EXCLUSIV! Teaser #2: E usor sa te iubesc de Tammara Webber

Multumesc editurii EPICA pentru text. Primul Teaser il puteti citi AICI.

Pentru precomanda click AICI.

— Unde mă vrei?

Mai fără suflu decât aş fi vrut, întrebarea mea suna ca o propunere bizară. Uau. Putea fi oare mai bătător la ochi? Poate c – ar fi trebuit să îmi iau inima în dinţi şi să - l întreb direct dacă voia să fie refacerea mea de pe urma lui Kennedy, fără obligaţii. Zâmbetul lui fin m - a topit — zâmbetul care-mi devenise din ce în ce mai familiar.

— Pe pat? a zis el, puţin răguşit.

Oh, Doamne.

— Okay.

M - am dus şi m - am aşezat pe marginea saltelei, în timp ce el şi - a măturat hanoracul şi fesul pe podea. Inima îmi bătea cu putere, aşteptând.

El s - a uitat fix la mine, plecându-şi capul într-o parte.

— Mm, arăţi de - a dreptul crispată. Nu trebuie să facem asta, dacă nu vrei.

Nu trebuie să facem ce? am gândit eu, dorindu-mi să-l fi putut întreba dacă folosirea mea ca model era un pretext şi să - i spun că, în cazul ăsta, era un pretext pe care nu era nevoie să - l mai

susţină. L - am privit în ochi.

— Vreau.

El şi - a pus creionul după ureche, fără să pară prea convins.

— Mm. Ce poziţie ţi - ar fi cea mai confortabilă?

N - aş fi putut să spun cu voce tare răspunsul care mi - a răsărit imediat în minte la această întrebare, dar roşeaţa care s - a întins pe faţa mea ca focul din pădure m - a dat de gol. El şi - a prins buza de jos între dinţi şi am fost sigură că a făcut - o ca să - şi înăbuşe râsul. Cea mai confortabilă poziţie? Ce - ar fi, de pildă, cu capul meu vârât sub o pernă?

A privit în jur şi s-a aşezat pe podea, sprijinit cu spatele de perete şi cu faţa spre picioarele patului meu. Genunchii ridicaţi, caietul pe coapse, era exact cum mi - l imaginasem în timpul orei,

deunăzi. Numai că era în camera mea, nu într-a lui.

— Întinde - te pe burtă şi reazemă-ţi capul pe braţe, cu faţa spre mine.

Am făcut cum mi-a cerut.

— Aşa?

El a dat din cap, studiindu-mă de parcă sorbea detaliile sau căuta defecte. Ridicându-se în genunchi, a venit până aproape de mine, cât să - şi treacă degetele prin părul meu şi să mi-l prefire pe umăr.

— Perfect, a murmurat el, dându-se înapoi la perete, în poziţia de dinainte, la câţiva paşi depărtare.

M - am uitat în voie la el în timp ce desena şi ochii i se plimbau când spre caiet, când spre faţa mea. La un moment dat, privirea a început să i se plimbe şi pe restul corpului meu. De parcă degetele lui mă atingeau pe umeri şi mai jos, pe spate, răsuflarea mi s-a oprit în gât şi am închis ochii.

— Ai aţipit?

Vocea lui era blândă. Apropiată.

Am deschis ochii şi l-am văzut în genunchi, lângă mine, stând pe călcâie. Inima şi-a grăbit din nou ritmul la apropiere a lui.

— Nu.

El îşi lăsase caietul de schiţe şi creionul pe podea, în spatele lui.

— Ai… terminat?

El a clătinat uşor din cap.

— Nu. Mi-ar plăcea să mai fac una, dacă nu te superi.

La aprobarea mea mută, el a zis.

— Întoarce-te pe spate.

M - am rostogolit încet, temându-mă că o să poată vedea cum îmi bubuie inima pe sub tricoul subţire. El şi-a reluat caietul de schiţe şi creionul de pe podea şi s-a ridicat în picioare. Şi - a plimbat ochii peste tot corpul meu şi m - am simţit vulnerabilă, dar nu în pericol. Ştiam atât de puţin despre el, dar un singur lucru simţeam fără echivoc: siguranţă.

