Tuesday, July 17, 2012

Review: Slammed by Colleen Hoover


Following the unexpected death of her father, 18-year-old Layken is forced to be the rock for both her mother and younger brother. Outwardly, she appears resilient and tenacious, but inwardly, she's losing hope.


Enter Will Cooper: The attractive, 21-year-old new neighbor with an intriguing passion for slam poetry and a unique sense of humor. Within days of their introduction, Will and Layken form an intense emotional connection, leaving Layken with a renewed sense of hope.
Not long after an intense, heart-stopping first date, they are slammed to the core when a shocking revelation forces their new relationship to a sudden halt. Daily interactions become impossibly painful as they struggle to find a balance between the feelings that pull them together, and the secret that keeps them apart.


My thoughts: Lake tries to cope with the loss of her father as best as she can, but leaving Texas and the only home she’d ever known to move in a strange town seems too much to take. At least her younger brother, Kel, seems to be taking it well thanks to the little boy next door. Caulder is also 9 and the two of them become instantly best friends. Life seems much easier in childhood…
But there isn’t only one boy next door. Will, the big brother, is a good looking man that draws Lake in from the first moment they meet. They have a perfect first date that makes their connection even stronger, and both realize they’re meant to be together.
And then reality hits hard.

I didn’t see SLAMMED as the typical forbidden love story. Will is very young at 21 and Lake is 18 – even if she’s been 18 only for two weeks. This makes them an appropriate young couple in my opinion. They enter each other’s lives at exactly the right moment, filling the void they feel inside. Nevertheless, I don’t think this book was really about what forces them apart, but more about what draws them together. The fact that their relationship is forbidden is nothing but another boulder that life throws in their way. Will they be able to get over it?
“God Layken. How do you do it?” she says. She blows her nose and grabs another tissue out of the box. How do I do what? I sniff as I continue to wipe the tears from my eyes. “How do you not fall in love with him?” The tears begin flowing just as quickly as they had ceased. I grab yet another tissue. “I don't not fall in love with him. I don't not fall in love with him a lot!”
I usually avoid drama stories for the main reason that I see too much of them in real life. I try not to let them also invade the little time I spend reading. I consider reading the best way to escape reality – even for a little while – and that’s why I read fantasy - mostly. That being said, it’s not the tragedy they have to cope with, nor the fact that life seems to hit them from every direction, the reason that made me love this book so much. I think I loved it because Lake and Will are so young! And they keep enjoying life at any cost! They still live it, they still go out, have fun, make friends.
Life wants you to fight it
Learn how to make it your own.

It wants you to grab and axe
and hack through the wood.
It wants you to get a sledgehammer
and break through concrete.
It wants you to grab a torch
and burn through the metal and steel until you can reach through and grab it.
This novel is the perfect reminder that life goes on, with it’s good and bad things – and it’s still beautiful.  I didn’t imagine so many bad things could happen to real people in such a short time, practically all at once - but I guess they could, and that’s the most amazing thing about SLAMMED: it’s so real, that you can actually feel the story, taste the sadness, the helplessness. This actually scared me a bit: the possibility that somewhere, someone can pass through such trauma, and it could be any of you, or even me.
“Don't take life too seriously. Punch it in the face when it needs a good hit. Laugh at it.”
How can a book be so fast paced and at the same time leave you the impression that the action takes place at this very moment, that your best friend tells you in detail her story? Well that’s how SLAMMED is. It left me questioning myself how much tragedy can a person endure, and what can keep one moving on. I loved all about it. The storyline, the analogies – how could someone stop carving pumpkins? – the two little brothers with their clever little games, and, most of all, the poetry.
“I got schooled this year
by
a
boy
.

A boy that I'm seriously, deeply, madly, incredibly, and undeniably in love with.
And he taught me the most important thing of all...

To put the emphasis
On life .”

 Happy Reading!




