Jurnalele Vampirilor de L. J. Smith
Numar volume: 8 (serie incompleta)
Numar volume aparute la noi: 8
An aparitie: 2009
Editura: LEDA
O cunoaştem pe Elena Gilbert, proaspăt întoarsă
din vacanța petrecută în Europa şi gata să-şi reia poziția de top în ierarhia
socială a liceului Robert E. Lee din Fell’s Church. Un cumplit accident a răpit
viața părinților ei, lăsând-o pe ea împreună cu sora ei mult mai mică în grija
unei mătuşi. La început Elena este intenționat descrisă ca un copil răsfățat
dintr-o familie bogată - o eroină cu care nu trebuie să te identifici – fapt ce
va determina cititorii să aprecieze la adevărata valoare maturizarea şi
dezvoltarea sa ca personaj pe parcursul seriei. Ea ajunge cu timpul să poată
face diferența între atenția oferită din interes şi iubirea adevărată, precum şi
ce înseamnă sacrificiul făcut pentru cei dragi.
Stefan Salvatore este elevul proaspăt
transferat din Italia la liceu, care prin aspectul fizic plăcut, atitudinea
rezervată şi alura misterioasă are toate atributele necesare pentru a pune
inima pe jar unei fete ca Elena (sau a cititoarelor). Ea nu este însă singura
care suspină după el, asta bineînțeles, până când apare în peisaj Damon,
fratele lui cel sexy, oaia neagră a familiei, pe care doar Elena pare a-l
aprecia. Pe parcurs, se dezvăluie cititorilor frânturi dintr-un Damon total
diferit.
Deşi cei doi par a fi doi frați normali,
care se ceartă mereu, în spatele lor se ascund poveşti pentru care nimeni din
Fell’s Church nu este pregătit. Oare vor aduce cei doi numai haos în micul oraş
sau vor fi chiar ei cei care vor restabili normalitatea? Acum au încă un motiv
care să-i despartă dar şi unul care îi apropie cum nici ei nu ar mai fi crezut
că e posibil.
L. J. Smith reuşeşte cumva să fie pe
placul mai multor generații de adolescenti, cu o serie de succes mondial scrisă
cu mult inainte de începerea euforiei din jurul vampirilor, care astăzi ne
cuprinde într-o oarecare măsură pe toți. Veți găsi în Jurnalele Vampirilor o
doză consistentă de romantism, mister, suspans şi chiar umor. Numai Damon
singur ar merita lectura acestei serii. Este unul dintre cele mai distractive personaje
pe care le-ați întâlnit. Deşi ştii că trebuie să fii atent, să nu te apropii de
el, şi să încerci să nu îl placi, cu siguranță nu vei rezista tentației de a-l
cunoaşte mai bine.
Este
ceva inedit în modul în care se vorbeşte despre perioadele istorice parcurse de
cei doi frați, mai ales epoca renaşterii şi, deşi în realitate lucrurile
probabil nu erau chiar atât de roz în acele vremuri, nu poți să nu îți doreşti să fi
experimentat pe propria piele lumea descrisă de
Smith –bineînțeles, cu condiția de a fi în compania unuia dintre ei.
Seria
aparent începe greu, acțiunea se dezgheață încet, dar totul nu este decât o
măsură calculată a autoarei pentru a permite cititorilor să se familiarizeze cu
împrejurimile şi împrejurările creându-i o stare de siguranță şi comfort. Pe măsură ce se afundă în
poveste, vor realiza însă că toate aceste trăiri sunt false, acțiunea devenind
misterioasă şi întortocheată.
Nu
vă gândiți că e o serie light. Din contră, este presărată de momente
terifiante: mâini care te apucă pe întuneric,
posesii şi desigur, vampiri – dintre cei clasici, periculoşi, mortali. De
altfel, pericolul pare să te pândească la tot pasul.
Vechiul cimitir, biserica dărăpănată cu spiritele fără
odihnă şi sentimentul de iubire tânără sortită eşecului adaugă o nuanță de gothic, pe care iubitorii genului o vor
aprecia.
