Review - Autumn (Autumn) by David Moody

 In mai putin de 24 de ore, un virus distruge toata populatia. Miliarde sunt ucisi. Mii de oameni mor in fiecare secunda. Nu exista semne, nu exista semnale de alarma. In cateva clipe de la infectie fiecare victima sufera o moarte violenta si ingrozitoare. Raman doar o mana de supravietuitori. Pana la sfarsitul primei zile, cei ramasi in viata isi doresc sa fi murit si ei. Apoi, boala loveste din nou si iadul se dezlantuie... O situatie rece, intunecata si inconfortabil de plauzibila.

Parerea mea:

Dacă ați luat sau vă atrage această carte doar pentru că ați auzit că este o povestire cu zombie, când o veți citi să ştiți că nu veți găsi în ea mâncători de creiere sau ceva de genul “Intoarcerea morților vii”. 

Această carte este despre oameni. Despre oameni vii care mai au sentimente, emoții, pasiuni şi drame. Moody, aşa cum ne-a obişnuit, dovadă şi “Furioşii”, intră direct în acțiune, fără prea multe descrieri şi fără pierdere de timp. Explicația pandemiei sau a apocalipsei (după cum preferați) o lasă în seama cititorului. 

Personajele sunt rupte brusc din rutina zilnică şi transportate într-o lume a morții (a oamenilor, nu a animalelor), iar cei câțiva supraviețuitori care se strâng împreună (veți vedea singuri cu ajutorul a ce) asistă cu groază la metamorfoza majorității cadavrelor ce împânzesc oraşul. Morții vii, după cum v-am mai spus, nu se mişcă nici prea repede, nici nu se trezesc cu o foame instantanee de carne umană. Ei sunt folosiți de autor pentru a marca tensiunea celor ce au supraviețuit. 

Cele trei personaje principale (Carl, Emma şi Michael), se lansează într-o cursă a supraviețuirii, dar nu împuşcând în toate direcțiile, ci încercând să refacă cele mai elementare condiții ale civilizației ce a dispărut, de genul: toaletei, curentului electric şi a hranei zilnice. Carl este sfâşiat sufleteşte de moartea soției şi a fiicei, iar Emma şi Michael se caută unul pe altul, stau împreună, dar fără a dezvolta o relație romantică, ci una bazată pe compasiune şi ajutor emoțional. Nu sunt pregătiți, nu sunt nici eroi, ci doar oameni simpli ce reuşesc cu greu să reziste condițiilor ce soarta le-a impus.

Finalul nu este nici hollywoodian nici tragic. Cuvântul de ordine este speranța, speranța supraviețuirii, speranța viitorului.

Vă recomand să citiți cartea nu pentru monştrii umblători, ci pentru sentimentele simple umane ale personajelor ce se regăsesc în fiecare dintre noi şi pe care, din cauza vieții cotidiene, nu le mai lăsăm să se manifeste atât cât ar trebui.

Citiți-o şi reînvățați să-l ascultați şi prețuiti pe cel de lângă voi. 

G. 

My thoughts:

If you had in view when you got this book or if you got it just because you heard that is a zombie story, then you should know that you’ll not find “brain eaters” or something like “Return of Living Dead”.

This book is about people. About living people who still have feelings, emotions, passions and dramas. Moody, like he accustomed us, (look at the “Hater”), steps abruptly into action, without too many descriptions and without wasting time. The explanation of the pandemic or apocalypse (as you prefer) is left to the reader’s choice.

The characters are suddenly pulled from the daily routine and transported into a world of death (of the humans, not of the animals), and the few survivors who are gathering together (you’ll see by yourself how) are witnessing with horror to the metamorphosis of the majority of the corpses which infest the city. The living-deads, as I said, do not move too fast and they do not rise with the instant hunger for human flesh. They are used by the author to mark the tension of those who survive.

The three main characters (Carl, Emma and Michael), launch themselves into a race of survival, but not by shooting in all directions, but trying to restore the most elementary conditions of civilization which has disappeared, like: toilet, electricity and basic daily food. Carl is torn apart by the loss of his wife and daughter, and Emma and Michael look for each other, live together without developing a romantic relation but one based on compassion and emotional support. They are not prepaired, they are not heroes, but common people who difficultly manage to survive the conditions that fate has imposed onto them.

The end is neither Hollywood like, nor tragic. The key word is hope, hope of survival, hope of the future.

I recommend reading this book not for the walking monsters, but for the basic human feelings of the characters that are found in each of us and which, due to daily struggles, we do not let unfold as much we should.

Read it and learn again to listen and cherish the one next to you.

G.