Thursday, May 30, 2013

Precomanda acum Mare Tranquillitatis de Katja Millay doar la Editura Epica

 Nominalizată la categoria
CEA MAI BUNĂ CARTE PENTRU YOUNG ADULT ȘI NEW ADULT
a anului 2012, pe GOODREADS
Un MUST-READ pentru iubitorii genului Young, New și Mature Adult Traducere de Adrian Deliu
EPICA/Young Adult/+16 ani/Contemporary Fiction/love story/dramă

Trăiesc într-o lume lipsită de magie sau de miracole. Un loc unde nu există clarvăzători sau metamorfi, nici îngeri, nici băieți cu puteri supraomenești care să te salveze. Un loc unde oamenii mor, și muzica se dezintegrează, și viața e nașpa.
N-AM MAI ROSTIT O VORBĂ DE FAȚĂ CU VREO ALTĂ PERSOANĂ DE 425 DE ZILE.
Îmi detest mâna stângă. Detest s-o privesc. O detest când îmi şovăie, şi tremură, şi-mi aminteşte că identitatea mea s-a dus. Dar o privesc chiar şi-aşa, pentru că, totodată îmi aminteşte şi că o să-l găsesc pe băiatul care mi-a luat totul. O să-l omor pe băiatul care m-a omorât, iar când o să-l omor, o s-o fac cu mâna mea stângă.

Fostul copil-minune al pianului, Nastya Kashnikov, își dorește două lucruri: să treacă prin anii de liceu fără să i se afle trecutul și să-l facă pe băiatul care i-a răpit totul – identitatea, spiritul, dorința de a trăi – să plătească pentru asta.
Povestea lui Josh Bennett nu e un secret: toți cei pe care i-a iubit au fost luați din viața lui, iar acum, ajuns la vârsta de șaptesprezece ani, nu i-a mai rămas nimeni.
Acum, tot ce vrea este să fie lăsat în pace, iar cei din jur îi îngăduie acest lucru, fiindcă atunci când numele îți devine sinonim cu moartea, toți tind să păstreze distanța. Toți, în afară de Nastya, misterioasa nouă colegă de școală, care tot îi apare în cale și nu pleacă până când nu i se infiltrează în toate aspectele vieții. Dar, cu cât o cunoaște mai bine, cu atât mai enigmatică i se pare.
Mare Tranquillitatis este o lectură complexă, bogată, intensă, cu o narațiune genial construită despre un tânăr singuratic și o tânără fragilă emoțional și despre miracolul celei de-a doua șanse.







11 comments:

Anonymous said...

Gata, îmi dau demisia.Oficial vreau să po comand, dar până ajung să o fac voi uita complet de ea .Pare frumoasă

natașa said...

Sincer, coperta mă sperie! În schimb, pare interesantă. Dar poate să mai aștepte.

Alexandra Ioana said...

si pe mine ma sperie putin coperta :)))) dar pare foarte interesanta cartea.

daniel said...

E probabil cea mai interesanta carte de la Epica de pana acum. Cu cea mai viguroasa scriitura si cu o tusa de "realism magic", m-as hazarda sa spun. Si un fel de manifest non-fantasy. La fel cum "Anna si sarutul frantuzesc" este, pe alocuri, o ironie la adresa "sicklit-urilor". Incercati sa treceti de nivelul superficial de receptare bazat pe impresia pe care v-o fac titlurile si copertile.

Christyna_BM said...

Daniel, multumesc mult pentru comentariu si mai ales pentru curajul de a exprima ceea ce imi doream si eu sa spun de multa vreme! Te mai astept pe BM.

Anonymous said...

Dubios e felul ca o vreau. Mă întreb ce secrete ascunde.A citit cineva cartea asta ? Vreau sa vad pareri

cafebiblioart said...

In sfarsit a aparut!!! Sper sa nu ma dezamageasca precum alte carti despre care s-a vorbit atat de mult. Coperta e interesanta, dar preferam originala care nici aia nu e era cine stie ce. Sunt bizare, dar poate se potrivesc cu cartea, nu am de unde sa stiu ca inca nu am citit-o

Christyna_BM said...

Da, Kriszu, am citit-o si ai sa poti vedea parerea mea curand.

Christyna_BM said...

@cafebiblioart daca toate sunt bizare o fi un motiv, nu?:D Nu cred ca acest titlu poate dezamagi pe cineva.

Andd D. said...

Imi placea mai mult coperta originala, tipa de pe coperta este...ciudata. Totusi, nu stiu daca o voi comanda pentru ca nu prea ma itnriga cine stie ce.

andra lavander said...

sunt de acord, coperta originala era frumoasa, asta nu prea, oricum abia astept sa citesc cartea, este pe lista obligatorie de lectura din vara asta

Si soarele e o stea

Bloguri, Bloggeri si Cititori