Trebuie s-o votați
pentru că misterul, dragostea şi pericolul nu au fost vreodată mai strâns
legate, sacrificiul pentru cei dragi nu a fost vreodată atât de mare, iar
prietenia atât de importantă. Jurnalele Vampirilor reprezintă un reper în
literatura de gen.
(Bibliophile Mystery)
***
Amurg de Stephenie Meyer
Numar volume: 4 (serie completa)
Numar volume aparute la noi: 4
An aparitie: 2008
Editura: RAO
Amurg este prima în
topul a milioane de cititori şi seria care probabil a dat startul plăcerii de a citi cărți fantasy multora dintre voi.
Nu se ştie dacă este vorba de poveste, de personaje sau de stil, dar
cert este că Twilight a ajuns un adevărat brand, un etalon. Mii de alte cărți foarte bune sunt recomandate fanilor ei, ceea ce
spune destul.
Adolescenta Bella
Swan în vârstă de 17 ani, locuia cu mama sa în însoritul Phoenix,
Arizona, părinții fiind divorțați. În vacanța de vară, obişnuia să petreacă o lună cu tatăl ei, în micul orăşel Forks din Washington State, aflat sub o pătură constantă de nori. Nu-i plăcea deloc oraşul, nereuşind să se acomodeze cu frigul şi umezeala, dar când mama ei se
mărită cu un jucător de baseball şi începe să călătorească prin țară împreună cu el, Bella este nevoită să se mute acolo.
În prima zi de şcoală, îl cunoaşte pe Edward Cullen, care o cucereşte imediat cu
chipul incredibil de frumos. Bella este foarte surprinsă când acesta pare să o deteste fără motiv, dar fascinația ei în ceea ce îl priveşte se adânceşte,
mai ales când, după o mică absență, el îi salvează viața într-un mod extrem de ciudat.
Acțiunea pare să se desfăşoare în timp real, autoarea descrie prin ochii Bellei
fiecare privire, fiecare gest cât de mic al lui Edward. Toate aceste determină ca implicarea cititorilor să devină totala, fascinația lor pentru el crescând odată cu a ei.
Bella este un
personaj care atrage în special pentru că este o fată simplă, normală, care se percepe pe sine într-un mod caracteristic
adolescenței – ciudată şi nesemnificativă. Totuşi, fără să realizeze, ea devine centrul atenției băieților din liceu. Neîndemânatică şi predispusă la o mulțime de accidente, are avantajul de a fi
inteligentă, independentă şi curajoasă. Aceste calități sunt cele care îi vor permite să se apropie de Edward, legătura lor dezvoltându-se pe parcursul seriei. Nu va fi o
relație facilă, bunele intenții putând avea un cu totul alt efect decât
cel dorit. Dar cine a zis că dragostea e uşoară? Mai ales când apar alți pretendenți a căror dragoste şi
pasiune concurează cu cele mai profunde drame ale literaturii. Triunghiul
amoros care pare să se creeze este unul deosebit şi pentru faptul că linia dintre o prietenie profundă şi dragoste poate fi uneori neclară. Pe parcursul celor patru volume, Bella, Edward şi Jacob
vor evolua, orice tentă de adolescență rămând undeva în trecut. Fiecare are o misiune, fiecare are
repsonsabilități. Dragostea pentru Bella face şi desface alianțe.
Familia Cullen este
specială nu numai pentru că este formată în totalitate din vampiri, ci şi datorită abilităților deosebite pe care le posedă aceştia: Edward citeşte gândurile, Alice vede viitorul, Jasper
poate influența stările de spirit ale celor din jur. Dar nu acestea sunt calitățile cele mai importante, calitățile care îi deosebesc fundamental de cei ca ei. În schimb
sunt calitățile care vor atrage noi pericole, pericole care vor
amenința viața întregii familii şi a prietenilor lor.
