Să stai pe margine poate fi un avantaj. Dar vine o vreme cand trebuie să intri în ring.
Primul an de liceu e cel mai greu. Îţi faci noi prieteni, te îndrăgosteşti cu adevărat, nu te mai înţelegi deloc cu părinţii. Să creşti mare e mai complicat decât ţi-ai imaginat vreodată.
Aflat în pragul adolescenţei, Charlie se hotărăşte să-şi povestească viaţa unui prieten imaginar, căruia îi trimite o serie de scrisori intime.
Prins între dorinţa de a-şi trăi viaţa şi tendinţa de a fugi de ea, Charlie se trezeşte obligat să exploreze un teritoriu până acum necunoscut. Acela al primelor întâlniri şi al casetelor cu compilaţii, al problemelor de familie şi al prietenilor adevăraţi. Şi caută neîncetat „melodia perfectă“ a unei „călătorii perfecte“ în care „să se simtă infinit“.
2. Sub aceeaşi stea de John Green
Îşi vor aminti oamenii de mine? Ce sens are viaţa mea? Ce vreau să las în urmă?
Deşi un medicament miraculos i-a prelungit viaţa, Hazel Grace Lancaster, în vârstă de 16 ani, are impresia că, de când se ştie, a fost „în fază terminală“.
Însă atunci când fermecătorul Augustus Waters, suferind şi el de aceeaşi boală cumplită, apare la întâlnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisă.
Spirite înrudite, împărţind acelaşi farmec şi acelaşi simţ al umorului, Hazel şi Gus încep o cursă contra cronometru în care învaţă ce înseamnă să iubeşti.
3. Starters de Lissa Price
O fată trebuie să facă o alegere cumplită.
Părinţii ei? Morţi.
Fratele ei? Bolnav.
Salvarea? Este posibilă... Cu preţul de a fi altcineva!
În cine poate să aibă încredere?
În nimeni.
Bine aţi venit într-un Los Angeles al viitorului!
Un război biologic a decimat polulaţia de vârstă medie. Au supravieţuit doar cei care apucaseră să fie vaccinaţi: tinerii şi bătrânii.
Callie, în vârstă de şaisprezece ani, descoperă Banca de Corpuri unde adolescenţii îşi închiriază trupurile adulţilor înstariţi ce îşi permit luxul de a redeveni tineri.
Dar neurochipul ei funcţionează greşit, iar Callie ajunge să afle lucruri pe care nu trebuia să le ştie şi ia cunoştinţă de planul diabolic al Băncii de Corpuri...

6 comments:
abia astept sa apara toate cartile dina articol. Pana acum editura Trei nu a mai scos YA asa?
pff
eu vreau sa mi iau a doua si ultima,da deocamdata nu stiu sigur. oi vedea
ce de noutati!!abia astept sa le citesc :D
m-am gândit să le aleg pe toate ...
Cărțile sunt geniale toate, doar că nu prea au ales nume reprezentative. Serios!
Cred ca in curand mi le voi achizitiona pe toate. Nu stiu pe care mi-o doresc mai mult!
Post a Comment