Wednesday, August 14, 2013

CEEA CE NU TE OMOARĂ TE FACE MAI PUTERNIC

Una dintre cele mai aşteptate cărţi ale anului 2013

Sunday Times Top 10 Bestseller


În Chicago, în perioada Marii Crize, Harper Curtis găseşte cheia unei case care îi permite să călătorească în timp. Dar curând descoperă că acest privilegiu are şi un preţ. Trebuie să le ucidă la momentul potrivit pe „fetele strălucitoare”: acele tinere excepţionale, cu un potenţial extraordinar, pe care la caută în călătoriile lui prin timp. Harper le vizitează în diferite perioade ale vieţii lor, marcându-le destinul şi lăsând lângă cadavrele acestora câte un obiect misterios, până când, în 1989, una dintre victime, Kirby Mazrachi, supravieţuieşte şi porneşte în urmărirea lui.

Hotărâtă să-l găsească pe ucigaş pentru a-l da pe mâinile justiţiei, Kirby ajunge să lucreze la Chicago Sun-Times alături de Dan Velasquez, un reporter care s-a ocupat în trecut de cazuri de omucidere. Pas cu pas, această fată strălucitoare se apropie de confruntarea finală şi de imposibilul adevăr…


LAUREN BEUKES este scriitoare, regizoare de filme documentare, scenaristă TV şi autoare de comicsuri, iar ocazional jurnalistă. În 2011 a câştigat prestigiosul premiu Arthur C. Clarke Award pentru ZOO City, un roman SF vizionar. A mai scris Moxyland şi Maverick: Extraordinary Women From South Africa’s Past. Periodic susţine conferinţe despre cele mai noi trenduri în cultura media.

Mult lăudat încă din faza de proiect şi devenit Sunday Times Top 10 Bestseller imediat după publicare, romanul Fete strălucitoare oferă o turnură unică şi neaşteptată pentru cărţile de acest gen. Un pretext excelent pentru o analiză pătrunzătoare, lipsită de inhibiţii şi false pudori a Americii profunde. O colecţie de portrete reprezentative pentru societatea americană dintotdeauna.

Cu o voce auctorială viguroasă, o putere de caracterizare remarcabilă şi o intrigă extrem de originală, Lauren Beukes reuşeşte să creeze o capodoperă, destinată a fi cea mai disputată carte a anului.


În mai 2013, s-a anunţat că drepturile pentru televiziune au fost achiziţionate de MRC şi Appian Way, compania de producţie a lui Leonardo DiCaprio.


“Fete strălucitoare mi-a plăcut la nebunie. Este cu adevărat un nou gen de thriller, situat la intersecţia dintre Soţia călătorului în timp şi Tăcerea mieilor. O palpitantă poveste poliţistă, întumecată, crudă, cu acolade în timp, care vă va da palpitaţii garantat. O carte strălucitoare.” – Matt Haig


“Fete strălucitoare este profound originală, frumos scrisă, şi trebuie să mărturisesc că mi-a dat fiori de groază cumpliţi. O carte cu totul specială.” – Tana French

“O extraordinară lucrare de ficţiune, plină de suspans. Mai mult chiar, o fabulousă combinaţie de călătorie în timp şi crime în serie, intersectarea celor două teme ducând la explorarea ideilor de liber arbitru, predestinare şi cauzalitate într-un mixaj ameţitor şi pasionant.” – Cory Doctorow

“Extrem de inteligent… absolut cutremurător. Jocul lui Beukes între realitate şi fantastic este o operă de maestru.” – William Gibson

“Imaginaţi-vă o încăierare cu pumnale între Poe şi Steinbeck, din care Poe iese învingător şi scrie o versiune a Fructelor mâniei din perspectiva lui Jack Spintecătorul. Fete strălucitoare este încă şi mai cumplită decât atât.” - Richard Kadrey

„Un thriller puternic – plin de imaginaţie, tulburător, complex … o lectură captivantă.” – The Times


„Extraordinar… Plasând victimele în prim-planul romanului, Beukes celebrează viaţa fiecărei fete şi transformă un gen care deseori e de un senzaţionalism bolnav. Este revelaţia anului.” – Observer

„Un thriller ingenios şi proaspăt… o carte pe care nu o poţi lăsa din mână până nu o termini.” – Sunday Mirror


Cartea are 416 pagini, formatul 13 x 20 cm, ediţia este broşată şi preţul de listă 39,90 RON. La precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit.

1 comment:

andra lavander said...

pare o carte interesanta, desi nu prea o vad ca o lectura de vara, bine ca se apropie toamna

Si soarele e o stea

Bloguri, Bloggeri si Cititori