Tuesday, July 17, 2012

CUPA CARTILOR - Etapa 3 - Runda 4 Amurg VS Jocurile Foamei


 Amurg de Stephenie Meyer

Numar volume: 4 (serie completa)
Numar volume aparute la noi: 4
An aparitie: 2008
Editura: RAO



Amurg este prima în topul a milioane de cititori şi seria care probabil a dat startul plăcerii de a citi cărți fantasy multora dintre voi.
Nu se ştie dacă este vorba de poveste, de personaje sau de stil, dar cert este că Twilight a ajuns un adevărat brand, un etalon. Mii de alte cărți foarte bune sunt recomandate fanilor ei, ceea ce spune destul.
Adolescenta Bella Swan în vârstă de 17 ani, locuia cu mama sa în însoritul Phoenix, Arizona, părinții fiind divorțați. În vacanța de vară, obişnuia să petreacă o lună cu tatăl ei, în micul orăşel Forks din Washington State, aflat sub o pătură constantă de nori. Nu-i plăcea deloc oraşul, nereuşind să se acomodeze cu frigul şi umezeala, dar când mama ei se mărită cu un jucător de baseball şi începe să călătorească prin țară împreună cu el, Bella este nevoită să se mute acolo.
În prima zi de şcoală, îl cunoaşte pe Edward Cullen, care o cucereşte imediat cu chipul incredibil de frumos. Bella este foarte surprinsă când acesta pare să o deteste fără motiv, dar fascinația ei în ceea ce îl priveşte se adânceşte, mai ales când, după o mică absență, el îi salvează viața într-un mod extrem de ciudat.
Acțiunea pare să se desfăşoare în timp real, autoarea descrie prin ochii Bellei fiecare privire, fiecare gest cât de mic al lui Edward. Toate aceste determină ca implicarea cititorilor să devină totala, fascinația lor pentru el crescând odată cu a ei.
Bella este un personaj care atrage în special pentru că este o fată simplă, normală, care se percepe pe sine într-un mod caracteristic adolescenței – ciudată şi nesemnificativă. Totuşi, fără să realizeze, ea devine centrul atenției băieților din liceu. Neîndemânatică şi predispusă la o mulțime de accidente, are avantajul de a fi inteligentă, independentă şi curajoasă. Aceste calități sunt cele care îi vor permite să se apropie de Edward, legătura lor dezvoltându-se pe parcursul seriei. Nu va fi o relație facilă, bunele intenții putând avea un cu totul alt efect decât cel dorit. Dar cine a zis că dragostea e uşoară? Mai ales când apar alți pretendenți a căror dragoste şi pasiune concurează cu cele mai profunde drame ale literaturii. Triunghiul amoros care pare să se creeze este unul deosebit şi pentru faptul că linia dintre o prietenie profundă şi dragoste poate fi uneori neclară. Pe parcursul celor patru volume, Bella, Edward şi Jacob vor evolua, orice tentă de adolescență rămând undeva în trecut. Fiecare are o misiune, fiecare are repsonsabilități. Dragostea pentru Bella face şi desface alianțe.
Familia Cullen este specială nu numai pentru că este formată în totalitate din vampiri, ci şi datorită abilităților deosebite pe care le posedă aceştia: Edward citeşte gândurile, Alice vede viitorul, Jasper poate influența stările de spirit ale celor din jur. Dar nu acestea sunt calitățile cele mai importante, calitățile care îi deosebesc fundamental de cei ca ei. În schimb sunt calitățile care vor atrage noi pericole, pericole care vor amenința viața întregii familii şi a prietenilor lor.
Twilight este considerată o carte fenomen. Nu există nimic forțat, nimic în plus, iar ritmul şi fluiditatea cu care este scrisă se potrivesc perfect. Meyer are curajul de a crea un mit propriu al vampirilor. Aceştia nu ard în lumina soarelui, ci pielea lor ca de marmură capătă sclipiri de diamant – de aceea şi locuiesc în Forks, unde este înnorat mai mereu – nu se sperie de cruci sau de usturoi, nu mănâncă mâncare umană, conduc maşini cu o viteză amețitoare şi… se îndrăgostesc.
Trebuie să votați Amurg pentru că este una dintre cele mai antrenante, plăcute şi romantice poveşti ale momentului. Se poate citi la micul dejun, în drum spre şcoală, în tramvai sau în pauza de masă. Este cartea pentru care găseşti cele mai ciudate metode de obține timp liber.
(Bibliophile Mystery)
***

 Jocurile Foamei de Suzanne Collins

Numar volume: 3 (serie completa)
Numar volume aparute la noi: 3
An aparitie: 2009
Editura: NEMIRA

