Pages

Saturday, November 30, 2013

Concurs de Sfantul Andrei! CREATURA de Nely Cab

LA MULTI ANI, ANDREI SI ANDREEA!


Sunt, în acelaşi timp, şi mai mult, dar şi mai puţin decât o fiinţă umană. Sunt, prin cine ştie ce întâmplare miraculoasă, încă în viaţă. Aceasta este povestea primei mele iubiri, povestea vieţii mele trecute şi povestea renaşterii mele…

CE SE ÎNTÂMPLĂ CÂND BĂRBATUL DIN VIS DEVINE REALITATE? 

Isis Martin, o fată de şaptesprezece ani dintr-un orăşel obscur din sudul Texasului, începe să sufere de tulburări de somn, după ce o siluetă neagră înaripată îi tulbură visele, hărţuind-o. Nu trece mult până când Isis se hotărăşte să-şi înfrunte frica, descoperind cu surprindere identitatea celui care se ascunde în spatele vietăţii ameninţătoare cu chip uman. Şirul descoperirilor nu se opreşte însă aici…

Când Isis îi cere necunoscutului să demonstreze că nu este o plăsmuire a imaginaţiei ei, acesta acceptă provocarea cu bucurie. Astfel, frumoasa adolescentă ajunge să îi cunoască pe membrii unei familii din spiţa divină a acelora de mult uitaţi de omenire.

Romantismul, senzualitatea explozivă, pericolul şi întâmplările dincolo de puterea de înţelegere a muritorilor o însoţesc pe Isis pe drumul ei spre o iubire nepermisă, de natură să schimbe legile pământeşti. În mod sigur, această extraordinară călătorie îi va captiva şi încânta pe iubitorii poveştilor de dragoste. Iar povestea se află de-abia la început…

PENTRU A VA INSCRIE LASATI UN COMENTARIU LA ACEASTA POSTARE CARE SA CONTINA:
  • Numele de utilizator cu care urmariti Bibliophile Mystery prin GFC
  • Link-ul prin care ati raspandit vestea despre concurs pe Facebook si/sau Google+
  • Raspunsul la intrebarea: "Aveti sarbatoriti in familie?"
Concursul se incheie pe 7 decembrie la ora 24.00. Succes!


Follow on Bloglovin

40 comments:

  1. Gfc: Andreea Ilie
    share: https://www.facebook.com/#!/ilie.andreea.583/posts/641717602538267

    Da, pe verisorul meu de 2 anisori, nasul meu si, bineinteles, eu !!! :D
    Multumim pentru concurs!! Chiar imi doresc cartea aceasta!!

    ReplyDelete
  2. GFC: Daniela Ella
    Share: http://www.facebook.com/vis.decopil.3/posts/446685435453653?notif_t=like

    Da, am un sarbatorit mic in familie. Verisorul meu de trei ani :D

    ReplyDelete
  3. Gfc: Roxette Ionela
    share: https://www.facebook.com/rocsydoll/posts/10200312667418831

    Da.Pe unchiul si pe verisoara mea :) Bantui rafturile din Carturesti de ceva timp in speranta ca poate-poate va fi a mea. Acest concurs este o oportunitate minunata! Multumim!

    ReplyDelete
  4. GFC: Diana NM
    Share: https://www.facebook.com/diana.mirancea/posts/1417330851836116

    Da, am :)) Varul meu :)

    ReplyDelete
  5. GFC Alina
    https://twitter.com/megeara_erinyes/status/406802915366420480

    Nu, dar am niste colegi :D

    ReplyDelete
  6. GFC: paula
    link:https://www.facebook.com/botezatu.paula.1/posts/498289193536655
    Eu si verisoara mea :D

    ReplyDelete
  7. GFC: furelise
    Share: https://plus.google.com/103774742767277930993/posts/f4jQx6oxHrw
    Am 2 sarbatoriti in familie :D
    Multumim pentru concurs si la multi ani tuturor celor care isi sarbatoresc astazi ziua de nume :)

    ReplyDelete
  8. GFC: amy.kipps
    Share FB:
    https://www.facebook.com/ashley.brooms.5/posts/393286837481357

    Da,pe mine ma cheama Andreea si pe fratele meu il cheama Andrei.Deci,2 sarbatoriti!

    ReplyDelete
  9. GFC: ByBy
    Share FB: https://www.facebook.com/mandu.bianca/posts/710900525600805
    Da,pe mine ma cheama Andreea si mai am un verisor de 11 ani pe care-l cheama Andrei!

    ReplyDelete
  10. GFC: Andrei Ioana
    Share: https://plus.google.com/107043076326626794220/posts/E95geZSxWKu

    Da am, pe veriosoara mea :D

    ReplyDelete
  11. GFC - Isabele Cristina
    Share: https://www.facebook.com/christineionela10/posts/635675113142904

    Nu am sarbatoriti apropiati, cativa amici doar. :P

    ReplyDelete
  12. Nume GFC: cristina
    Share FB: https://www.facebook.com/chris.grindean/posts/662873470431875
    Raspuns: Nu am in familie sarbatoriti, dar am prieteni sarbatoriti.

    ReplyDelete
  13. GFC: black angel
    Share: https://www.facebook.com/anamaria.busuioc.52/posts/333585386781288

    Da.Am o matusa :)

    ReplyDelete
  14. shosetzua96
    https://www.facebook.com/maria.andreea.798/posts/663760420311813

    Eu sunt singura sarbatorita :)

    ReplyDelete
  15. GFC: Alexa Ale
    https://plus.google.com/101190426814986862585/posts/73bPtdiGSxE
    Scumpa mea sora este sarbatorita :)

    ReplyDelete
  16. gfc: andreea chirita
    share: https://www.facebook.com/andreea.chirita.87/posts/346007042207432
    eu :)

    ReplyDelete
  17. gfc:Andreea
    share: https://plus.google.com/u/0/106626750455476784920/posts/SZJvRYDbPKG
    Pe mine <3

    ReplyDelete
  18. GFC: Bianca Ioana
    Share: https://plus.google.com/106885969941846661183/posts/Cgn1abVcWya
    Nope. Nici mie nu-mi vine să cred :). În schimb, am mulţi colegi şi prieteni :D.

