N-o spun eu, ci publicaţia Maxim, şi
chiar dacă a trecut ceva timp de la data apariţiei, merita să amintesc
această apreciere. Vă voi prezenta pe scurt un thriller-regal literar,
care te duce cu gândul la cărţile scrise de Raymond Chandler, Oliver
Sacks, Irvine Welsh, Philip Marlowe etc. A fost distins cu NATIONAL BOOK
CRITICS CIRCLE AWARD 1999 şi GOLD DAGGERAWARD 2000 şi declarat cel mai bun roman al anului 1999 de revistele Esquire, McSweeney’s, Tin House, The New York Times şi Paris Review
Lionel Essrog este o ciudăţenie a Brooklynului, un orfan pe care impulsurile sindromului Tourette de care suferă îl fac să latre, să numere şi să masacreze limba engleză în fel şi chip. Împreună cu trei veterani de la Orfelinatul pentru băieţi St Vincent, el munceşte pentru agenţia de detectivi a măruntului mafiot Frank Minna. Viaţa fără Frank Minna, charismaticul Rege al Brooklynului, ar fi de neimaginat, prin urmare cui îi pasă dacă sarcinile pe care acesta le încredinţează băieţilor sunt… ei bine, nu chiar legale. Dar când Frank este înjunghiat mortal, unul dintre colegii lui Lionel ajunge la închisoare, ceilalţi doi se luptă pentru a-i ocupa locul, văduva victimei fuge din oraş, iar lumea lui Lionel este complet răvăşită. Însă iată că acest paria, care cu greu poate purta chiar şi o simplă conversaţie, luptă să descâlcească iţele cazului, încercând în acelaşi timp să-şi ţină sub control efectele bolii.

Orfani în Brooklyn este un omagiu adus povestirii clasice cu detectivi.
„Plin de dialoguri sclipitoare şi răsturnări de situaţie… O aventură fascinantă.” – GUARDIAN
„O carte remarcabilă… Orfani în Brooklyn
este, printre altele, o poveste despre orfani, o satiră a spiritului
Zen din metropola newyorkeză şi o istorie detectivistă încărcată de
mister.” – TIME OUT NEW YORK
Cartea are 464 pagini, formatul 13×20 cm şi
costă 39,90 lei (preţ de listă). De pe site o veţi putea cumpăra cu
reducerea de 20%.
4 comments:
ador romanele politiste:x
imi place descrierea
Foarte interesant titlul, la fel si descrierea. Vad ca are numai aprecieri pozitive.
Aceasta carte ar fii interesanta pentru mine daca nu ar fii politista nu pre imi plac
Interesant si locul unde se petrece actiunea, Brooklyn...
Post a Comment