Tuesday, April 28, 2015

PATRU ROMANE NOI ÎN COLECŢIA YOUNG FICTION CONNETION


VOCEA PUMNALULUI


Autor: Patrick Ness
Traducere din engleză de Florina Pîrjol
Colecţia: Young Fiction Connection
Nr. de pagini: 512
Preţ: 39.00 lei

Primul volum al trilogiei Pe tărâmul haosului, nominalizat la Carnegie Award 2009, câştigător al Guardian Children’s Fiction Prize 2008, James Tiptree Junior Award şi Booktrust Teenage Prize 2008.


Todd Hewitt e ultimul băiat din Prentisstown, un oraş mai puţin obişnuit. Oamenii pot auzi ce gândesc ceilalţi. Tot timpul. Viaţa lor se desfăşoară într-un copleşitor şi neîncetat Vacarm; nu există intimitate, nici secrete.
Chiar cu o lună înainte de a împlini 13 ani, dată la care ar urma să devină bărbat,Todd descoperă întâmplător un loc liniştit. Fără Vacarm. Însă un asemenea loc nu poate exista! Înseamnă că locuitorii din Prentisstown l-au minţit.
Şi acum va trebui să fugă ca să se salveze de la moarte...
Dar unde să fugi dacă cei care te urmăresc pot auzi TOT ce gândeşti?

Un roman în tradiţia Aventurilor lui Huckleberry Finn şi a capodoperei De veghe în lanul de secară, despre un adolescent care fuge, împreună cu câinele său vorbitor,Manchee, spre o lume normală. Chiar dacă asta înseamnă să meargă până la capătul lumii... şi mai departe.

"Ness e un scriitor foarte înzestrat, de o imprevizibilitate care-ţi dă fiori." - The Times

"Sfârşitul plin de suspans are efectul unui glonţ tras direct în stomac." - Booklist

"Un roman care curge într-un ritm furios, înspăimântător, captivant şi, uneori, sfâşietor. Este o carte care-ţi bântuie imaginaţia." - Sunday Telegraph

"Nu există nimic pe lumea asta în afară de Vacarm, nimic altceva decât gândurile permanente ale oamenilor şi toate lucrurile venind la tine şi la tine şi la tine, din clipa în care spacşii au dat drumul virusului Vacarmului în timpul războiului, un virus care-a ucis jumătate din bărbaţi şi toate femeile, inclusiv pe mama mea, un virus care i-a înnebunit pe restul bărbaţilor şi care a însemnat sfârşitul pentru tot neamul spacşilor în momentul când oamenii, în nebunia lor, au ridicat armele."

Patrick Ness s-a născut în 1971 într-o bază militară unde tatăl său era sergent instructor. A locuit în Hawaii până la 6 ani, apoi încă zece ani în statul Washington. A studiat literatura engleză la University of Southern California. În 1997 i-a apărut prima povestire în revista Genre şi de atunci n-a mai renunţat la scris. "Măcar 1 000 de cuvinte pe zi – orice s-ar întâmpla."
În 2008 a publicat Vocea pumnalului, prima carte pentru tineri care i-a adus faima internaţională, urmată de celelalte două părţi din trilogia Pe tărâmul haosului şi de romanele Chemarea monstrului (Editura Trei, 2015) şi More Than This (2013). A scris şi literatură pentru adulţi: The Crash of Hennington (2003), Topics About Which I Know Nothing (2005), The Crane Wife (2014).


BĂIATUL ECHO


Autor: Matt Haig
Traducere din engleză Luminiţa Gavrilă
Colecţia: Young Fiction Connection
Nr. de pagini: 448
Preţ: 39.00 lei

O poveste zguduitoare despre iubire, pierdere şi ceea ce ne face cu adevărat umani.

Audrey s-a înconjurat mereu de cărţi şi muzică, filosofie şi visuri. E ceea ce o deosebeşte de fiinţele Echo, nişte maşinării misterioase, lipsite de emoţii, alcătuite în aşa fel încât să semene cu fiinţele omeneşti şi să servească stăpânilor umani.
Daniel e un Echo – dar e diferit de cei din specia lui. Simte o puternică legătură cuAudrey; un sentiment pe care n-a fost programat să-l aibă şi pe care nu şi-l poate explica.
Dar e hotărât să încerce.

"Excelent... foarte omenesc şi sensibil." - Patrick Ness

"Minunat de amuzant, inventiv si captivant." - The Times

"O poveste extraordinară, de citit dintr-o suflare." - The Sun


"Noi urma să fim o lume a noastră, un univers în doi, şi asta era bine. De fapt, era incomparabil mai bine decât un univers al unuia singur.
Ea însemna totul.
Ea însemna speranţă, teamă, iubire şi durere.
Ea era cât se poate de vie. Iar a fi viu înseamnă a avea posibilităţi şi incertitudini. Viaţa este ceva iraţional, iar iraţionalul nu poate fi cartografiat. De aceea, în fiecare viaţă — în fiecare viaţă adevărată — există o încrengătură de alte vieţi, ca în grădina potecilor ce se bifurcă despre care citisem cândva. Să iubeşti pe cineva este un proces prin care îl ajuţi pe celălalt să găsească cea mai bună variantă dintre vieţile posibile şi să o trăiască."

