Monday, July 27, 2015

Recenzie! Indrazneste sa iubesti (Destine la limita #2) de Katie McGarry

Volumul al doilea din seria Destine la limită

„TE PROVOC…”
Dac-ar ști cineva adevărul despre viața pe care o duce acasă Beth Risk, mama ei ar fi trimisă la închisoare, iar Beth, adolescenta de șaptesprezece ani, cine știe unde. Așa că ea își protejează mama cu orice preț. Până în ziua în care unchiul ei își face brusc apariția, forțând-o pe Beth să aleagă între libertatea mamei și propria fericire. Așa se întâmplă că Beth se pomenește locuind împreună cu o mătușă care n-o vrea și frecventând o școală care n-o înțelege. Deloc. Cu excepția unui băiat care n-ar trebui s-o înțeleagă, și totuși…
Ryan Stone e băiatul de aur al orașului, un jucător de baseball vedetă… cu secrete pe care nu le poate destăinui oricui. Nici măcar prietenilor cu care împarte totul, inclusiv permanentele provocări spre fapte nebunești. Iar cea mai nebunească dintre toate? S-o invite la o ieșire împreună pe skaterița care nici că putea să fie mai puțin interesată de el.
Dar ceea ce debutează ca o provocare ajunge să fie o atracție intensă la care nu se așteptau nici Ryan, nici Beth. Dintr-odată, băiatul cu imagine impecabilă își riscă împlinirea visurilor — și viața — pentru fata pe care o iubește, iar fata care nu lasă pe nimeni să se apropie prea mult se provoacă pe ea însăși să vrea totul…

Părerea mea

În primul rând, vreau să mulțumesc librăriei online Librex pentru această superbă carte.

Trebuie să recunosc că în Destine la limită Beth a fost personajul pe care l-am plăcut cel mai puțin. Nu avea nici povestea lui Noah, nici umorul lui Isaiah. Deci, Beth îmi era cam antipatică, dar am hotărât să ii acord o șansă, așa că am început Îndrăznește să iubești. Primele pagini nu m-au făcut deloc să o plac mai mult, ba chiar am înțeles-o și mai puțin. Fiica unei alcoolice, a cărei viață a fost distrusă de droguri, alege să se refugieze tot în droguri și alcool.

Beth trăiește cu impresia că nimeni nu o înțelege și că toți îi vor răul, este adolescenta tipică, poate puțin cam dramatică după părerea mea. Dar, încet, încet, am descoperit că nu e chiar atât de rea. Are un simt al umorului cam ciudat, dar este loială și știe să iubească din toată inima.

Întreaga viață a lui Beth se învârte în jurul mamei sale și, cum ar putea să nu-i poarte de grijă, când tatăl le-a părăsit numai din vina ei? Pentru a-și salva mama de la închisoare, Beth se mută cu unchiul care a părăsit-o de mică și respectă toate regulile pe care i le impune acesta. Ultimul an de liceu devine, dintr-odată, un adevărat coșmar. Mai ales atunci când băiatul popular din echipa de baseball nu o lasă în pace, iar prietena din copilărie o vrea înapoi, în gașca ei.

Nu vreau să mai fac alegeri greșite. Și, cumva, cred că orice alegere e greșită, pentru că o fac eu..

Ryan nu pierde niciodată, iar când fata din cauza căreia a pierdut o provocare îi iese din nou în cale are ocazia de a dovedi acest lucru. Dar, cu cât o cunoaște mai bine pe Beth, cu atât își dă seama că pentru el ea nu reprezintă doar un trofeu, ci este fata care îl fascinează. Prins între familie și pasiunea pentru baseball și pentru scris, Beth apare ca o gură de aer proaspăt, dându-i lumea peste cap și făcându-l să realizeze ce este cu adevărat important.

Nu m-am îmbătat turtă decât de două ori în viață. O dată, când Mark a anunțat familia că e gay. A doua oară când l-a dat tata afară din casă din cauză aununțului ăstuia. Ambele incidente s-au petrecut la interval de trei zile. Lecțiile deprinse din asta: să nu-i spui tatălui tău că ești gay și beția nu schimbă niciun adevăr. Îți aduce doar o durere de cap a doua zi, dimineața.

Încă din Destine la limită, i-am văzut pe Beth și Isaiah ca pe un viitor cuplu, nu m-am gândit nici măcar un moment că nu vor rămâne împreună. Dar, așa cum a precizat autoarea în interviul de la finalul cărții, Beth și Isaiah sunt prea asemănători și, pentru a se descoperi, au nevoie de provocarea cuiva din exteriorul lumii lor. Ryan este exact ceea ce Beth are nevoie pentru a-și deschide inima.

Îmi place de tine . Îmi. Place. De. Tine. Recunosc, ești enervantă. Uneori mă iriți până în pragul demenței, dar ești în stare să-mi dai replici ca nimeni altcineva. Atunci când râzi, și mie îmi vine să râd. Când zâmbești, îmi vine să zâmbesc. Ce naiba, vreau să fiu eu cel care te face să zâmbești. Și ești frumoasă. Ba nu, ești chiar sexy…

Povestea lui Ryan mi-a amintit de Troy Bolton, din filmul High School Muscial. Pare puțin amuzantă comparația, însă cei doi chiar seamănă din multe puncte de vedere. Troy trebuie să-și dezvolte nou-descoperitul talent la muzică și, în același timp, să-și păstreze statutul de jucător de baschet, pentru că tatăl său vrea să îl vadă în Ligă. Așa și Ryan are de ales între ceea ce vrea să îl vadă tatăl său, jucător profesionist de baseball, și marea lui pasiune pentru scris. Ambii trebuie să ia decizii importante pentru viitorul lor și, pentru a face asta, trebuie să lupte împotriva voinței părinților.


Îndrăznește să iubești seamănă mult cu Destine la limită, primul volum al seriei. Înțeleg că este o continuare, dar subiectul mi s-a părut prea asemănător. Secretul mamei, fratele pentru care se luptă protagonistul, părinții care își forțează copiii să-și construiască o carieră așa cum vor ei. Sunt cam multe asemănări, dar personajele sunt unice și se dezvoltă în ritmul lor, reacționând într-un stil propriu. Eu aș fi mândră să am un frate ca Mark.

Lectură plăcută!



Follow on Bloglovin

5 comments:

Unknown said...

Foarte frumoasa și cartea aceasta. <3 stii cumva cate volume are?

Unknown said...

Cartea este impresionanta. M-a emotionat. Frumoasa recenzie.

Unknown said...

multumesc mult, cartea are de toate: umor si emotie, din cate stiu seria are patru volume si doua povesti interpuse intre volumele 1 si 2 si 2 si 3, in Romania nu au aparut decat Destine la limita si Indrazneste sa iubesti

Maria said...

Este o carte frumoasa.Multumim de recenzie!

Unknown said...

Mulțumim pentru recenzie! În clipa asta, mă simt încurajată să cumpăr cartea. :D

Si soarele e o stea

Bloguri, Bloggeri si Cititori