De la targul Final Frontier 17.03.2012

Ieri, spre deliciul meu, am reuşit să ajung la „Gothicul în literatura română și universală”, o discuție în cadrul Târgului de carte SF şi Fantasy Final Frontier.

La discuție au participat, aşa şi cum a fost anunțat: Laura Sorin, Florin Pîtea, Oliviu Crâznic şi Ștefan Ghidoveanu. Discuția s-a dovedit mai mult un monolog, o prelegere, ceea ce a fost în avantajul publicului care şi-a putut păstra aparența din expresia aia cu filosoful.

Ajungând acasă m-am gândit că, dacă tot mi-a plăcut, ar fi cazul să vă spun şi vouă în vreo două cuvinte cum/cine/când.

 Pe scurt, deoarece sunt o grămadă de informații care trebuie triate, organizate, iar aceste persoane chiar merită atenția noastră a cititorilor şi nu doar nişte informații sterile, ii voi prezenta pe participanți (în ordinea luării cuvântului).

Pe Oliviu Crâznic, moderatorul discuției, ar fi trebuit să-l cunoaşteți deja pentru că: (1) a avut amabilitatea să se prezinte şi să răspundă întrebărilor voastre chiar aici pe BM şi (2) pentru că ar fi trebuit să rețineți cât de mult mi-a plăcut mie „...Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul” cu care câştigat Premiul Galileo pentru Cel mai bun roman science fiction sau fantasy publicat în 2010. Oliviu Crâznic mai desfăşoară şi o activitate publicistică, deţinând o rubrică dedicată misterelor în revista online Suspans (http://suspans.ro/) şi una dedicată prezentării unor autori români valoroşi, în Gazeta SF (http://fanzin.clubsf.ro/). Sporadic, mai publică şi alte articole sau editoriale. Blogul său (http://oliviucraznic.wordpress.com/) este dedicat şi promovării literaturii fantastice în general şi a autorilor români de valoare în special: articole, recenzii, interviuri. Din vara 2011 este colaborator al Ed. Millennium Books, iar proiectele de anvergură la care lucrează încep să prindă contur.

Laura Sorin este un scriitor nou de gothic dar un cititor care acum redescoperă (şi pentru noi) genul. Nu doar redescoperă , dar şi analizează „la rece”, obiectiv, fără intenția de a preaslăvi sau favoriza. Personal am să-i acord atenția mea pentru că mi-au plăcut articolele ei şi mai ales că ceea ce şi-a pus în gând este pe sufletul meu:

„Vă propun, cu începere din acest număr o rubrică menită să aducă sau să readucă în atenţie povestiri fantastice de pe la începuturile genului. Asta ca să vedem cum a început totul şi dacă nu cumva, scuturate niţel de praf, acestea nu ar face faţă oricăror plăsmuiri moderne. Pe lângă maeştri ai genului, rubrica va face referire şi la povestiri fantastice scrise de autori astăzi clasici care, la vremea lor, n-au considerat că poveştile supranaturale sunt un gen minor şi nedemn de pana lor. Printre ei Henry James, Charles Dickens şi Guy de Maupassant.

Tototdată, cred că va fi foarte plăcut pentru unii cititori să descopere sau să redescopere nişte povestiri în care se vorbeşte despre dragoste şi nu despre sex şi în care nu apar cuvinte precum „fuck”, „cock, „dick” etc. Nu că aş avea obiecţii majore faţă de stilul modern de scriitură, dar uneori eu, una, apreciez nişte maniere clasice.”(din „Povestiri clasice: Un altfel de vampir”, articol publicat în Suspans.ro nr.14/iulie 2011).

Florin Pîtea se prezintă pe site-ul său astfel: „Construiesc terenuri de joacă pentru imaginaţie.” şi a obținut un doctorat cu o teză dedicată literaturii cyberpunk. De asemenea, a obținut Premiul ARSFAN Award pentru cea mai bună povestire scurtă 1994, Premiul ARSFAN Award pentru cea mai bună povestire scurtă 1995, Premiul Întâi pentru povestiri scurte la Convenția Națională SF din Călăraşi 1999, Premiul pentru povestirea scurtă oferit de atelier KULT 2004, Premiul III Vladimir Colin 2001-2005, Premiul Vladimir Colin pentru roman 2006-2007. Nu ştiu dacă prezentarea vă convinge dar vă spun că dacă îl auzeați vorbind erați ferm convinşi nu doar că ştie ce vorbeşte dar şi că îl preocupă cu adevărat tot ce ține de acest vast domeniu şi că scrierile lui merită citite. Eu am început să le caut şi am realizat că pe unele le am déjà datorită lui G şi tatălui meu (reacția lor: „ cum, nu ştiai de el?”; în apărarea mea pot spune că nu m-am încărcat cu nume sau titluri – de obicei în SF citeam ce le plăcea lor şi îi foloseam/folosesc pe post de opis şi fişe literare... mda, asta nu prea sună prea bine în apărarea mea, dar e bine să ştii unde să cauți în loc să reții totul, nu?)

