Friday, January 23, 2015

Recenzie! Prea Multă Fericire de Alice Munro


„Cu dezvăluirile ei despre vremelnicia şi precaritatea existenţei confortabile de zi cu zi, această carte îţi dă fiori... o capodoperă a ficţiunii contemporane.” - Sunday Times

„Cea mai recentă colecţie de proză scurtă a lui Alice Munro îi reafirmă intuiţia pătrunzătoare... Una dintre cele mai oneste şi mai exigente proze ale timpului nostru.” - The Times

PAREREA MEA

Un tată aflat în închisoare pentru că şi-a ucis copiii îi scrie soţiei despre revelaţia de a fi primit vizita acestora dintr-o altă dimensiune, un fiu îşi părăseşte familia din motive incerte ajungând să dispreţuiască valorile societăţii moderne, o văduvă primeşte un criminal în casă ajungând să-i mărturisească toate secretele, în secolul al nouăsprezecelea Sophia Kovalevski se luptă cu efectele succesului asupra relaţiei de cuplu.

Chiar dacă au avut vieţi total separate, au trăit în perioade de timp diferite şi au cariere diferite, eroii celor 10 povestiri au ceva în comun: cu toţii au simţit sentimentul de fericire absolută într-un anumit moment al vieţii lor.

Unele au fost puternice şi capabile să depăşească orice obstacol, iar comportamentul lor a fost unul exemplar, pe când altele au luat decizii care le-au schimbat viaţa în moduri neaşteptate.

Fiecare poveste este spusă cu o voce unică, într-un mod deosebit si are câte un titlu semnificativ, ca Dimensiuni, Râpe-adânci, Joacă de copii, Ficţiune sau Prea multă fericire. Personajele sunt total distincte din punct de vedere al vârstei, al reputaţiei sau personalităţii.

Povestea mea preferată, care dă titlul acestei cărţi, este cea a Sophiei Kovalevski, matematician al secolului XIX. Aceasta trebuie să-şi găsească locul în societatea vremii, să ia decizii potrivite, într-o perioadă în care a fi femeie şi a avea o profesie este ceva ieşit din comun.

Această carte este oarecum diferită faţă de ceea ce obișnuiesc să citesc și m-a surprins în mod plăcut, fiind altfel decât am crezut iniţial. De asemenea, stilul autoarei este deosebit. Putem pătrunde în minţile personajelor pentru a afla cine au fost, ce fel de viaţă au dus și care sunt cele mai de preț amintiri ale lor.

Un alt lucru care mi-a plăcut a fost faptul că autoarea se concentrează mai mult pe defectele acestor personaje, decât pe calităţi.

Prea Multă Fericire este prima carte a lui Alice Munro pe care am citit-o. Cu toate că au fost momente când am avut impresia că firul epic este plictisitor şi descrierile prea lungi, iar asta mi-a cam stricat plăcerea lecturii, nu regret ca i-am dat o şansă.

Lectură plăcută!

Multumesc echipei Litera pentru exemplarul oferit!

Follow on Bloglovin

7 comments:

Unknown said...

Felicitari pentru recenzie! Imi place ca ti-ai expus punctul de vedere si ai reliefat ce era important in aceasta carte.

Felix said...

Incerc sa inteleg ce ti-a placut tie la aceasta carte, pe langa explicatiile date deja. Nu am nimic cu Alice Munro, insa mi s-a parut o carte ingrozitoare, atat din perspectiva povestilor deprimante, cat si din felul in care este scrisa. Povestile incep si se termina brusc, incat, dupa ce am citit prima poveste, am ramas uitandu-ma in gol, crezand ca-mi lipsesc mie pagini. Descrieri lungi si irelevante pentru poveste, personaje aduse in poveste fara introducere, incat iti ia cateva minute sa realizezi ce e cu ele. Cartea este atat de vanduta datorita renumelui scriitoarei. Nu as recomanda aceasta carte nimanui.

Alexandra Ioana said...

Foarte frumoasa recenzie :) !!!

Unknown said...

Alice Munro sună aşa de bine. E unul dintre autorii pe care regret că nu i-am încercat încă. E pe locul doi dintr-un top ruşinos de astfel de autori.

Christyna_BM said...

@Felix, in primul rand, citez din descrierea povestirii ca specie a genului epic: "Povestirea este de obicei de mică întindere, relatează un singur fapt, are personaje puține, iar interesul cititorului se concentrează asupra situației narate."
Ceea ce inseamna ca e normal sa inceapa si sa se termine brusc.
In al doilea rand, e bine sa inveti sa iti exprimi opinia fara sa o jignesti pe a celuilalt. Nici mie nu imi plac descrierile lui Marin Preda si Morometii nu a fost deloc pe gustul meu, dar asta nu inseamna ca pun sub semnul intrebarii calitatea operei lui sau motivele pentru care altora le-a placut si il considera o capodopera.

Adela C. said...

Pe mine m-a plictisit ingrozitor prima povestire si n-am putut trece mai departe. :)

Unknown said...

frumoasa recenzie, de mult timp vreau sa citesc o carte a unui castigator al premiului nobel, poate voi incepe acum

Si soarele e o stea

Bloguri, Bloggeri si Cititori