Nume: Destine pierdute ( Dincolo de moarte #1 )
Autor: Adina Speteanu
Editura: Tritonic
Număr pagini: 398
Descriere:
Pentru Natalia, viața ei este așa cum și-a dorit. Liniștită, normală, fără evenimente surprinzătoare. Însă odată cu apariția Lorenei lucrurile încep să se schimbe, iar legendele prind viață. Realitatea nu este niciodată ceea ce pare. În spatele unei lumi aparent normale, întotdeauna se află secrete periculoase, uneori mortale.
O prietenie interzisă de regulile unei lumi blestemate. O poveste de dragoste imposibilă pune acum în pericol viața tuturor. Un suflet însetat de răzbunare își caută dreptatea. Într-un joc al morții, salvarea stă numai în forțele proprii.
Trădări, minciuni, și o legendă ce schimbă totul. Când nu mai ai nimic de pierdut, să rămâi în viață este cel mai greu...
Fragment
Stropii mari de ploaie îi atingeau părul negru ca noaptea. Pielea sa rece nu mai simţea răcoarea de afară, încălzită acum de ura care-i mistuia sufletul. Multe secole îi antrenaseră abilităţile, îl ajutaseră să devină cel mai puternic dintre cei ce-i semănau.
Îşi dorise supremaţia. Făcuse orice pentru a o obţine.
Încă de când fusese transformat, gustase aroma puterii, se îmbătase cu ea în fiecare clipă. Învățase să mintă, să trădeze, să câştige. Distrusese multe suflete pentru acest lucru, dar nu-i păsase, din moment ce şi sufletul său fusese distrus de ei.
Ea, cea care-l captivase, îl trădase, iar pentru asta nu avea să aibă milă pentru nimeni. Cu toţii urmau să simtă durerea care-l nenorocise zeci de ani, suferinţa care-l doborâse.
Acum se întorsese, mai puternic ca niciodată.
Se apropie de unul dintre copaci. Privi puţinii oameni care treceau pe acea străduţă lăturalnică. Lăsă mirosul lor să-i invadeze nările. Setea se formă în gâtul său. Simţi cum flăcările începură să-i ardă interiorul, nimicind răcoarea de gheaţă care-l forma.
Era pregătit.
Privi cum fulgerele brăzdară cerul, aproape împărţindu-l în două. Îşi strânse mâinile în pumn şi făcu un pas în față. Se sincroniză cu furtuna de afară. Străbătu străduţa îngustă până la marginea blocului de patru etaje după care se ascunse. Îşi căută o victimă, astfel încât să nu iasă în evidenţă în clipa în care o va ataca.
Urmau cu toţii să primească aceeaşi pedeapsă, dar încă nu sosise momentul. Şi până când nu avea să fie totul pregătit, nu avea de ce să trezească până şi cea mai mică bănuială.
Văzu la colţul străzii un bătrânel uscăţiv, cocoşat, ce se chinuia să se adăpostească de ploaie. Mâinile îi tremurau, bastonul mai mult fiind ridicat deasupra asfaltului decât să-l atingă. Îşi ridică uşor ochii şi căută un magazin deschis, sau un acoperiş, un loc potrivit pentru a se adăposti de ploaie. Printre stropii mari văzu culoarul dintre cele două blocuri, dar ignoră silueta neagră din margine. Pentru că nu avea altă alegere, începu să se apropie cu paşi mărunţi de acea străduţă. Umezeala îi lipise hainele de pielea subţire.
Dragoş îl văzu apropiindu-se şi zâmbi. Se retrase câţiva centimetri. După gesturile bătrânului putu să ghicească că se îndrepta spre acel loc. Se ascunse după un tomberon. Putea să-i simtă mirosul prin aerul umed, apropiindu-se cu fiecare secundă de el.
Când bătrânelul ajunse în capăt, un nou trăsnet brăzdă cerul. Acesta se închină de teamă.