— O să te aranjez, dacă îmi dai voie?

Am înghiţit în sec.

— Ăă… desigur.

Mâinile mele păreau sudate de coaste, umerii mi se ridicaseră aproape până la urechi. Ce, nu în poziţia asta mă vrei? Abia mi-am stăvilit vorbăria nervoasă care mi - a gâlgâit în gât la gândul acesta. Degetele lui îmi cuprinseră încheietura cea mai apropiată de el şi mi-a ridicat braţul deasupra capului, îndoindu-l ca şi când ar fi fost aruncat în spate. Luând cealaltă mână, mi - a răsfirat degetele pe abdomen, a făcut un pas înapoi, m - a studiat un moment, şi apoi a mutat - o şi pe ea deasupra capului, încrucişându-mi încheieturile, de parcă aş fi fost legată. Am făcut eforturi să respir normal. Imposibil.

— O să - ţi mut piciorul, a zis el, cu ochii la mine, aşteptând să dau din cap.

Cu mâinile pe genunchiul meu, mi l-a îndoit în afară, lăsându-l să se îngroape în saltea.

Şi - a luat din nou caietul şi a dat foaia.

— Acum întoarce-ţi faţa un pic spre mine… bărbia - n jos… aşa e bine. Şi închide ochii.

M-am căznit să rămân relaxată, ştiind că atâta vreme cât aud creionul alergând pe foaie, el nu avea să mă atingă. Am zăcut nemişcată, cu ochii închişi, ascultând râcâitul minei pe hârtie, întrerupt de uşoara frecare cu degetul, când netezea vreo linie sau dădea volum vreunei umbre.

Dinspre laptopul de pe biroul meu a venit semnalul sonor pentru mesaj nou, iar ochii mi s-au deschis brusc. Fără să mă gândesc, m-am ridicat în coate. Landon? Dar n-aveam cum să verific.

Lucas mă urmărea cu atenţie.

— Trebuie să verifici acum?

Landon îmi ignorase e-mailul toată după - amiaza, pe când în trecut răspunsese atât de prompt încât probabil mă obişnuise prost, răsfăţată. Dar Lucas se afla în camera mea. Pe patul meu.

M-am întins la loc, mi-am pus din nou braţele în poziţia de dinainte şi am clătinat din cap. N - am mai închis ochii, de data asta, dar nici el nu mi-a cerut-o.

Şi-a reluat desenatul, concentrându-se asupra mâinilor mele vreme îndelungată, iar apoi trecând la faţa mea. Se uita fix la ochii mei, înainte şi înapoi între acea examinare intensă şi desenul lui.

Când a ajuns să-mi cerceteze gura, lungi momente — desenând, uitându-se, desenând, uitându-se — mi-a venit să întind mâinile, să-l apuc de tricou şi să-l trag peste mine. Mâinile mi s-au încleştat involuntar, iar privirea lui a fulgerat către ele şi înapoi.

Cu ochii în flăcări, s-a uitat în jos, la mine.

— Jacqueline?

Am clipit.

— Da

— În noaptea în care ne-am întâlnit… eu nu sunt ca tipul ăla.

Maxilarul îi era rigid.

— Ştiu ast…

Şi-a pus un deget pe buzele mele şi expresia i s-a îmblânzit.

— Deci nu vreau să te simţi forţată. Sau copleşită. Dar vreau, categoric vreau, să te sărut chiar în clipa asta. Rău.

Îşi plimba degetul peste obrazul meu şi mai jos, pe gât, apoi şi-a retras mâna. Am continuat să mă uit la el. Pricepând în cele din urmă că aştepta un răspuns, am zis:

— Okay.

E ușor să te iubesc, Tammara Webber. Editura EPICA, 2013. Drepturile asupra textului în limba română aparțin Editurii EPICA. Copyright 2013 by Tammara Webber. Traducere din limba engleză de Cristina Jinga.

DIN 10 MARTIE ÎN LIBRĂRII