Sunday, April 8, 2012

Cele treisprezece motive de Jay Asher - mini recenzie

Nu poţi privi viitorul
Nu te poţi întoarce în trecut
Poţi afla secretul doar
…apăsând butonul „Play”
.

CLAY JENSEN nu vrea să ştie nimic despre casetele pe care le-a înregistrat Hannah Baker. Hannah a murit. Şi secretele ei ar trebui îngropate odată cu ea.

Dar vocea acesteia îi spune că numele lui se regăseşte pe casete – şi că, într-un fel, el este responsabil de moartea ei.
Pe tot parcursul nopţii, Clay ascultă înregistrările. Merge pe urmele indicaţiilor lăsate de Hannah, prin orăşelul în care locuieşte… şi ceea ce descoperă îi va schimba viaţa pentru totdeauna.

Cartea ne-a fost pusa la dispozitie de editura LEDA.

Parerea mea???:

Cred că mulți dintre noi am aşteptat curioşi această carte. Prezentarea intrigă, mai ales pentru faptul că putem privi diferit sinuciderea.
De la prima pagină mi-am pus problema cum o să scriu eu recenzia (mă rog, părerea) la cartea asta. Până să găsesc o cale, a reuşit Geo. Citiți părerea ei. Apoi m-am pornit să-i las un comentariu şi am realizat că devine prea lung. E cel de jos. Fără să vreau am luat-o pe o cale personală, dar nici nu se poate altfel. Cele 13 motive este o carte care te obligă să te analizezi pe tine însuți.
Chiar îmi place recenzia ta, Geo; ai prins esențialul. La un moment dat m-ai şi speriat dar m-am liniştit când ai spus că eşti diferită, că tu nu renunți. Asta e calea în care cred! Nimeni nu e mai presus de persoana mea şi nimeni nu mă poate face să-mi iau singură viața. În locul sinuciderii prefer întotdeauna supraviețuirea şi dacă e cazul răzbunarea. A câştigat ceva Hannah? Nu! Nici măcar demnitate. Justificarea nu e demnitate, nu e câştig. Înțeleg şi cred în sacrificiu dar sinuciderea e o laşitate. Nu mă ascultă (şi am nevoie să mă asculte) ÎI fac să mă asculte, dar altfel. E o datorie față de noi înşine să supraviețuim şi, cu timpul, devine şi o datorie față de alții, de cei ce depind de noi.
Totuşi înțeleg că alte persoane sunt mai... sensibile, mai... nu au forța necesară şi pot crede, într-un mod naiv, că asta e calea cea mai bună. Pentru ei şi pentru toți oamenii din jurul nostru trebuie să avem grijă cum ne purtăm. De la micile răutăți ale copiilor (eşti urât, eşti gras...) până la marile măgării pe care le acumulează unii. Tot ce facem îi influențează pe cei din jur. Pe măsură ce citeam m-am gândit la ce-am făcut şi eu altora. Din punct de vedere al consecințelor sunt liniştită. N-am râs de alții pentru nimic, pentru ceva care nu depindea de ei. Am luat partea celor nedreptățiți şi am încasat urmările (uneori s-a arătat că nici nu meritau dar asta e... prefer aşa). Cât am putut i-am ascultat şi dacă am putut i-am ajutat. Măcar cu o vorbă. Acum sunt şi mai satisfacută de ceea ce sunt şi determinată să nu mă schimb. Îmi cresc copiii la fel şi sper să nu fie atât de sensibili ca Hannah şi să aibă puterea să reacționeze fățiş, să-şi spună opinia, să se apere astfel încât să nu-şi facă rău. Trebuie să ştie că sunt lângă ei, că nu sunt singuri.
Şi mai e o ceva! NU vă puneți voi înşivă în situații în care să nu puteți reacționa; uneori se poate întâmpla fără voia voastră, dar e datoria voastră să vă luați măsuri de precauție.
VIAȚA MERITĂ TRĂITĂ. Noi toți nu avem niciun drept să le facem traiul greu altora.
Citiți şi luați aminte!
Citiți cu ochii şi cu inima deschisă!
Citiți şi nu uitați!
Photobucket

21 comments:

Geo. said...