Translation for my Romanian readers:
După moartea neaşteptată a tatălui ei, Layken, de 18 ani, este forțată să fie sprijin atât pentru mama sa, cât şi pentru fratele ei mai mic. Din afară ea pare rezistentă şi tenace, dar în interior îşi pierde speranța.
Intră Will Cooper: vecinul atrăgător de 21 de ani, cu o ciudată pasiune pentru competițiile de slam poetry şi un simț al umorului unic. Doar în câteva zile, Will şi Layken formează o legătură emoțională intensă, care îi redă speranța lui Layken.
Nu mult după o primă întâlnire intensă, emoționantă, ei sunt loviți în plin când o şocantă dezvăluire pune capăt relației nou născute între ei. Interacțiunile zilnice devin imposibil de dureroase în timp ce ei se chinuie să găsească un echilibru între sentimentele care îi unesc şi secretele care îi despart.

Părerea mea: Lake încearcă să facă față cât poate de bine pierderii tatălui ei, dar plecarea din Texas şi părăsirea singurului cămin pe care l-a cunoscut pentru a se muta într-un oraş străin este prea mult pentru ea. E bine că măcar fratele ei mai mic pare să se adapteze, mulțumită băiețelului vecin cu ei. Caulder are şi el 9 ani,iar cei doi devin imediat prieteni. Viața pare mult mai uşoară când eşti copil…
Dar alături nu este doar un singur băiat. Will, fratele cel mare al lui Caulder, este un tânăr frumos care o cucereşte pe Lake din prima clipă. Au o întâlnire perfectă care îi uneşte încă mai mult şi amândoi realizează că sunt destinați unul celuilalt.
Apoi realitatea îi loveşte tare.

Nu am găsit în SLAMMED povestea tipică a iubirii interzise. Will are 21 de ani, deci este foarte tânăr, iar Lake are 18 ani – chiar dacă numai de două săptămâni. Asta îi face în opinia mea un cuplu potrivit. Ei pășesc unul în viața celuilalt exact la momentul potrivit, umplând golurile pe care amândoi le simțeau. Totuşi, nu cred că această poveste este concentrată pe ceea ce îi desparte cât mai degrabă pe ceea ce îi uneşte. Faptul că relația lor este una interzisă nu este decât o altă piedică pe care viața le-o aruncă în cale. Vor fi oare în stare s-o depăşească?
 “Doamne Layken! Cum reuşeşti? “ Spune ea. Își suflă nasul şi apucă un alt şervețel din cutie. “Cum reușesc ce?“ Suspin în timp ce continui să-mi şterg lacrimile din ochi. “Cum reușești să nu te îndrăgosteşti de el?“ Lacrimile încep să-mi cadă la fel de repede cum se opriseră. Apuc un alt şervețel. “Nu reușesc să nu mă îndrăgostesc de el. Nu reușesc să nu mă îndrăgostesc nebunește de el”
În general evit poveștile dramatice pentru simplul motiv că văd suficiente în viața reală. Încerc să nu le las să-mi invadeze şi puținul timp pe care îl petrec citind. Consider cititul ca fiind cea mai bună cale de a evada din realitate – chiar şi pentru puțin timp – şi de aceea, de obicei, citesc fantasy. Acestea fiind spuse, nici tragedia cu care se confruntă cei doi şi nici faptul că viața pare să-i lovească din toate părțile nu sunt motivul pentru care această carte mi-a plăcut atât de mult. Cred că motivul este tinerețea lui Lake şi Will. Şi faptul că ei continuă să se bucure de viață orice s-ar întâmpla. Continuă să-şi trăiască viața, să iasă în lume, să se distreze, să-şi facă prieteni.
Viața vrea să i te opui
Să înveți să ți-o faci a ta.
Vrea să pui mâna pe topor şi să tai în lemn.
Vrea să apuci barosul şi să spargi betonul.
Vrea să apuci o torță şi să topeşti metalul şi oțelul până când treci de el și o apuci.
Acest roman este perfect pentru a-­ți aminti că viața merge înainte, cu bune şi cu rele – şi orice ar fi rămâne frumoasă. Nu mi-am putut imagina că atâtea lucruri rele s-ar putea întâmpla oamenilor normali, într-un timp atât de scurt, practic toate odată – dar bănuiesc că e posibil, şi asta este cel mai uimitor la SLAMMED. Este atât de real încât simți povestea, guşti tristețea şi deznădejdea. Asta chiar m-a speriat un pic: posibilitatea ca undeva, cineva să treacă printr-o asemenea dramă. Cineva care ar putea fi oricare dintre voi sau chiar eu.
 “Nu lua viața prea în serios. Pocneşte-o în față când are nevoie de o palmă bună. Râzi de ea.”
Cum poate o carte scrisă într-un ritm atât de alert să-ți lase în acelaşi timp impresia că acțiunea se petrece în timp real, că are loc chiar în acest moment, că prietena ta îți povesteşte detaliat propria-i istorie? Ei bine, aşa este SLAMMED. M­-a lăsat întrebându-mă cât de mult poate îndura o persoană, şi ce o poate determina să meargă mai departe. Mi-a plăcut totul. Cursul poveştii, analogiile – cum ar putea cineva să se oprească din scobit dovlecii? – cei doi frați mai mici cu jocurile lor istețe, şi, cel mai mult, poezia.
Am primit lecții în acest an,
De la
Un
Băiat.
Băiat de care sunt în mod serios, profund, nebuneşte, incredibil şi de netăgăduit îndrăgostită.
Şi el m-a învățat cel mai important lucru dintre toate..
Să pun accentul
Pe viață.

