs.
“Cenuşăreasa Modernă”
Haideţi să schimbăm percepţia asupra Cenuşăresei! Alege să fii specială, strălucitoare tot timpul, nu doar la bal. Bunătatea, graţia şi încrederea în sine vor fi recompensate cu un pictorial special în revista Tango - MAREA DRAGOSTE.
Cenuşăreasa MODERNĂ îşi va completa stilul şi eleganţa cu un smartphone de ultimă generaţie LG G4, cu care va ţine în permanenţă legatura cu prinţul ei. Şi îşi va întregi ţinuta cu o rochie specială oferită de Sipet de Sidef.
Cumpărătoarele trebuie să trimită codul de pe flyerul din interiorul DVD-ului şi ce înseamnă pentru ele:”Fii bună şi ai curaj!” accesând aplicaţia de concurs de pe pagina de Facebook ProVideo. Concursul se desfăşoară între 25 august şi 30 septembrie.
Filmul este disponibil în toate magazinele de specialitate şi marile centre comerciale din ţara la preţul recomandat de 52.9 lei pe DVD și 79.9 lei pe Blu-Ray.
Pro Video este cel mai important distribuitor de home entertainment de pe piaţa românească, având ca principal obiect de activitate exploatarea licenţelor pentru produsele Disney, Warner Bros., independenţi şi locali, în format BLU-RAY 3D, BLU-RAY şi DVD.
11 comments:
Am vazut filmul, e foarte frumos! <3 <3 <3
Şi eu l-am văzut! E adorabil! ♥♥♥
Şi tu l-ai văzut online, nu? E aşa drăguț.
Si eu am vazut filmul recent.A fost foarte dragut <3
Şi mie mi-a plăcut mult. A fost o variantă minunată. ♡
success for all :)
blog is amazing ==> Pengobatan Alami Panas Dalam
Da, online l-am vazut si e foarte frumos
Mie mi-a plăcut că s-a pus accent și pe povestea de dinainte de moartea tatălui Ellei ca să facă povestea mai mult sens atunci când ea rămâne cu mama și surorile vitrege.
Si mie mi-a placut acest detaliu, e cel mai buna versiune a Cenusaresei de pana acum. Si actorii au fost pe placul meu <3
La mine, prințul. De obicei, originalul "Prinț Charming" nu era bine pus în evidență.
Post a Comment