***
Nume: Jocul secretelor ( Dincolo de moarte #2 )
Autor: Adina Speteanu
Editura: Tritonic
Natalia a acceptat să lupte de partea lor. Însă ce nu știe este că alegerea ei duce la consecințe la care nu s-ar fi gândit niciodată, mai ales când familia ei pare să fie mai implicată decât și-ar fi dorit. Dragoș nu intenționează să îi permită să se apropie de Strygorra și de statutul pe care destinul i l-a oferit. În același timp, informații din trecutul agitat al nemuritorilor se întorc să îngreuneze misiunea pe care Natalia trebuie să o ducă la final.
Presată de evenimentele care îi pun în pericol pe cei dragi, Natalia înțelege că singura șansă de izbândă sunt forțele ei proprii. Este singură într-o luptă din calea căreia nu poate fugi odată ce a călcat în lumea nemuritorilor. Iar legenda pe care o întruchipează devine mai vie cu fiecare secundă.
Secrete ce ar fi trebuit să rămână ascunse pe vecie revin în lumea umbrelor, unde răul domnește de secole.
Uneori, să fii cel ales nu este cel mai fericit lucru care ți se poate întâmpla.
Fragment
- Vată de zahăr pentru toată lumea!
Copiii se adunară în jurul bărbatului costumat în clovn care împărțea vată de zahăr. Zâmbetul lui părea sincer, cu toate că nu mai dormise de douăzeci de ore. Dar strigătele entuziasmate ale copiilor îi dădeau energie. Adolescenții așteptau la rând lângă roata cea mare, luminată în zeci de culori. Îmbrăcați pentru o zi de iarnă, oamenii veniseră la spectacolul pregătit de artiști, obișnuiți deja cu tradiția anuală de început de noiembrie.
La intrare, sub poarta roșie, un alt clovn împărțea pliante tuturor vizitatorilor. Ignoră privirea indiferentă a femeii care trecu pe lângă el, urându-le bun venit tuturor. După câțiva pași, femeia se opri. Zâmbi când întâlni numele pe lista atracțiilor din acel an, apoi ascunse hârtia în buzunarul paltonului.
Nu spera că va primi informațiile de care avea nevoie, dar era singura ei șansă de reușită. Își croi drum printre ceilalți oameni, pierzându-se cu ușurință printre animăluțele de pluș și tonele de dulciuri. Se opri când observă cortul în fața căruia era înfiptă în pământ o sperietoare de ciori. Mirosul de tărie și lumânări parfumate ajunse până la ea, neobișnuit pentru persoana care se afla înăuntru.
Profită de faptul că puține persoane așteptau la rând și se apropie cu încredere. Vru să intre prima, dar o cutie transparentă în care se aflau mai multe monede o opri.
- Nu poți să intri până nu plătești. Viitorul costă.
Femeia se uită la bărbatul înalt de doi metri, care avea un ochi acoperit și trei dinți lipsă. Nu își imaginase că folosea figuranți pentru a-și face farsa cât mai credibilă. Se uită în spate, la cei doi tineri care tastau mesaje și scoase două monede din buzunar. Le aruncă în cutie și făcu un pas în față. De această dată, brațul bărbatului o prinse de umăr și o trase înapoi.
- Hei, cucoană, banii ăștia sunt falși, îi spuse cu o voce plictisită.
Femeia privi monedele din palma lui mare. Oftă exasperată și îi prinse brațul dintr-o mișcare, apoi îl întoarse cu spatele la ea; îi strivea mâna între corpul ei și al lui. Monedele se răsturnară pe pământ, aburii respirației lui ridicându-se în aer. Bărbatul vru să scape, dar forța lui pierea în fața strânsorii ei.
- Sunt aici să o văd pe Olga, nu să-mi spui tu dacă banii mei sunt buni sau nu.
Se ridică pe vârfuri pentru a ajunge aproape de urechea lui și mârâi discret, cât să-l sperie. Bărbatul înghiți în sec și dădu disperat din cap. Femeia așteptă câteva secunde, apoi îi eliberă brațul. Își luă cele două monede de pe jos și le strânse în palmă.