Da, Mona. Ai dreptate. Viata merita traita. Vezi tu...am trecut printr-o chestie de asta. Un fost coleg de al meu s-a sinucis si saptamani intregi, daca nu chiar luni, m-am tot gandit care ar fi fost motivul lui. Motivele lui.
Dar nu mi-am dat seama.
Am pus-o pe seama faptului ca ii murise mama cu un an in urma. Poate ca ramasese doar cu tatal sau, care era...un nenorocit, poate din cauza ca nu a vrut sa-si vada fratii mai mici suferind. Nu pricep. Si nici nu o sa pricep.
Dar m-a marcat.
Il credeam puternic. Nimeni nu se astepta la asa ceva din partea lui.
Da, era de "gasca". Fuma, bea...etc. Dar...n-am priceput niciodata.
Si inca imi aduc aminte de seara in care a disparut.
M-am intalnit cu el si l-am salutat.
Totul parea ok. Zambea.
A doua zi disparuse si i-au gasit trupul ceva mai tarziu, in Jiu.
Dar si Hannah a zambit si nimeni nu a stiut ce se petrecea cu ea, decat mai tarziu.

Si da, Mona. Am talentul sa sperii lumea. Reusesc sa ma ingrozesc singura cateodata, sunt sarita de pe fix, ca sa vezi. Dar nebunii nu se intreaba niciodata daca sunt nebuni si in mod clar, eu nu sunt nebuna. =))))))))))))))
Nu in felul ala!

Oanaaa. said...

Hehe, se pare ca aceasta carte a avut un impact mai mare decat ne-am fi asteptat .. in numai 2 zile au aparut 5 recenzii ale ei.
Am facut si eu http://bookaholic29.blogspot.com/2012/04/recenzie-cele-tre1spr3zece-motive-jay_07.html Sper sa va placa.. eu mai mult m-am axat pe morala..

Cristina said...

Am citit si eu recenzia Monei cat si parerea ta. Imi dau seama ca este o carte care merita citita si este realistica prin tragedia prin care o prezinta. Ce-i drept nu am avut niciodata ganduri...in legatura cu moartea mea si nici a celorlalti, dar m-au durut foarte mult cuvinte spuse de colegi, colegi pe care nu-i consideram chiar prieteni, dar speram sa aiba un minim de respect. Isa mi-am dat seama cam prea de mic copil ca nu toti sunt buni si ca nu te poti increde in ea, asa ca multumita unor persoane din trecut, acu sunt mai reticenta in a-mi da increderea pe tava. Cu toate astea, ceea ce au facut au dus la un lucru bun: am lasat naivitatea la o parte si acum e...dificil(daca nu imposibil) sa ma duca cineva de nas.
Eram in clasa a 2-a(destul de mica) cand am venit acasa si am plans in fata mamei din cauza colegilor asa ca...pot spune ca stiu cum e sa te raneasca cateva vorbe ale unor pusti...

Geo. said...

Mhm, Cristina. E mai bine ca ai crescut de mica asa. Stii...in clasa a doua nu pui prea multe la suflet.
Acum te certi, in secunda doi va luati de mana si incepeti sa va jucati.
Dar sa treci prin experiente de genul la varsta de 16, 17 ani...mhm, lucrurile se schimba.
E momentul ala in care treci pragul dintre inocenta dulce a copilariei si realitatea sufocanta.
Ai impresia ca se rupe totul pe tine. Lucruri care nu iti pareau atat de grave cand erai mai mic, se sparg in cioburi mici deasupra ta si iti intra in piele.
Crede-ma, stiu despre ce vorbesc.

Si da, cartea are impact. Mult!
Mai vreau carti din astea!

Cristina said...

Geo, ai fi tare surprinsa sa afli ca eu iert, dar nu uit. Niciodata. Aceasta este firea mea si chiar daca incerc sa trec peste si poate chiar o fac, niciodata nu uit.
Copii din ziua de azi sunt rai si, sincer, mi-ar fi placut sa traiesc in alte timpuri pentru ca...Copii din ziua de azi sunt foarte rai; niciodata nu se gandesc la nimic bun, niciodata nu se gandesc ca ranesc pe cineva cu atitudinea lor.
Crede-ma, eu am 15 ani(implinesc 16 in mai) si mai sunt tinta unor vorbe...urate, dar am invatat sa ignor.
Nu conteaza varsta; sentimentul e acelasi.

Cristinab said...