Matt Haig iubeşte aceeaşi femeie de peste 20 de ani, adoră peisajele marine, este fascinat de aeroporturi şi de călătorii.
Se teme de nebunie şi de moarte, îl îngrozesc aisbergurile şi dezaprobă fundamentalismul de orice fel.
N-ar putea trăi fără familia sa, fără scris şi fără filmele şi cărţile preferate.
Este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori britanici contemporani.
Printre romanele sale multipremiate, traduse în 30 de limbi, se numără: The Last Family in England, The Radleys, The Dead Fathers Club şi The Humans.


JUMĂTATEA SĂLBATICĂ


Autor: Sally Green
Traducere din engleză de Ioana Filat
Colecţia: Young Fiction Connection
Nr. de pagini: 416
Preţ: 39.00 lei
Al doilea volum al trilogiei HALF LIFE

Time Magazine o numeşte "periculos de captivantă", iar Daily Telegraph declară căSally Green este "noua J.K. Rowling".
Descoperă povestea pe care cititorii din lumea întreagă o aşteaptă cu sufletul la gură.

După ce şi-a întâlnit tatăl, pe Marcus, temutul Vrăjitor Negru, şi a primit de la acesta cele trei daruri, semnul devenirii unui Vrăjitor cu drepturi depline, Nathan luptă pentru supravieţuire, hăituit de Vânătorii Consiliului şi mânat constant de dorinţa de a-l regăsi pe Gabriel şi de-a o salva pe Annalise.
Adevărata provocare însă este să înveţe să-şi controleze Darul proaspăt descoperit, latura sălbatică a sinelui, sursa unei puteri ce ameninţă să spulbere totul în calea ei. Iar miza nu e numai propriul său destin, ci destinul întregii lumi a Vrăjitorilor.

"Din nou, Sally Green răstoarnă definiţiile. Ce înseamnă sălbatic? Ce înseamnă uman sau civilizat? Tensiunea insuportabilă, dorinţa de a supravieţui cu orice preţ, precum şi dihotomia bine-rău, dragoste-ură, sălbatic-civilizat, toate acestea bântuie cititorul, culminând cu un deznodământ care anunţă atmosfera sumbră şi misterioasă din ultimul volum al trilogiei." – Booklist

"Jumătatea Sălbatică are personaje la fel de complexe, elementul magic la fel de pregnant şi scene de acţiune tot atât de tensionate ca în romanul care o precede,Jumătatea Rea." – Publishers Weekly

Sally Green locuieşte în nord-vestul Angliei. A avut diverse slujbe (plăcute şi mai puţin plăcute), apoi a deţinut chiar o funcţie importantă într-o companie. Însă viaţa ei s-a schimbat când şi-a descoperit bucuria de a scrie şi a început să pună pe hârtie poveştile la care a visat dintotdeauna. E o cititoare pasionată şi adoră plimbările în natură. În fiecare dimineaţă îşi propune... să bea mai puţină cafea.
La Editura Trei a apărut Jumătatea Rea, romanul său de debut şi primul volum al trilogiei Half Life. Drepturile de publicare au fost vândute în 50 de ţări. Fox 2000 a achiziţionat drepturile de ecranizare.


LA RĂSCRUCE DE DRESURI


Autor: Louise Rennison
Traducere din engleză şi note de Lavinia Branişte
Colecţia: Young Fiction Connection
Nr. de pagini: 280
Preţ: 29.00 lei

Primul volum din seria AVENTURILE LUI TALLULAH CASEY

Uau. Asta e. Asta înseamnă c-am crescut. Pe cont propriu, la Şcoala de Arte. Deci rămâi cu bine, Tallulah, fată şuie, şi hellooooo, Lullah, star pe scenă şi..... opaa. O. Pa.

Tallulah Casey este pregătită să-şi descopere partea artistică şi să-şi facă noi prieteni.

La Şcoala de Arte din Yorkshire Dales, unde nu există magazine de haine sau cosmetice, ci mlaştini, păduri, un han fioros şi multe oi, Tallulah va descoperi, în ciuda atmosferei stranii desprinse parcă din La răscruce de vânturi, un grup de prietene pe care te poţi bizui şi talente artistice nebănuite. Tot acolo se va ataşa, deşi nu fusese prevăzut, de un pui de bufniţă.

Cititoarele în pragul adolescenţei vor râde cu gura până la urechi de peripeţiile puştoaicei cu simţul umorului şi picioare cam prea lungi...

Follow on Bloglovin

1 comment:

Unknown said...

Ma ispitesc ultimele doua carti.

Si soarele e o stea

Bloguri, Bloggeri si Cititori