    ReplyDelete
  19. gfc:iulia
    https://www.facebook.com/iulia.andreea.3388/posts/604719622927231
    Eu :D

    ReplyDelete
  20. GFC: ElnaDelRey
    Share: https://www.facebook.com/IlinkaHairCut/posts/606614776042258

    Absolut, nu degeaba ponderea de "Andrei şi Andrele" e atât de mare la noi în ţară. Verişorii mei şi copilaşul lor(nepoţelul meu) şi vă mulţumim pentru concurs! Râvnesc această carte de vreo câteva luni bune... :)

    ReplyDelete
  21. GFC: horade
    Share FB: https://www.facebook.com/demetrescu.horatiugabriel/posts/634595986583664
    Sarbatoresc pe cel mai important membru al familiei, pe baiatul meu Lucian Andrei ! :) :)
    La multi ani tuturor sarbatoritilor acestei minunate zile!

    ReplyDelete
  22. GFC:Vlasceanu Loredana
    Share: https://www.facebook.com/vlasceanu.loredana.5/posts/627489447296948
    Am 2 sarbatoriti in familie.
    Multumim pentru concurs!

    ReplyDelete
  23. GFC: Alexandru Baban
    Link: ps://www.facebook.com/baban.alexandrumarian
    Da, am un sarbatorit in familie.

    ReplyDelete
  24. gfc simona_msc
    share https://www.facebook.com/simona.mihalache2/posts/10202602729692083
    Fiul meu se numeste Andrei si este sarbatoritul nostru principal :)

    ReplyDelete
  25. GFC: ~ I still hope!~
    Share:https://plus.google.com/u/0/103969576601319763912/posts/bJojacH4jAN
    Din pacate nu am, decat prieteni :)

    ReplyDelete
  26. GFC: Bogdan
    Link: https://www.facebook.com/bogdan.cretu.75/posts/409340045835793
    Am o sărbătorită. :)
    La mulți ani tuturor cu numele de Andrei și Andreea!
    :D

    ReplyDelete
  27. GFC: Gavriloiadina
    Share link: http://www.facebook.com/adinamirabela.gavriloi/posts/636256909750642
    Nu am sarbatoriti in familie.

    ReplyDelete
  28. gfg Cristina Cirstea
    La multi ani tuturor romanilor, dar cu intarziere si celor ce poarta numele de Andrei si Andreea sau alte derivate .
    Nu am sarbatoriti in familie .

    http://krisszu95shinnygirl.blogspot.ro/2013/12/un-mic-anunt.html

    ReplyDelete
  29. gfc giorgiana
    share fb:https://www.facebook.com/giorgiana.turcu.3/posts/542644735819693
    sarbatoriti in familie am pe verisoara mea, care are ziua numelui pe 30, si de nastere pe 1 dec.
    multumesc pentru concurs

    ReplyDelete
  30. gfc Doria10
    https://www.facebook.com/dorinamariana.tarta/posts/694730020567029
    nu am in familie, dar am colege

    ReplyDelete
  31. GFC:Florin Sorescu
    Share :https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1420931084806508&id=1415265632039720
    Da,am o verisoara si i-am urat La Multi Ani de ieri :)

    ReplyDelete
  32. GFC: Lupu Diana
    Link: https://plus.google.com/u/0/111168740223740611715/posts/BAG4S76zWA2
    Raspuns: Da, am doi sarbatoriti: fratele meu si tatal meu :)
    Multumesc pentru concurs

    ReplyDelete
  33. GFC: Bumbaru Daniel
    Share: https://plus.google.com/u/0/117779135723267386174/posts/1jcACdKWrwG
    Am mai multi sarbatoriti... nu am de ce sa ma plang! :P

    Multumesc pentru concurs! :D

    ReplyDelete
  34. LoZ inPlic
    https://www.facebook.com/noemi.pripon/posts/241097676059550
    Nu, nu am.

    ReplyDelete
  35. Gfc: Nicoleta Petcu
    https://www.facebook.com/#!/permalink.php?story_fbid=1489516044606147&id=100006432970002
    Pe fina mea! :)

    Multumim pentru concurs!! :)

    ReplyDelete
  36. GFC: Stan Dana
    Share: https://www.facebook.com/dany.danyelee/posts/563103197098461
    Răspuns: Pe tatăl meu.

    Mulțumim pentru concurs.

    ReplyDelete
  37. GFC: iobanicu
    Share: https://www.facebook.com/nicu.ioba/posts/315811278558095
    Personal nu am sarbatoriti in familie, dar am printre prieteni ! :)

    ReplyDelete
  38. GFC: dana71
    Postare FB: https://www.facebook.com/karina.vs.92/posts/484439991674101
    L-am sarbatorit pe unicul meu nepot Andrei ! :)

    ReplyDelete
  39. Lucian Andrei
    https://www.facebook.com/lucica.shht/posts/678442345533148
    Sarbatoritul: Eu insumi..:)

    ReplyDelete
  40. GFC: Emil S
    Share: https://www.facebook.com/emi.smint/posts/1402840326523002
    Am sarbatorit pe nepotelul meu Andrei si de curand l-am sarbatorit si pe Mos Nicolae... :)

    ReplyDelete