 Ștefan Ghidoveanu – păi dacă ei (cei din lumea asta fabuloasă a SF) îl numesc Moshul SF ce aş mai putea spune eu? Un asemenea titlu se câştigă cu greu şi impune respect.

Ocupațiile lui: Traducător, Coordonator colecții SF (Nautilus – Ed. Nemira -1992-1993-, colecția Cyborg a editurii Pygmalion : -1994-1995-, colecția Fahrenheit a editurii RAO -1995-1997-, colecția editurii Z ), Scriitor, Editor – a editat fanzinul Contact între civilizații (1983), antologiile Cronici microelectronice (Ed. Tehnică, 1990) şi Cronici metagalactice (Ed. Tehnică, 1990), revista Nautilus (nr. 1-3) -, Prezentator radio (1983, a început colaborarea la emisiunea radio Exploratorii zilei de mâine - din 1990- prezent, redactor al emisiunii), Critic, Eseist. Premii: Premiul Tribuna, pentru povestire, 1982; Premiul Tribuna, pentru povestire, 1983; Premiul pentru eseu la festivalul Mihail Sadoveanu, 1984; Premiul “Cititor SF” 2008 – Cea mai buna traducere, “Vânătoarea de capete” de David Marusek.

 S-a vorbit despre originile, evoluția, calitățile genului şi tehnica narativă gothică, şi despre ramurile contemporane ale genului gothic şi descendenții acestuia.

Stilul gothic a apărut în secolul XVIII ca urmare a „necesității” clasei de mijloc burgheze, educate, urbane de a-şi afirma virtutea exagerată şi de a se impune nu doar economic (stând deja la baza formării imperiilor coloniale). Astfel, calitățile lor morale s-au vrut evidențiate şi prin crearea unui stil literar al cărui obiect îl constituia o clasă/lume, în general imaginară, total opusă valorilor afişate de burghezi: o lume aristocratică, decadentă, atrasă de şi practicând ritualuri necreştine chiar demonice la adăpostul întunericului care nu-i aşa, ascunde toate relele. Culmea, genul a prins. La burghezi pentru că apăreau ca fiind cei buni, curați, puri, dar şi pentru că reprezenta o cale „nepericuloasă” de a-şi refula propriile porniri şi/sau vicii reprimate (aparent cel puțin). A prins la aristocrați, probabil interesați de menținerea unei aure misterioase şi de neatins a clasei lor, dar posibil şi de şansa unui câştig financiar pe seama naivității societății. Din câte am înțeles au şi recurs la amenajarea unor edificii întunecate, umede, au angajat călugări care în schimbul unor retribuții trebuiau să locuiască în pivnițele acestora şi să se ferească de ochii lumii, oferind astfel decorul şi atmosfera restul lăsând pe seama imaginației bogate a oamenilor. A prins la scriitori pentru noile posibilități de exprimare, temele caracteristic gothice fiind preluate de toate genurile literare ce-au urmat.

Printre curentele ce s-au nascut din genul gothic se numără curentul simbolistic şi curentul romantic.

Printre descendenții genului: thrillerul, mystery, suspense, urban fantasy...

În plus, Ştefan Ghidoveanu a prezentat gothicul în cinematografie şi a pregătit două filme: primul film gotic „Monstrul” din 1903 şi „Frankestein” din 1910. Personal nu le-am găsit tot atât de amuzante ca o parte tânără din public ci m-au făcut să mă înfior la cât de efemeri suntem, nici măcar o respirație a pământului căruia îi facem umbră.

(surse: CititorSF, moshulsf, Suspans.ro, Tesatorul, Oliviu Craznic, YouTube)
PS: pentru voi am luat un exemplar din ."..Si la sfarsit a mai ramas cosmarul" de Oliviu  Craznic si un exemplar din Antologiile Millennium - Premiile Galileo 2012.