***
Vlad îi făcu semn lui Alexandru să rămână lângă ușă. Se sunase de trei minute, iar profesoara trebuia să ajungă în orice moment. Iar el mai avea doar o jumătate de pagină de copiat.
- Ce dracu’ faci? Scrii un roman de dragoste?
Vlad nu răspunse. Încercase la început să înțeleagă toate formulele pe care le aplicase colegul lui, dar renunțase când pauza se terminase. Silvia își repeta teoria înainte de test, iar Rebeca își verifica email-urile.
Natalia continuă să își privească prietenii, indiferentă la posibilitatea unui test neanunțat la fizică. De când descoperise că puterile ei erau adevărate, era încrezătoare în cauza ei. Alesese să nu îi spună Lorenei adevărul până când nu exersa mai mult. Își dorea să le arate noua ei putere în clipa în care va putea să o controleze fără greșeli.
Lorena rămase lângă ea, amuzată de replicile usturătoare ale lui Vlad. Acceptase propunerea Nataliei de a se antrena acasă, convinsă că așa va putea să se concentreze mai ușor. Oricât de mult țineau la ea, insistențele lor nu erau un ajutor plăcut. Iar comentariile lui Andrei o încordau mai mult decât trebuia. Avea nevoie de un mediu relaxant, în care să se simtă protejată. Până la urmă, destinul lor depindea de puterea ei de adaptare și trebuiau să îi ofere spațiul de care avea nevoie.
Alexandru fluieră când profesoara urcă scările și fugi în bancă.
- Mai am ultima problemă de copiat!
Alexandru puse ghiozdanul peste foile din pupitru și îl rugă pe Vlad să îi înapoieze caietul. Vlad se răsti la el și continuă să scrie.
- Dacă mă prinde baba aia nebună, îmi dă un doi cât casa. Taci și lasă-mă în pace!
Natalia se uită la ușa închisă. Un ajutor de câteva secunde pentru Vlad nu ar fi făcut rău nimănui, mai ales dacă reușea să nu scoată nimic în evidență. Închise ochii și se concentră să blocheze ușa. Fără ca cineva să observe, yala se răsuci și ușa se încuie în secunda în care profesoara ajunse. Apăsă pe clanță, dar nu reuși să intre.
Vlad încremeni când ușa începu să se zdruncine. Mâinile îi tremurau de spaimă, iar pixul ajunse pe podea.
- Băi, fii atent. Nu poate să deschidă ușa.
Elevii se uitară spre ușă, amuzați de încercările disperate ale profesoarei de a intra. Lorena era singura care nu râdea. Se întoarse cu fața spre Natalia și se încruntă când îi observă pumnii încleștați pe bancă. Natalia îi făcu semn să tacă. Lorena zâmbi când pricepu. Îi oferea timp lui Vlad, folosindu-și puterile.
- Du-te, frate, și ajut-o să intre. Mai rău o să facă dacă stă acolo cinci minute.
Lorena se uită la elevul care se ridică din bancă. Vlad continua să râdă, uitând de tema pe care nu o copiase.
- Stai acolo, comentă Lorena. Vlad, scrie problema aia până nu intră în clasă.
Vlad se uită la ultimele trei rânduri de pe pagină. Fără să înțeleagă cum, câștigase timp pentru a termina de copiat tema. Luă pixul de pe podea și își continuă treaba, cu râsetele colegilor săi pe fundal. Natalia îi zâmbi Lorenei și continuă să blocheze ușa. Din fericire, niciun coleg nu îndrăznise să o privească în detaliu. Rămânea o elevă normală, fără abilități ciudate pentru un om.
***
În fiecare seară, de când ajunsese în Praga, urma același traseu care îl aducea înapoi în Centrul Vechi al orașului. Nu mai vizitase de secole orașul, dar modul în care evoluase nu îl impresiona deloc. Trecea cu indiferență pe lângă Ceasul Astronomic, un adevărat punct de atracție pentru turiștii străini, și aștepta în mijlocul pieței până la primele raze ale soarelui.