Mi-a placut foarte mult mini recenzia! f bine realizata. mi-am dat seama ca nu-mi pare rau ca nu am cumparat cartea, dar bine ca se fac recenzii si aflu ce pierd/castig.

22 decembrie, cl a 9a, ultima zi de scoala. era ziua mea si mi-o serbasem impreuna cu alti 5 colegi nascuti in aceeasi perioada. colegii ne cantau La multi ani, radeam si mancam tort cu totii, ne grabeam sa mergem acasa si sa simtim oficial vacanta. inainte de plecare o colega a primit un telefon. un fost coleg din generala s-a sinucis. s-a aruncat in iazul orasului. a fost cea mai urata aniversare a mea. motivul sinuciderii: era trist, deprimat.

nu am putut niciodata intelege sinucigasii. cred ca toate lumea are momente de cumpana in care ar dori sa dispara, dar sa-ti iti viata, este prea de tot.

am un sfat pentru toti: faceti sport! e cel mai bun tratament antidepresiv. :) eu alerg si joc tenis de camp! [iar cand sunt singura joc la perete ]

Geo. said...

Cristina, se pare ca am trecut prin aceeasi chestie, oarecum...imi pare rau pt aniversarea ta.. :(

Mda, sport..daca aveti timp.
Si se mai intreaba lumea de ce am renuntat eu la antrenamente.

Addicted said...

Vreau sa citesc si eu cartea, insa momentan nu mai vine curierul ala cu ea:|.
Legat de sinucidere, cred ca orice om s-a gandit la asta macar o singura data din diverse motive, insa e greu de pus in practica si mie primul lucru ce-mi vine in cap si m-ar opri e "daca de maine se schimba totul si va merge bine". Acea speranta ii poate opri pe multi, zic eu. Eu zic ca moartea nu-i asa frumoasa si multi dupa ce cad isi doresc sa nu fi facut asta.

Bonnie Ithil said...

Nu am citit cartea recunosc ca nu am comandat-o pt ca nu am stiut daca o sa imi placa dar dupa ce am citit minirecenzia asta, asa cum ai numit-o tu Mona, si dupa ce am ramas cu gura cascata,pe bune, si m-am intrebat de cateva ori ''oare eu cum sunt'' cu singuranta o sa o cumpar si o sa o citesc :D

ioana alexandra said...

foarte bine realizata receniza, Mona! si a lui Geo mi-a placut mult. atat cartea, cat si recenziile voastre, au impact.
mi-a placut faza cand ai spus ca preferi supravietuirea si daca e cazul, razbunarea. dar, vezi tu, daca incepem sa ne razbunam unii pe altii..unde o sa ajungem?? nu zic sa inghitim toate porcariile unora! merita sa le dam niste lectii. dar..nu stiu, razbunandu-ne, nu o sa facem la randul nostru pe cineva sa sufere? crede-ma, si eu am trecut prin multe si am inceput sa gandesc "ochi pentru och, dinte pentru dinte". dar de multe ori, am lasat-o balta. am zis, lasa-i asa, in nestiinta lor, eu merg mai departe si gata. Dar cum a zis si Cristina, iert, dar niciodata nu uit!!
inca o data, felicitari pentru recenzie!!:*

Geo. said...

Da, putem ierta si sa nu uitam niciodata, sau sa uitam si in anumite momente, in care ne simtim jucati in picioare, sa dea navala si evenimentele din trecut.
Pentru ca asa se intampla mereu.
Stii ca lumea se joaca cu increderea ta si ai spus ca poti acorda o a doua sansa, stii...dar intervine o cearta, poate din cauza unui lucru neinsemnat si incepi sa te simti..prost. Foarte prost. Si te gandesti la tot. Si nu te doboara neaparat cearta aia nenorocita. Te doboara sentimentele pe care le-ai experimentat cu o luna in urma, sau cu doua, sau cu un an..

Cristina said...

Eu am o vorba: Rau faci, rau gasesti!
Atunci cand le va fi mai bine celor care si-au batut joc de cineva, tocmai atunci le va cadea cerul in cap.
Totul este ca persoana luata in deradere sa fie puternica si sa nu tina in ea tot, sa vorbeasca macar cu mama.

CCAM said...