Twilight este
considerată o carte fenomen. Nu există nimic forțat, nimic în plus, iar ritmul şi fluiditatea
cu care este scrisă se potrivesc perfect. Meyer are curajul de a crea un mit
propriu al vampirilor. Aceştia nu ard în lumina soarelui, ci pielea lor ca de
marmură capătă sclipiri de diamant – de aceea şi locuiesc
în Forks, unde este înnorat mai mereu – nu se sperie de cruci sau de usturoi,
nu mănâncă mâncare umană, conduc maşini cu o viteză amețitoare şi… se îndrăgostesc.
Trebuie să votați Amurg pentru că este una dintre cele mai antrenante, plăcute şi romantice poveşti ale momentului. Se poate citi
la micul dejun, în drum spre şcoală, în tramvai sau în pauza de masă. Este cartea pentru care găseşti cele mai ciudate metode de obține timp liber.
(Bibliophile Mystery)
Puteti vota pana pe 27 mai la ora 24.00
Pentru a vedea rezultatele rundelor anterioare intrati AICI.
*CUPA CARTILOR este parte a campaniei "Viata Cartilor - Sustineti piata de carte din Romania"
13 comments:
Wow, in sfarsit le vedem infruntate pe cele doua serii care, in cazul meu, au dat startul cititului:D Sunt curioasa de rezultat...:D
Si eu sunt foarte curioasa de rezultat!
Este o alegere pe cat de usoara pe atat de dureroasa . Jurnalele vampirilor e o serie superba care a reusit sa ma faca sa plang in hohote, dar Amurg e seria care si-a increstat numele pe inima mea. E cea care mi-a deschis pasiunea pentru lectura si care pur si simplu m-a inebunit. Este "marca mea de heroina" . Pentru mine, Amurg a fost, este si va fi cea mai frumoasa serie. Nu ma voi satura niciodata de Edward, Bella si Jacob.
Votul meu merge la Twilight, mi-a pacut si imi place mai mult decat JV :D
La fel ca si Bonnie ^^ imi place mult prea' mult Twilight e cartea mea de suflet si e prima serie completa pe care am citit-o.
Nu am inceput pasiunea mea pt fantasy cu nici una dintre aceste serii,ci cu Vampirii Sudului.
Le-am citit pe ambele,si votez seria Amurg,din mai multe motive.
Eu se pare că sunt singura - dintre cei ce au comentat - care a ales să voteze Jurnalele Vampirilor. Eee, asta e, fiecare cu preferințele lui. Dar eu sunt alergică la tot ce înseamnă Twilight. x3
din noua o alegere dificila, Amurg cred ca este cartea care ne-a indemnat pe toti sa citm carti fantasy, iat JV este una din cele mai vechi serii cu vampiri, mai ales pentru ca majoritatea suntm pasionati se de serial
Am incercat sa citesc si eu seria Twilight, dar pur si simplu nu este stilul meu. Poate e vina mea ca nu i-am dat mai multe sanse, dar Vampire Diaries mi se pare ca are ceva mai multa actiune si mai multe personaje in centrul atentiei.
si votul meu tot la Amurg merge.
imi place si JV dar...parca ii lipseste ceva.
Stephenie Meyer exprima mai pe larg comportamentul si actiunile personajelor si cred ca de asta place mai mult cititorilor.
as fi surprinsa daca ar castiga JV.
era si normal ca amurg sa castige...
Stiu ca s-a terminat Cupa Cartilor dar Twilight merita. Mi-a deschis apetitul pentru vampiri si povesti cu si despre ei.
Wow!Ce interesant!Nu am mai auzit pana acum de Cupa cartilor,dar pare o idee foarte buna!
Dintre aceste doua carti as vota seria Amurg,deoarece la JV nu am citit decat o parte din volumul 1 si fiindca era in format pdf am abandonat-o.Sunt insa indragostita de-a dreptul de serial.Adica sunt la zi cu toate episoadele si il ador pe Daemon <3 :))
Post a Comment