Wednesday, October 3, 2012

Recenzie: The Iron Queen de Julie Kagawa


A treia parte din celebra serie The Iron Fey.

Mă numesc Meghan Chase.

Credeam că s-a terminat. Că timpul petrecut cu zânele, alegerile imposibile pe care am fost nevoită să le fac, sacrificiile celor pe care îi iubeam, au rămas undeva în urmă. Dar se apropie o furtună, o armată de zâne de fier care mă târăsc înapoi deși mă zbat din răsputeri să scap. Mă îndepărtează de printul care a jurat că va fi mereu lângă mine... și mă duc în mijlocul unui conflict atât de puternic, încât nu cred că-i voi supraviețui.

De data asta nu mai este cale de întoarcere.









Părerea mea:  Volumul trei al seriei Iron Fey este complex, plin de evenimente importante și continuă acţiunea imediat după evenimentele din The Iron Daughter. Se dovedește că toate sacrificiile pe care le-a făcut Meghan până acum nu au fost îndeajuns, pericolul încă pândeşte la fiecare pas, iar ea alege să lupte în continuare alături de Ash şi Puck pentru propria ei libertate.

Atentie!!! Volumul acesta are mai multă acţiune, umor şi dragoste decat cele precedente.

M-am simţit ca într-un montagnerusse cu scene explozive, care-ți taie respirația și te fac să țipi, alternate cu scene placute de dragoste pe timp de război care îţi permit, doar pentru o scurtă perioadă de timp, să respiri.
În The Iron Queen evoluţia personajelor este evidentă, în special a lui Ash - Prințul de gheață se topește, iar gesturile lui vă vor topi și pe voi. Meghan nu mai depinde atât de mult de Ash şi Puck. Dar deși devine mai puternică, mai capabilă și mai matură, în acelaşi timp este încă vulnerabilă, se poartă ca o adolescentă normală. Are momente în care jumătatea ei umană iese la suprafaţă şi face greşeli pe care oricine le-ar face. Însă în lupta este mereu curajoasă, determinată și, în final, sacrifică totul pentru binele suprem.
“I wished that, for once, faery tales – real faery tales, not Disney fairy tales – would have a happy ending.” 
Deşi nu sunt înnebunită dupa triunghiurile amoroase, trebuie sa recunosc că acesta este unul remarcabil. Cei doi au personalităţi diferite, Ash fiind cel cu stofă de “pentru totdeauna”, dar Puck e amuzant și loial. E unul dintre acele momente în care simți ca personajele secundare ar putea fi chiar mai plăcute decât cele principale. N-ar fi pentru prima dată când nu sunt in stare să-mi aleg un preferat - întamplător sau nu, acest lucru mi se întamplă cel mai des in poveștile cu zâne.
“Hey, princess.”
“Hey,” I whispered, as Ash slipped his arms around my waist from behind, drawing me close. I could feel his glare aimed at Puck over my head, a silent, protective gesture that spoke louder than any words. Mine. Back off.” 
“Oh, look at that, he's heard of me. My fame grows." -Puck” 
“My, aren't we bossy today. Give a girl an army and it goes straight to her head. - Puck” 
Apar multe personaje noi și interesante, iar Meg și Ash găsesc aliați acolo unde nici nu s-ar fi gândit.

Sfârșitul este sfâșietor, de-a dreptul șocant, total imprevizibil! Este genul de final care te lasă împietrit, ca apoi să te trezești tânjind după următorul volum, pe care apropo, sigur îl voi citi imediat ce voi avea ocazia.
“My name is Ashallyn'darkmyr Tallyn, third son of the Unseelie Court...Let it be known--from this day forth, I vow to protect Meghan Chase, daughter of the Summer King, with my sword, my honor, and my life. Her desires are mine. Her wishes are mine. Should even the world stand against her, my blade will be at her side. And should it fail to protect her, let my own existence be forfeit. This I swear, on my honor, my True Name, and my life. From this day on..." His voice went even softer, but I still heard it as though he whispered it into my ear. "I am yours.”
Lectură plăcută!

Mulțumesc librăriei online LIBRIS pentru ocazia de a avea in bibliotecă această carte.



 


6 comments:

Andreea said...

Abia astept sa apara si la noi:X.Sper sa ramana aceste coperti.

Alexandra Ioana said...

sper sa apara si la noi aceasta carte:X,e superba coperta <3

Cristinab said...

frumoasa recenzia.
ma chimui de mult sa incep vol. 1
si eu sper sa apara si la noi, numai pareri bune am citit despre serie.

Unknown said...

Imi place mult recenzia. Imi plac cartile cu un sfarsit neasteptat.

Deea said...

O da, sfasietor de-a binelea finalul! Dar si frumos... Ultimul citat e perfect ales - cum sa nu te indragostesti de Ash?!<3

Foarta frumoasa recenzia. Si cartea a fost de-a dreptul speciala, cea mai buna din serie, dupa parerea mea. Merita sa citesti si primele 2 volume macar pt a ajunge la a 3a, care are mai mult din toate, cum ai zis si tu. A, si Puck are cele mai haioase replici, e adorabil! Si Ash e... fairy tale perfect!:D

Sper si eu sa apara si la noi. E o serie care merita citita de toata lumea!!

Alexandra Ioana said...

am citit toate replicile:x si mi se par foarte tari.

Si soarele e o stea

Bloguri, Bloggeri si Cititori