@Ioana - hmmm... sa ma gandesc... in loc sa ma sinucid sa ma razbun? Intotdeauna voi merge pe razbunare. Nu discutam daca e buna sau rea ci doar de o alegere mai buna decat sinuciderea.

andra lavander said...

eu nu am precomandat cartea pentru ca am crezut ca va avea un impact puternic asupra mea, si acum dupa ce am citit cateva recenzii ale cartii am ramas la aceeasi parere. sunt genul de persoana care resimte tragediile celorlalti. este o carte pe care vreau sa o citesc si o s-o fac, dar nu sunt foarte sigura daca o voi face acum. pentru mine moartea este un termen abstract, am colegi care au incercat sa se sinucida, o fosta colega chiar a murit, dintr-un accident,e adevarat, dar cu cateva zile in urma ne purtasem cu toti rau cu ea si nu am putut sa nu regret ca ultimele amintire cu noi erau urate. poate am fost nedrepti, poate o merita, credeam ca a facut ceva rau, dar mereu ramai cu regrete dupa moartea unei persoane, despre lucruri pe care le-ai facut sau nu ai avut curajul sau timpul sa le faci.

AlexIvaskov said...
This comment has been removed by the author.
mayabijoux said...

cand citeam recenzia si comentariile voastre, mi-am adus aminte de un moment... revelativ, din viata mea. am 21 de ani, un sot si o fetita pe care ii ador, ii iubesc din tot sufletul meu. acum cativa ani, 5-6 mai exact, am vrut sa ma sinucid. certurile parintilor, bataile si tipetele nesfarsite m-au facut sa vreau sa aleg moartea, crezand ca este mai usor, si scap de toate lucrurile urate si ingrozitoare din jurul meu. am facut pasul, numai ca Bunul Dumnezeu nu m-a lasat, a avut grija de mine si mi-am revenit foarte repede. in timp ce imi era rau, mi-am vazut sora langa mine, si mi-am spus ca trebuie sa lupt pentru ea, s-o ajut sa fie si sa ramana puternica, pentru ea.sa lupt si sa ajung mai buna decat parintii mei, sa realizez ceva in viata. din pacate, in decursul anilor, sora mea a ales un drum nu foarte corect, insa eu stau mereu cu speranta ca o s-o pot ajuta sa se indrepte...
acum insa, intrebarea pe care mi-o pun, este ca, ce pierdeam eu daca muream atunci? pierdeam sansa sa am familia pe care mi-am dorit-o mereu, pierdeam sansa sa-mi ajut sora, pierdeam sansa sa le arat celor din jur ca daca esti dintr-o familie cu apacaturi urate, nu trebuie neaparat sa ajungi o scursura. daca muream, nu mai aveam nimic, ramaneam in "istorie" ca o alta fata care a cedat in favoarea iadului de acasa. eram doar o alta pagina dintr-o carte...
asa ca, indiferent ce greutati ati intampina, luptati mereu, mergeti mai departe, incredeti-va in Dumnezeu. luptati, ca sa nu pierdeti sansa unei vieti mai bune. eu am luptat dupa ce am cazut, si acum sunt fericita.

ioana alexandra said...

@mayabijoux imi pare foarte rau ca ai fost nevoita sa treci prin toate acele lucruri:( si eu am avut probleme cu parintii, mai putin grave, ce-i drept, dar...te inteleg!
ma bucur ca acum esti bine, ai o familie frumoasa si esti fericita!:)

mayabijoux said...

@ioana alexandra, multumesc pentru gandurile frumoase. sincera sa fiu, toate cele prin cate am trecut, m-au facut puternica, mult mai puternica decat am fost vreodata. si am jurat, cu toate ca nu este bine sa juri, copilul meu va avea familia pe care o merita oricine.

CCAM said...

@ mayabijoux - asta e calea corecta si bine ca nu a fost prea tarziu...

mayabijoux said...

@CCAM, crede-ma ca ii multumesc lui Dumnezeu aproape in fiecare zi pentru tot ce mi-a dat.

Laura Ștefoni said...

Am citit cartea. Nu pot sa spun ca a fost o carte care nu mi-a placut, dar mi-a trezit amintiri urate, lucruri de care voiam sa uit. Prezintă o poveste de viata trista și totodata o lecție importantă: VIATA TREBUIE TRĂITĂ indiferent de motive.

Si soarele e o stea