 Spor la citit!

Photobucket

10 comments:

Deea said...

And I'm seriously, deeply, madly, incredibly, and undeniably in love with this novel!:D

Foarte frumoasa recenzia, ai punctat exact ce trebuie si sper ca o sa citeasca f multa lume, pt ca merita. Ofera niste lectii de viata uimitoare! Asa cum ai zis si tu, e perfecta pt a-ti aminti ca, orice s-ar intampla, viata merge inainte. Cu atat mai mult cand ai persoane dragi alaturi de tine!<3

Cristinab said...

inca o recenzie frumoasa, multumim.
ma simt mai bine dupa ce am citit-o, asa imi amintesc si de semenii mei care au si ei problemele lor.
vorba mamei "nu suntem singurele" :)

Michikit said...

Ti-am zis cumva ca imi place stilul in care scrii recenziile. Nu este genul meu de lectura, dar m-ai facut curioasa in legatura cu cartea.
Pare o poveste atat de frumoasa si atat de trista in acelasi timp, de asta in mod normal as ocoli-o, dar parca as citi-o. Ma faci sa fiu confuza in legatura cu cartea asta.
Din nou: superba recenzie. (^^)

andra lavander said...

superba si recenzia si cartea. recenzia nu face decat sa puna cartea in evidenta si cred ca acesta este si scopul unei recenzii

Andreeea said...

Draguta cartea. Dupa rencezia ta, parca as vrea sa o citesc. Coperta nu ma prea impresioneaza dar cartea pare interesanta

Christyna_BM said...

Dupa ce citesti cartea intelegi semnificatia copertii. Iar povestii nu i se potrivea ceva complicat cum se poarta acum.

mayabijoux said...

Nu stiu de ce, dar povestile triste ma inspira cel mai mult. Poate am o sursa de inspiratie cam... nepotrivita... dar ca sa le echilibrez, declar cu mana pe inima! da! serios! ca si felul vostru, fetelor, de a scrie o recenzie, de a scoate tot ce e mai bun dintr-o carte, ma inspira la fel de mult. Si deci, dupa cum deja cred ca v-ati dat seama, vreau sa citesc cartea. O vreau!!!

Unknown said...

Off, alta recenzie geniala care mai adauga o carte in wishlist`ul meu si asa prea lung .. :)) Ai punctat esentialul fara a dezvalui detalii care sa strice surpriza lecturii, iar citatele sunt mai mult decat reprezentative :D

Unknown said...

O poveste trista dar care te inspira.

Unknown said...

Cred ca daca as sta sa fac o lista cu autoarele si cartile mele favorite, Colleen Hoover ar fi prima, la fel si Slam. Inca nu imi vine sa cred cata pasiune pune Colleen in tot ceea ce scrie si astept cu nerabdare urmatoarele ei carti.

Si soarele e o stea

Bloguri, Bloggeri si Cititori