Wednesday, September 14, 2011

REVIEW: How to Marry a Millionaire Vampire (Love at Stake #1)


(Published August 1st 2005 by Avon)

So what if he's a bit older and usually regards a human female as dinner, not a dinner date? Yes, Roman Draganesti is a vampire, but a vampire who lost one of his fangs sinking his teeth into something he shouldn't have. Now he has one night to find a dentist before his natural healing abilities close the wound, leaving him a lop–sided eater for all eternity.
Things aren't going well for Shanna Whelan either...After witnessing a gruesome murder by the Russian mafia, she's next on their hit list. And her career as a dentist appears to be on a downward spiral because she's afraid of blood. When Roman rescues her from an assassination attempt, she wonders if she's found the one man who can keep her alive. Though the attraction between them is immediate and hot, can Shanna conquer her fear of blood to fix Roman's fang? And if she does, what will prevent Roman from using his fangs on her...


Translation for my romanian readers:
 Şi ce dacă el este cam bătrân şi în mod obişnuit vede într-o femeie umană cina şi nu o persoană pe care s-o scoţi la cină? Da, Roman Draganeşti este vampir, dar un vampir care şi-a pierdut unul dintre colţi când şi-a înfipt dinţii în ceva în care n-ar fi trebuit. Acum el are o singură noapte să găsească un dentist înainte ca propriile-i abilităţi de vindecare să închidă rana, lăsându-l pentru eternitate să mănânce doar pe-o parte.
Lucrurile nu merg chiar bine nici pentru Shanna Whelan... După ce a fost martoră la o crimă groaznică a mafiei ruseşti, ea este următoarea pe lista lor. Iar cariera sa de dentist pare s-o ia în jos din cauză că îi este frică de sânge. Când Roman o salvează de la a fi asasinată, ea se întreabă dacă nu cumva a găsit pe singurul om care o poate ţine în viaţă. Deşi atracţia dintre ei este imediată şi puternică, va putea Shanna să-şi învingă frica de sânge şi să-i reaşeze colţul lui Roman? Şi dacă o va face, ce îl va opri pe Roman să-şi folosească colţii pe ea..
Acum că aţi aflat de mai de sus despre ce este vorba, să vă prezint şi

Romanian review:
M-a atras titlul care m-a făcut să mă gândesc imediat la o carte hazlie în stilul Queen Betsy de MarieJanice Davidson (apropos o mai vrea Nemira să continue seria??) dar am descoperit că, deşi personajul principal masculin e foarte bogat (pe propria-i „tocilărie”) altă legătură a conţinutului cu titlul nu e.
Iniţial m-a nedumerit nevoia unui vampir (care şi aici se vindecă singur dar se pare că în acest caz vindecarea nu presupune şi refacerea „organului” şi a legăturilor morfologice şi/sau fiziologice ale acestuia cel puţin în ceea ce priveşte dantura specifică) pentru serviciile unui dentist dar am început/continuat să citesc cartea pentru că, în opinia mea, nu ştii de unde sare iepurele şi poţi da de o carte reuşită.
Nu pot spune că regret; cartea are momentele ei bune, amuzante, unele dialoguri aducându-mi chiar aminte de cele dintre Barrons şi Mac din Fever a lui KMM, iar muntenii scoţieni (highlander-ii), prietenii şi oamenii de gardă ai vampirului milionar, sunt absolut delicioşi.
Eroul principal este originar din România (în foarte puţinele referinţe la ea, nu este tratată stupid şi nici ca o ţară de mâna a treia pierdută în negura timpurilor sau a civilizaţiei), chinuit de ceea ce a trebuit să facă pentru a supravieţui şi având ca scop salvarea în egală măsură a oamenilor şi vampirilor în general şi salvarea sufletelor acestora în particular (sau invers dacă preferaţi).
Eroina? Calităţi obişnuite şi nu prea, emoţii, gânduri, raţiuni pertinente care au reuşit să-l facă pe al nostru bad or good boy nu doar să-şi piardă minţile după ea dar să-şi şi încalce ultimul jurământ păstrat cu sfinţenie „fizică” timp de şase sute de ani, plus sau minus câteva decenii.
Vampirii nu sunt doar gravi, serioşi şi atotputernici, Kerrelyn Sparks aruncându-şi personajele în situaţii insolite, dându-le caractere, firi, reacţii chiar şi slăbiciuni umane (ex: obiceiuri lingvistice nerecomandate de profesori).
Autoarea se descurcă binişor cu firul acţiunii deşi finalul e unul destul de abrupt. Oricum, mi-a plăcut cartea destul cât să îi mai acord autoarei ocazii de a-i citi lucrările şi să mă apuc să caut următoarele volume din serie ca să-mi asigur, sper, petrecerea altor câteva ore în mod agreabil, cu atât mai mult cu cât, din ce-am văzut, celelalte volume sunt cotate mai bine decât acesta.


2 comments:

Larisa said...

Pare o carte amuzanta :)) Si ce ciudat ca au ales un nume romanesc pentru vampir

lavander said...

cand citesti despre un vampir care si-a rupt un colt si cauta disperat un dentist pare amuzant, dar atractia care apre intre ei conturea za intr-un alt fel actiunea cartii

Si soarele e o stea