MOARTĂ ŞI ÎNVIATĂ, cartea a doua din seria MADISON AVERY de Kim Harrison, în curând la CORINTeens.
Mă numesc Madison Avery, am şaptesprezece ani şi sunt pe jumătate moartă.
Sunt în fruntea îngerilor întunecaţi din Ceruri, iar aceştia ard de nerăbdare să omoare pe cineva.
Sunt în fruntea îngerilor întunecaţi din Ceruri, iar aceştia ard de nerăbdare să omoare pe cineva.
Visurile lui Madison Avery de a se adapta
la noua şcoală la care învaţă au murit odată cu ea. A reuşit totuşi
să-şi păstreze iluzia unui corp, are de-a face cu un înger păzitor
cicălitor şi, ah, da, i-a grăbit sfârşitul spintecătorului care o
omorâse. În condiţiile astea, nu prea poate să intre în nicio
bisericuţă. E uimitor că tipul de care este îndrăgostită, Josh, nu o
crede complet ţicnită.
Acum Madison a aflat că este cronometrorul întunericului şi se află la conducerea îngerilor care urmează regulile de nepătruns ale sorţii. Cum nu i-a plăcut niciodată să respecte regulile, hotărăşte că sistemul are nevoie de o schimbare radicală. Cu ajutorul unor aliaţi neaşteptaţi, Madison creează un grup de spintecători rebeli, care nu sunt deloc de acord cu orânduirile Cerurilor.
Dar pe măsură ce se luptă cu noile abilităţi înspăimântătoare specifice unui cronometror, Madison îşi dă seama că s-ar putea să nu fie pregătită pentru ce o aşteaptă – asta dacă nu are parte de o intervenţie divină majoră.

Cartea va avea 256 de pagini pe formatul 13 x 20 cm, va fi cartonată (fără supracopertă) şi va costa 36,90 lei, preţ de listă.
Kim Harrison s-a născut şi
a crescut în partea centrală a Statelor Unite, dar s-a mutat în sud ca
să scape de zăpadă. Îşi petrece timpul îngrijind orhidee, gătind şi
dresându-şi câinele. E pasionată de ciocolată şi sushi. Primul roman din
seria Madison Avery, Pe jumătate moartă, se află pe lista de bestselleruri New York Times. Este cunoscută şi pentru bestsellerul Hollows şi, de asemenea, a contribuit la volumul de povestiri Prom Nights from Hell.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kimharrison.net.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kimharrison.net.
6 comments:
De cand astept cartea aceasta...primul volum mi-a placut mult de tot. Ati si facut o recenzie cu citate aici pe blog. E super seria si imi place mult de GRace, ingerasul cu rimele ei hazlii
Da,am ne-am dat cu parerea si despre ea. Ma bucur ca apare deja volumul 2
N-am citit primul volum asa ca... mai astept pana o sa fac rost si apoi o sa ma gandesc sa continui seria.
nu am citit primul volum, dar este pe lista. sper sa le citesc curand.
stiu ca mi-a placut descrierea si la prima dar nu am avut ocazia sa o cumpar, sper sa o fac pana apare 2 daca nu macar sa mi le achizitzionez pe amundoua o data :D
stiu ca mi-a placut descrierea si la prima dar nu am avut ocazia sa o cumpar, sper sa o fac pana apare 2 daca nu macar sa mi le achizitzionez pe amundoua o data :D
Post a Comment