Saturday, October 25, 2014

RECENZIE! Sempre de J. M. Darhower


Vă spun cu sinceritate că nu am mai citit un asemenea roman până acum și că Sempre m-a impresionat până la lacrimi, deși îmi place să mă laud că nu prea bocesc la cărți. Nu știu dacă lumea, exact așa cum a descris-o J. M. Darhower a existat vreodată sau dacă încă mai există, undeva, într-o oarecare măsură, dar sper din tot sufletul că nu.

Haven Antonelli este o sclava a secolului douăzeci si unu. Trăiește alături de mama ei în mijlocul deșertului, izolată, departe de ochii lumii civilizate, servindu-și stăpânii. Nu are de unde să știe că există și o altfel de viață decât cea pe care o duce, pentru că s-a născut așa, aici, neavând niciodată șansa de a spera la altceva.

Dar totul se schimbă atunci când este vândută doctorului DeMarco, care o aduce în casa lui și încearcă, în felul său, să o transforme cu totul. Locuința DeMarco reprezintă pentru Haven o schimbare majoră, cu care îi este greu să se obișnuiască.

Cel mai important element nou este Carmine, fiul cel mic al doctorului DeMarco, singurul Prinț al Mafiei Italiene. Deși tatăl său l-a ferit, pe cât posibil, de toate implicațiile acestui statut, sperând ca, în timp, să îl îndepărteze cu totul, Carmine are un trecut dificil și răni adânci, pe care Haven le descoperă, le înțelege și încearcă să le vindece.

Povestea de dragoste dintre ei se dezvoltă nu atât printre obstacole, cât printre mistere, într-un mod inedit, interesant, captivant. Niciunul dintre ei nu știe cu adevărat cine este, cum a ajuns ceea ce este și ce implicații poate avea răscolirea trecutului.

Fiecare personaj are misterul lui, iar cele secundare nu se lasă mai prejos. Dar, deși par total separate, firele poveștii se leagă în final, descoperind un deznodământ uluitor.

Am citit acest roman de peste 500 de pagini pe nerăsuflate. În loc să mi se pară plictisitor, număram filele rămase, în speranța că numărul lor va crește în loc să descrească, pentru că nu voiam să ajung la final. Cu cât descopeream mai mult, cu atât doream mai mult. Autoarea și-a clădit atât de bine povestea și personajele, încât îți este imposibil să nu le îndrăgești, de aceea vi-l recomand cu căldură tuturor.

 Plină de acțiune, suspans și mister, dar și de iubire, sacrificiu și un strop de umor, Sempre este o lectură cu care nu dai greș.
Copila care nu a putut niciodată să aibă o viață a ei l-a învățat pe băiatul care avea toată lumea la picioare ce înseamnă să trăiești.
Lectură plăcută!


Mulțumesc din suflet librăriei online Books Express pentru ocazia de a citi această carte.



Follow on Bloglovin

2 comments:

Bonnie Ithil said...

Felicitari pentru recenzie, o carte foarte buna intradevar. Cred ca are sustinerea intregului stuff BM. :D

Unknown said...

Asa este, Simona :) Sempre este o carte pe care toti trebuie sa o citeasca. Foarte frumoasa recenzia, Cris.

Si soarele e o stea

Bloguri, Bloggeri si Cititori