I. PROMOŢII
Continuă promoţia LEDA CLASIC, reducere 50%, până pe 15 septembrie. La CORA, pe lângă manuale şi alte alea, se afla în promoţie Altfel de îngeri vol. 1 de Lili St. Crow la un preţ excepţional, 21,99 lei. Tot la preţ special, 22,99 lei, au şi Puterea, volumul 3 din Cercul Secret de LJ Smith. Dacă nu vi l-aţi luat până acum, faceţi-o, e tocmai bună de citit până începe să ruleze serialul, pe 15 septembrie parcă. Un început de şcoală frumos, nu? Va urma, din 19 septembrie, Perfect, volumul 3 din seria Micuţele mincinoase de Sara Shepard, la un preţ asemănător.
II. APARIŢII
Aici, o sa vă dau nişte veşti mai puţin plăcute. Din păcate, 3 dintre titlurile anunţate că vor apărea în septembrie vor avea o anumită întârziere. Astfel, volumul 11 din Trueblood/Vampirii Sudului, volumul 7 din Jurnalele vampirilor şi volumul 4 din Micuţele mincinoase vor fi pe piaţă în prima jumătate a lunii octombrie. Aşa, ca o consolare, îi anunţ pe fanii lui Charlaine Harris, şi poate ne veţi ierta întârzierea în publicarea volumului 11, că volumul Sookie Stackhouse Companion va fi foarte probabil disponibil la Gaudeamus.
III. CĂRŢI/SERII NOI
THIS DARK ENDEAVOUR: THE APPRENTICESHIP OF VICTOR FRANKENSTEIN de Kenneth Oppel, în curând la editura Leda.
O călătorie periculoasă. Un triunghi amoros. Sacrificiul unui frate.
Ucenicia lui Victor Frankenstein începe…
În curând un film artistic realizat de producătorii peliculei Amurg!Ucenicia lui Victor Frankenstein începe…
Sunt poveşti care nu mor niciodată. Care ne rezervă veşnic surprize – cu fiecare rescriere, cu fiecare perspectivă nouă. Şi sub vraja cărora cădem pradă de fiecare dată.
Aşa este şi povestea lui Victor Frankenstein, pe care i-o datorăm lui Mary Shelley şi pe care scriitorul canadian Kenneth Oppel ne-o reinventează acum, într-un registru mai modern, mai adaptat preferinţelor adolescenţilor de azi, de supernatural gothic thriller&romance.
Victor Frankenstein duce o viaţă de poveste. El împreună cu fratele său geamăn Konrad şi frumoasa lor verişoară Elizabeth iau lecţii particulare acasă şi îşi petrec timpul liber făcând scrimă şi călărie. Împreună cu prietenul lor Henry, ei explorează toate coridoarele secrete şi camerele tainice ale castelului Frankenstein. Cu excepţia uneia! Biblioteca Întunecată adăposteşte tomuri vechi scrise în limbi ciudate şi pline de informaţii interzise. Tatăl lor îi obligă să promită că nu vor mai vizita vreodată biblioteca, dar în momentul în care Konrad cade grav bolnav şi viaţa îi este în pericol, Victor înţelege că trebuie să descopere cartea care conţine reţeta pentru legendarul Elixir al Vieţii. Pentru elixir nu este nevoie decât de trei ingrediente. Dar astre nefaste, o alchimie periculoasă şi un triunghi amoros nefericit le ameninţă căutarea la fiecare pas. Victor ştie că nu poate să dea greş. Dar succesul lui depinde de cât de departe poate împinge graniţele naturii, ale ştiinţei şi ale iubirii – şi cât de mult este dispus să sacrifice.
O aventură palpitantă, plină de primejdii, cu personaje fermecătoare – într-o atmosferă tenebroasă şi misterioasă, dominată de impunătorul Chateau Frankenstein din pădurile Genevei.
Despre „mitul” Frankenstein: După cum probabil ştiţi, în 1818, Mary Shelley, soţia marelui poet romantic englez P.B. Shelley, a publicat romanul Frankenstein sau Prometeul modern, creând astfel unul dintre miturile moderne ale umanităţii, alături de Faust, de exemplu. Personajul principal al cărţii, Victor Frankenstein, a devenit simbolul omului limitat în posibilităţi, dar care îndrăzneşte să-şi măsoare puterile cu creatorul divin, chiar dacă această întreprindere e sortită eşecului. Rădăcinile acestui nou mit se află în mitologia greacă (vezi Prometeu) şi în Biblie (nu întâmplător „monstrul” creat de Frankenstein fiind numit de autoare „Adam”!)
Despre ecranizări: De-a lungul timpului, povestea lui Frankenstein a fost o tentaţie pentru mulţi regizori şi producători. Începând cu filmul din 1910, apoi din 1931, până astăzi, povestea a tot fost reluată, în viziuni diferite, cu accente mai horror sau mai romantice, ba chiar există şi o Lady Frankenstein. Se pare că recent la Hollywood lumea a fost cuprinsă din nou de fascinaţia acestei poveşti, fiindcă, începând din 2012 vor fi nu mai puţin de 4 ecranizări pe această temă! Evident, una dintre ele, care va fi lansată în 2013, va fi cea a cărţii lui Kenneth Oppel, This Dark Endeavour.
KENNETH OPPEL este un autor canadian, născut în 1967 la Port Alberni, în Columbia Britanică. Copilăria şi-a petrecut-o în oraşul Victoria, din Columbia Britanică, iar apoi la Halifax, în Nova Scotia. Ulterior a trăit în Newfoundland, Labrador, Anglia şi Irlanda.
Şi-a publicat prima carte – Colin’s Fantastic Video Adventure (1985) – în perioada când era elev de liceu la St. Michaels University School din Victoria. Oppel a trimis manuscrisul cărţii unui prieten de familie care îl cunoştea pe scriitorul Roald Dahl, şi care la rândul său l-a recomandat agentului său literar. Oppel şi-a luat licenţa în studii de film şi engleză la Trinity College în cadrul Universităţii din Toronto, în ultimul an de studii scriind o nouă carte – The Live-Forever Machine (1992). Oppel s-a mutat în Anglia, în această perioadă dedicându-se scrisului. Între anii 1995-1996 a lucrat ca editor al revistei Quill and Quire, publicaţie destinată industriei de carte din Canada.Este cunoscut mai ales pentru trilogia Silvering, din care s-au vândut până la ora actuală peste un million de exemplare în întrega lume. Alte scrieri: seria Airborn (2004), primul volum fiind publicat şi în limba română de Corint Junior (Zburătorul, 2010), continuarea acestuia, Skybreaker (2005), Starclimber (2008), precum şi Half Brother.
Ultima sa carte este This Dark Endeavor: The Apprenticeship of Victor Frankenstein, publicată în august 2011.
Oppel a câştigat numeroase premii literare, printre care se numără Governor General’s Literary Award pentru literatură pentru copii în 2004 şi Printz Honor Award acordat de American Library Association pentru Airborn. De asemenea, pentru Skybreaker, care a fost numită în 2006 Cea Mai Bună Carte pentru Tineri de către American Library Association, a primit premiul acordat de publicaţia The Times pentru anul 2005. Iar pentru Half Brother i s-a decernat premiul Canadian Library Association’s Book of the Year for Children Award, precum şi Young Adult Book Award.
No comments:
Post a Comment