 
Cu atâta publicitate în jurul acestei serii, este destul de greu sa i se facă o prezentare justă. A fost citită şi răscitită, iar taberele s-au format deja. Este o poveste comună, superficială zic cei cărora nu le-a plăcut şi o serie fenomenală zic cei care s-au declarat partizanii ei. Se poate considera aşadar că primul merit al seriei este faptul că a iscat discuţii. Astfel mulţi au citit-o, mulţi au dezbătut pe marginea ei şi aproape toţi au susţinut-o.
Unii au acuzat-o (sau doar au arătat cu degetul) că nu e după o idee originală. S-au vehiculat multe cărţi, povestiri şi filme cu subiecte asemănătoare. În aceste condiţii, seria are încă un merit: nu e o reproducere oarecare, ci o ridicare la un nivel superior sau o altă viziune asupra aceluiaşi obiectiv. Ca în căsătorie – toate încep cu aceleaşi tradiţii, după aproximativ acelaşi tipar, dar nu toate ajung să fie căsătorii fericite. Ceva vechi şi ceva împrumutat – ideea de început, ceva nou – originalitatea, imaginaţia şi talentul scriitoricesc al autoarei, ceva albastru – speranţa care totuşi îi rămâne: Katniss şi Peeta.
Jocurile foamei atinge multe aspecte delicate dintre care unul ar fi sacrificiul de sine întâlnit nu doar la Katniss, ci la multe dintre personajele prezentate. Autoarea face cititorul să se întrebe pentru cine sau în ce scop ar putea face el un asemenea gest, cine şi ce merită un asemenea sacrificiu. Apoi, subtil, prin evenimente de proporţii variate, cititorul este făcut să se întrebe până unde ar merge şi ce ar fi dispus să facă pentru a supravieţui şi dacă ar mai putea trăi cu el însuşi după aceasta. Nu se știe dacă există o limită între bine şi rău, unde este aceasta şi dacă pentru a face un bine îţi este permis să faci un rău. Nu știm dacă există predestinare sau oamenii îşi pot croi singuri soarta, dacă poate fi schimbat ceva şi care este costul acestei schimbări.
Seria îndeplineşte foarte bine rolul distopiilor, anume acela de a trage semnale de alarmă. Semnale tăcute rezonează în subconştientul cititorului, semnale ale unei societăţi bolnave dar aparent ideală sau soluţie - pedeapsă optimă pentru un rău anterior, soluţie care este viciată de factorul uman sau de însăşi esenţa eronată a soluţiei în sine. Această societate este fundalul în care se îmbrăţişează elementele de acţiune pură, eliberarea socială, povestea de dragoste şi lupta împlinirii acestora.
Personajele evoluează, şi capătă noi valenţe. Katniss pierde uşor, uşor controlul pe care îl are asupra a ceea ce se întâmplă şi ajunge să fie manipulată chiar de cei care trebuie s-o protejeze – scopul scuză mijloacele? Peeta, din băiatul timid şi nestrălucitor, ajunge să înţeleagă mai bine şi mai repede ceea ce se întâmplă, să se implice în mod voit în revolta ce devine şi a lui şi să-i fie sprijin lui Katniss. Gale se lasă prins în luptele de eliberare şi anumite decizii îl îndepărtează de ea. Cei ce sunt sortiţi să devină noii lideri sunt chiar mai răi decât cei vechi, iar Snow capătă „faţă umană”.
Personajele secundare îşi au rolul lor bine determinat ce amuţesc cititorul. Soarta lor, a fiicei primarului, a lui Cray, Darius, Prim, Cinna, învingătorii jocurilor anterioare şi a tuturor celorlalţi care pierd câte ceva din ei, îşi lasă o amprentă puternică şi capătă valoare de simbol.
Trebuie s-o votaţi pentru că este o lecţie despre ceea ce nu trebuie să lăsăm să se întâmple, despre dragoste şi sacrificiu, despre prietenie şi despre cum ar trebui să fim, despre pasiunea luptei, despre eliberare şi supravieţuire, despre ceea ce ne deosebeşte şi despre ceea ce ne face umani. 
(Bibliophile Mystery)
Puteți vota până pe 19 iulie la ora 24.00
Pentru a afla rezultatele rundelor anterioare intrați AICI

*CUPA CĂRȚILOR este parte a campaniei Viața Cărților - Susțineți piața de carte din România

11 comments:

Cristinab said...

:)) vad ca nu va lasati deloc!

CCAM said...

stai sa vezi semifinalele :)))

natașa said...

Ce alegere grea.. :) Daca stau bine sa ma gandesc etapa asta a avut numai alegeri grele!

Laura said...

Jocurile foamei...categoric!

georgiana serban said...

Din ce in ce mai greu.
Oare ce ne asteapta in finala ???
Momentan votez Amurg.
Sincere regrete pt JF pt ca este seria mea distropica preferata.

andra lavander said...

cred ca este una din acele runde in care o carte este clar favorita, dar nici cealalta nu se lasa mai prejos

Bonnie Ithil said...

Jocurile Foamei normal!

Andreeea said...

Jocurile Foamei, clar. Nu am citit Amurg dar nici nu vreau. Jocurile foamei urmeaza sa le citesc in curand.

mayabijoux said...

Greu, greu, greu... De ce se intampla asa?! ;(

Georgiana said...

Grea alegere, amandoua merita sa castige.

Georgiana said...

@Andreutza: merita sa citesti si Amurg, cartile sunt mult mai frumoase decat filmele.

Si soarele e o stea

Bloguri, Bloggeri si Cititori