În acea seară însă, piața era aglomerată. Zumzetele celor de la masă ajunseră de îndată la urechea lui când trecu prin fața Primăriei. În mijlocul pieței, decorat cu peste două mii de beculețe, bradul de Crăciun domnea strașnic peste întreg orașul. Din toate colțurile se auzeau colinde, iar oamenii se adunaseră la standurile cu mâncare și ornamente de sărbători.
Dymas trecu pe lângă un grup de tineri, croindu-și drum spre statuia lui Jan Hus. Nu suporta aglomerația din acea seară, așa cum privirile curioase ale oamenilor îl dezgustau. Încercase să nu atragă prea mult atenția, îmbrăcat cu un palton negru de stofă și o pălărie. Dar pericolul trezea semnale de alarmă în mintea oamenilor, deși nu îi puteau desluși tainele pe deplin.
Marginea statuii era ocupată în mare parte de adolescenții care ascultau colindele. Dymas se opri când observă o tânără deghizată în ajutorul lui Moș Crăciun apropiindu-se zâmbind. Tânăra îi privi ochii roșii câteva secunde, apoi scăpă hârtiile din mână la picioarele lui. Dymas vru să o ajute, dar tânăra îl opri. Lăsă un singur bilet pe asfalt și se retrase fugind.
Dymas pricepu că era prea departe ca să îl audă. Șterse picăturile de noroi de pe hârtie și o despături.
„Podul Carol, mâine, la șase.”
Dymas văzu un alt spiriduș care împărțea bilete lângă el. Trase cu ochiul la mesajul de pe hârtie, care anunța o tombolă cu premii surpriză în seara de Ajun. Biletul lui, în schimb, nu avea semnătura niciunui comerciant din piață. Era un mesaj secret, pe care nu știa dacă să-l ia în considerare sau nu. Doar Anna știa de prezența lui în Cehia, iar cel pe care îl căuta alesese să nu vorbească.
Ascunse biletul în buzunar și părăsi piața în grabă. Observă în treacăt, la una dintre mese, un bărbat care îl analiza atent de multă vreme. Se opri în fața unui stand care vindea turtă dulce, cu grijă ca lumina să nu-i scoată în evidență ochii de un roșu aprins. Bărbatul de la masă duse două degete la frunte în semn de salut. Dymas nu răspunse. După mesajul primit, totul putea să fie doar o înscenare. Dacă învățase ceva în ultimele secole, era convins că aparențele înșelau. Iar Dragoș era în stare de orice.
Bărbatul zâmbi și scoase două bancnote din buzunarul interior al paltonului. Ridică paharul de bere din care nu gustase nici măcar o picătură și împinse scaunul pe podea. Dymas îl urmări cu privirea până dispăru după colț, apoi se îndreptă spre masă. Între bancnote găsi un alt bilet, mult mai mic.
„Vom fi doar noi doi.”
.jpg)
Despre Autor
Adina Speteanu s-a nascut intr-o seara de vineri, 4 februarie 1994, in Bucuresti. Este eleva a Colegiului National „Mihai Viteazul”, in clasa a XI-a.
Desi a scris poezii inca din copilarie, niciodata nu a crezut ca acest obicei se va transforma intr- o pasiune serioasa. Activitatea literara incepe, dupa multi ani, pe forum-urile de creatie, revista scolii si apoi platforma literara „Cititor de proza”. Participarea la concursurile si olimpiadele scolare de-a lungul copilariei au ajutat-o sa inteleaga mai bine oamenii din jur si sa-si dezvolte spiritul de observatie pentru o conturare mai reala a personajelor pe care avea sa le creeze mai tarziu.
Este pasionata de literatura, fotografie, dans si gastronomie. Ii plac plimbarile in parc si animalele, in special cainii. Iubeste muzica, principala ei sursa de inspiratie.
2 comments:
uite o tanara cu un real talent:)
Nu am auzit de autoarea asta dar ma tenteaza sa-i citesc cartile xD
Post a Comment