Tuesday, February 5, 2013

Inainte de ispita de Peter Robinson


Despre vinovăţie şi inocenţă, şi nenumăratele lor nuanţe
Publicat pe February 5, 2013 de catre admin

“O poveste captivantă care aminteşte nu numai de Hollywoodul de odinioară, dar şi de epoca de aur a romanelor britanice în tradiţia Agathei Christie şi a lui Daphne du Maurier.” – Wall Street Journal

ÎNAINTE DE ISPITĂ, de Peter Robinson, colecţia “Thriller”


Chris Lowndes şi-a construit o carieră înfloritoare la Hollywood, compunând muzică pentru filme de Oscar. Dar după douăzeci de ani pe meleaguri străine, şi suferind încă după moartea prematură a iubitei sale soţii, se hotărăşte să se întoarcă în Yorkshire, ţinutul copilăriei lui.
Şi astfel cumpără conacul Kilnsgate, o casă veche şi izolată, situată într-o vâlcea înecată în vegetaţie. Dar deşi casa îl cucereşte din prima clipă, ea are ceva care îl tulbură, dându-i o vagă senzaţie că încăperile rămase pustii atâta amar de ani îl aşteptaseră pe el. E un sentiment ce devine tot mai puternic atunci când află că fascinantul conac fusese scena unei crime petrecute cu şaizeci de ani în urmă. Fostul proprietar, distinsul doctor Ernest Fox, a fost, se spune, otrăvit de frumoasa şi mult mai tânăra lui soţie, Grace Fox. Arestată şi judecată, Grace a fost găsită vinovată de odioasa crimă şi a fost spânzurată.
Povestea îi stârneşte curiozitatea lui Chris, şi acesta începe să discute cu oamenii locului şi să caute prin arhive informaţii despre misteriosul caz. Şi cu cât află mai multe, cu atât devine mai convins de posibilitatea ca Grace să fi fost nevinovată. Ignorând sfaturile şi avertismentele de a renunţa la cercetările sale, el se încăpăţânează să descopere ce s-a întâmplat în realitate cu peste o jumătate de secol în urmă ─ o căutare obsedantă care îl va purta în meandrele trecutui şi într-un păienjeniş de secrete cu reverberaţii până în prezent.

O explorare fascinantă şi plină de suspans a culpabilităţii, a limitelor responsabilităţii personale, a sacrificiului de sine şi a mântuirii, culminând cu o uluitoare şi cutremurătoare revelaţie!

“Peter Robinson îşi merită pe deplin locul în liga, dacă nu chiar la topul ligii celor mai mari scriitori britanici de romane poliţiste.” – The Times

“…o intrigă labirintică şi personaje excelent construite”- Observer

„…un mister nuanţat, obsedant…” – Daily Express

„Una dintre cele mai talentate voci din literatura poliţistă contemporană.” – Publishers WeeklyCartea are 512 de pagini, formatul 10,5×17,5 cm, ediţia este broşată, iar preţul de listă este 44,90 lei.


9 comments:

Anonymous said...

Inainte de ispita pare o poveste cusuta cu ata alba, bine inchegata , pe care categoric as vrea sa o citesc candva ...nu stiu cand , pentru ca acum e invazie de carti si nu prea am reurse si timpul necesar ;))

Unknown said...

e interesant mai ales ca se presupune ca e o femeie asasin

Anonymous said...

o da , sunt foarte rare cazurile in care femeile sunt asasine, un exemplu potrivit ar fi vaduva neagra ..multe crime a facut ..dar e si interesant sa vedem ce-i coace mintea unei femei avand in vedere ca barbatii sunt criminali mai priceputi, femeile se prind mai usor

Cristinab said...

nu am citit nimic de acest autor. nu este genul meu...

Anonymous said...

eu sunt curioasa si parca cu fiecare zi vreau mai mult sa o citesc, nu e chiar sanatos dar e ok

Alexandra Ioana said...

nu am citit nimic de acest autor si sincer nu prea ma atrage stilul lui de scris :-s,dar,na,apreciez orice.

Unknown said...

imi place ca s-au gandit sa faca referire la doua autoare asa de celebre

Alexandra Ioana said...

titlul ma atrage foarte mult,ma duce cu gandul la ceva necurat :>

Anonymous said...

pai avandin vederefaptul caeste vorba despre ceva necurat,,titlu reflecta continutul ...

Si soarele e o stea

Bloguri, Bloggeri si Cititori